Alain Delon și Romy Schneider – O iubire dincolo de veșnicie…

.

„Ma Puppelé, mă uit la tine iar și iar. Vreau să te devorez cu privirea și să-ți spun, încă o dată, că nu ai fost niciodată atât de frumoasă și de calmă. Odihnește-te! Sunt aici! Am învățat puțină germană pentru tine. Ich liebe dich! Te iubesc! Te iubesc, ma Puppelé!'  – sunt cuvintele scrise de Alain Delon la moartea lui Romy Schneider, femeia care îl însoțește și acum în gând, după aproape 60 de ani.

 


La doar 17 ani, Romy Schneider devenea un star, datorită producției Sissi, un film făcut după viața împărătesei austriece Elisabeta, care avea să o facă celebră în lumea întreagă. Filmul a avut un asemenea succes, încât s-a transformat în trilogie și probabil că ar fi existat și un al patrulea dacă Romy nu ar fi refuzat. Era tânără și dornică să experimenteze și să diversifice. Și atunci i s-a oferit șansa de a juca în Christine, alături de Alain Delon, în 1959. Evident, inevitabilul s-a produs… Romy avea doar 21 de ani și era superbă, așa că între cele două staruri a fost dragoste la prima vedere, în scurt timp cei doi îndrăgostiți devenind unul dintre cele mai iubite cupluri din cinematografia internațională. În același an, s-au logodit, în Elveția, la Lugano. Deși o iubea, Alain nu a luat-o însă pe Romy de nevastă, deoarece nu era pregătit să-și asume astfel de angajamente.


 

În scrisoarea omagială care a fost publicată după moartea actriței, Alain scria: „Cine s-a îndrăgostit mai întâi, tu sau eu? Am numărat: «Unu, doi trei!» Și am răspuns: «Nici tu, nici eu! Împreună!» Dumnezeule, cât de tineri eram, și cât de fericiți am fost! La finele filmului, ți-am spus: «Vino să trăiești cu mine, în Franța», și tu mi-ai și răspuns: «Vreau să trăiesc aproape de tine, în Franța». Îți aduci aminte? Familia ta, părinții tăi, furioși. Și toată Austria, toată Germania mă considerau… uzurpator, răpitor, acuzându-mă că le-am răpit «împărăteasa»! Eu, un francez care nu vorbea un cuvânt în germană. Și tu, Puppelé (n. red., păpușică), care nu vorbeai un cuvânt în franceză.’.

 

Doar pentru a fi cu el, a renunțat la tot… S-a luptat cu familia, cu acuzațiile publicului german, a plecat în necunoscut, gata să o ia de la zero. O vreme, au fost nedespărțiți. Alain declara ori de câte ori avea ocazia: „Romy e genul de fată cu care ai dori să te căsătoreşti'. Cu toate astea, dragostea lor avea să fie zdruncinată mai curând decât se aștepta cineva. În 1962, Alain a avut prima deraiere – din relația cu actrița și modelul Nico avea să i se nască primul fiu, Ari Delon. Se spune că, atunci, Romy și-ar fi tăiat venele, fiind salvată, din fericire, la spital. La finele anului 1963, Alain i-a sfâșiat inima actriței, rupând logodna. La scurt timp, el s-a căsătorit cu Nathalie Barthélemy, care i-a dăruit și ea un fiu, pe Anthony.


 

În 1966, s-a căsătorit și Romy, cu regizorul german Harry Meyen, căruia i-a dăruit un fiu, pe David. În 1975, la scurtă vreme după divorțul de Meyen, s-a căsătorit cu asistentul ei personal și a mai născut o fiică (Sarah Magdalena). Din păcate, fiul ei, David, și-a pierdut viața la 14 ani, într-un accident tragic, iar acela a fost momentul în care Romy a început să decadă, refugiindu-se în alcool. La nici un an de la tragedie, pe 29 mai 1982, actrița a fost găsită fără viață în apartamentul ei din Paris. Cauza oficială a fost infarctul, dar zvonurile vremii se refereau la o supradoză de medicamente și alcool. Avea 43 de ani…


 

În pofida relației lor zbuciumate, Romy și Alain au rămas prieteni și după despărțire, continuând chiar să joace în filme împreună. Producția La Piscine, din 1968, a reaprins bârfele cu privire la o eventuală împăcare între cei doi artiști, mai ales că el a încercat atunci să o recucerească. Actrița l-a respins, spunând că „nimic nu e mai rece decât o iubire moartă’, însă a continuat să vorbească ore în șir la telefon cu el când era atinsă de depresie. La 30 de ani de la moartea artistei, Alain i-a arătat jurnalistului care-l intervieva o fotografie cu Romy pe care o poartă întotdeauna în portofel, mărturisind că a regretat mereu despărțirea de ea și numind-o „dragostea vieții lui’. După cum declara cândva, din păcate pentru el și pentru Romy, Alain a f ost programat pentru succes, nu pentru fericire…


Oana Pantazi

Foto: Northfoto

 

 Citește și:

Elizabeth Taylor și Richard Burton – Cea mai tulburătoare poveste de iubire

Scrisoarea profetică a lui Leonard Cohen către celebra lui muză din tinerețe, Marianne Ilhen