În urmă cu două luni ieșea la iveală faptul că Theo Rose și Anghel Damian nu sunt doar colegi la filmările pentru serialul Clanul, de la Pro TV, ci și iubiți. Cântăreața a dezvăluit recent cum a ajutat-o regizorul Anghel Damian și pe plan profesional, având în vedere că ea este la prima experiență pe un platou de filmare.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Theo Rose (25 de ani) a dezvăluit, în podcastul „La mijloc’, detalii din relația sa cu Anghel Damian (31 de ani). Antrenoarea de la Vocea României a povestit cum a mers regizorul la ea acasă, după ce abia se cunoscuseră pe platourile serialului Clanul de la PRO TV.
Ce ajutor primește Theo Rose de la iubitul ei, Anghel Damian, la filmări
Theo Rose și Anghel Damian s-au cunoscut în perioada în care amândoi erau implicați în alte relații, lungi și, aparent, cu planuri mari de viitor. Antrenoarea de la Vocea României era împreună de cinci ani cu Alex Leonte, iar regizorul se iubea, de opt ani, cu Lia Bugnăr, scenarista serialului Clanul.
După aproximativ trei luni de când și-au recunoscut public povestea de iubire, Theo Rose a dezvăluit cum se poartă Anghel Damian cu ea, pe platourile de la serialul de la PRO TV.
„La filmări chiar ne vedem de treaba noastră. Aproape că nu ne vedem la filmări, De fapt, în afară de ce ține de indicații’, a mărturisit Theo Rose în podcastul lui Codin Maticiuc.
Theo Rose mai povestit că, în primele zile de filmare pentru noul serial de la PRO TV, Anghel Damian a fost atât de amabil, încât a mers la ea acasă, să-i explice scenariul.
„La un moment dat, râdeam cu Anghel, nu știu, erau primele zile de filmare și a venit la mine să-mi explice ceva ce aveam de făcut. Îmi explica o stare și înțelegeam perfect.
Mă uitam în gol așa și după ce mi-a explicat i-am zis „da, și eu cum fac?’și el a zis „Eh, asta e singura întrebare care în actorie nu există: „cum fac?’.
M-a ajutat foarte mult faptul că el mi-a exemplificat de foarte multe ori cum trebuie să spun anumite replici sau care e starea pe care trebuie să o am’ , a spus Theo Rose în cadrul podcastului La Mijloc.
Ce a răspuns Anghel Damian când a fost întrebat dacă o iubește pe Theo Rose
Codin Maticiuc l-a întrebat pe Anghel Damian dacă o iubește deja pe Theo Rose.
„Vreau să te întreb: Tu o iubești pe Theo Rose? Eu asta aș vrea să știu. Atenție! Rămâneți pe recepție. Anghel Damian?’, l-a întrebat Codin Maticiuc pe Anghel Damian.
Vizibil emoționat, el a răspuns: „Această chestiune nu poate fi exprimată în cuvinte, cum ți-am spus și mai devreme. Sunt lucruri care sunt atât de profunde și de complexe că nu există vocabular pentru asta’.
Theo Rose, declarații despre despărțirea de Alex și relația cu Anghel Damian
După ce a fost surprinsă de Cancan sărutându-se cu Anghel Damian, Theo Rose a dezvăluit că de iubitul ei Alex Leonte s-a despărțit cu ceva vreme înainte și că el știe faptul că ea are o nouă relație.
„Măi oameni, a apărut acest articol în Cancan, articolul din care reiese că relația mea cu Alex s-a încheiat, respectiv că altcineva a apărut în viața mea.
Lucruri adevărate, doar că lucrurile astea erau știute de către mine, Alex, familia și oamenii foarte apropiați de mine, doar că noi am vrut să se întâmple cu discreție lucrurile astea. Eu mai degrabă am vrut să se întâmple cu discreție lucrurile astea. Și să anunț eu la un moment dat, să trec prin ele. Că s-a întâmplat asta, că ne-am despărțit’, a spus pe Instagram cântăreața, care a povestit cronologic cum s-au întâmplat lucrurile.
„Nimeni nu a înșelat pe nimeni. Alex știa de existența lui Anghel, noi am vorbit despre asta, ne-am despărțit în primul rând pentru că lucrurile nu mai mergeau între noi, după care Alex a aflat de existența lui Anghel în viața mea, l-am pus în temă cu tot ce se întâmplă în viața mea în perioada asta pentru că am zis că o să vorbim deschis și o să ne fim alături unul altuia. Ne-am despărțit cât se poate de frumos, am fost cât se poate de sinceră și corectă cu Alex, el vă poate confirma chestia asta’, a mai povestit ea.