Alex Bogdan, mesaj dureros pentru mama lui, în ziua în care ar fi împlinit 67 de ani: "Cred că e prima oară când mă bucur că nu mai ești. De ziua ta te-aș fi sunat să-ți plâng"

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI !

Deși, de obicei, aduce zâmbetul pe chipurile oamenilor, Alex Bogdan a transmis, pe contul său de socializare, un mesaj tulburător. Într-o scrisoare adresată mamei sale, care, din păcate, nu se mai află în viață, actorul și-a expus tristețea cu privire la situația incertă în care se află românii azi – scindați în două tabere în prag de alegeri, fără să realizeze parcă faptul că tocmai în aceste momente ar trebui să fim mai uniți ca niciodată.

Vezi galeria foto

Alex Bogdan, mesaj dureros pentru mama lui, în ziua în care ar fi împlinit 67 de ani

Cu trei zile înainte de alegerile prezidențiale, românii sunt dezbinați, iar temerea că România va porni pe o cale greșită este mai prezentă ca niciodată. Prin intermediul unei scrisori emoționante pentru mama lui, Alex Bogdan rememorează viața grea a mamei sale și, nu în ultimul rând, vorbește deschis despre pericolul de a ne alege viitorul, fără discernământ, influențați de mediul online.

„Scrisoare în neant, către mama

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cine este și cu ce se ocupă soția lui Barna Tanczos. Szidonia lucrează la cea mai mare universitate maghiară privată din România și i-a dăruit doi copii ministrului Finanțelor

Mămica mea, azi ai fi împlinit 67 de ani. Traiesc fiecare zi într-un fel de inerție că nu mai ești. E ceva cu care nu mă pot obișnui, că nu mai ești. Am perioade de timp în care pare că uit c-ai fost vreodată pe aici și nu-s rare momentele când am crampe de durere. Ce naiba e cu mine, mă întreb? Și-atunci mă lovește. Lipsa ta mă lovește în cele mai neașteptate momente, când sunt vesel, când iubesc, când creez, când stau, când uit… mă iei mereu prin surpindere cu dorul tău de mine.

Așa mă gândesc, că de unde ești tu, îți arunci iubirea către mine și mă prinzi într-o îmbrățișare care doare și vindecă în același timp. Mămica mea, tu ești cel mai tare paradox din viața mea. Nefiind, ești mai prezentă în viața mea ca niciodată. Doar oamenii care au pierdut pe cineva atât de important, pot simți golul ca pe ceva ce umple. Mă forțez în fiecare zi să-ți fac loc și să te pierd. E un du-te-vino de emoții cu care încerc să mă împrietenesc. O gamă de pauze în care nu s-a scris încă toată muzica.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată și cu ce se ocupă fiicele lui Emil Boc. Cezara Boc este absolventă de Drept și celebră pe TikTok, iar Patricia Boc e medic rezident la Spitalul Județean Cluj-Napoca

Citește și: Elena Lasconi crede că adversarul ei, Călin Georgescu, se comportă „ca un robot’ și trebuie consultat de psihiatru: „Nu știu dacă este om. Ar trebui să îl vadă specialiști’

Citește și: Mădălin Ionescu a ajuns la spital și va lipsi de la emisiunea pe care o prezintă la Antena Stars: „Am avut un grad de afectare destul de mare. Din păcate…’. Ce probleme are

Citește și: Piesa plagiată de Tavi Clonda a fost ștearsă de pe YouTube, după ce ar fi refuzat să cumpere licența de la artistul grec: „Am așteptat propunerea pe care i-am făcut-o de a intra în legalitate…’. El declara zilele trecute că a primit acordul lui

Cred că e prima oară când mă bucur că nu mai ești. Mă doare atât de mult să spun asta. Știi, iubita mea mamă, cum ai plecat de la Căiuți, o comună de pe lângă Onești. Cu dorința de a oferi copiilor tăi o viață mai bună decât a ta. Știu din poveștile tale cum tatăl tău a fost un alcoolic, cum te bătea și pe tine și pe mama ta. Cum bea toți banii și toată copilăria a fost un coșmar. Cum ți-ai jurat să fii mai bună, să te rupi de mediul toxic în care ai crescut. Cum ți-ai jurat să trăiești mai mult ca mama ta, care istovită de chinuri și dureri, a murit înainte să mă ai pe mine. Pentru că așa erau viețile la țară, vieți tradiționale, vieți în care mii, zeci de mii de femei, poate chiar sute de mii, s-au evaporat în neantul istoriei, sub talpa bărbaților. Tu, mama mea, ai fost o feministă. Fără să știi asta. În cel mai pur și puternic sens. Ți-ai depășit condiția, mama. Ai făcut o facultate, ai oferit copiilor tăi ceva ce n-ai avut niciodată. Iubire...

„S-a făcut mult prea mult loc pentru durere”

Cum să-ți povestesc eu lumea asta, în care tu nu mai ești? S-a făcut mult prea mult loc pentru durere. Așa cum mă împungi pe mine uneori când, fără să vreau, te uit. Ți-am promis după ce ai murit, că tot ce o să trăiesc, o să fie trăit și pentru tine. Când văd marea o să zic: uite mamă, marea. Când o să iubesc, uite mamă… iubirea. Când o să mă căsătoresc, uite mamă, m-am așezat. Când o să fac un copil, uite mamă, nepotul tău pe care nu ai apucat să-l cunoști. Așa cum nu am apucat eu s-o cunosc pe mama ta…O viață împărțită cu tine. Să-ți mai echilibrez durerea pe care numai tu știi cum ai suportat-o.

M-ai văzut jucând pe scenă, dar nu știu să existe un personaj în toată istoria teatrului care să fi suportat durerea mai bine și mai demn ca tine. Ești eroul meu, mamă. Când obosesc și sunt rău, îmi aduc aminte de tine. Și mă ridic în alte sfere. Mă fac bun la loc, curat și liniștit. În fața morții tu ai avut împăcare. Nu ai blestemat niciodată sistemul medical care te-a îngenuncheat. Oamenii care te-au îmbolnăvit. Că la fel ca în familia tradițională, și la serviciul tău au fost destui bărbați toxici care făceau afaceri ilegale…. și pentru că nu te-ai băgat în horă, au făcut tot ce au putut să te marginalizaze, să te distrugă psihic, să te facă să renunți.

Mămica mea, ai lucrat într-o întreprindere din Târgu-Ocna care se ocupa cu petrolul. Dacă ai fi învățat și tu să ții capul jos, să treci cu vederea, să iei parte la furăciuni, ce bine am fi dus-o toți. Și tu nu te-ai fi îmbolnăvit. Pe atunci nu era psiholog, cu noi nu puteai vorbi, că iar…familie tradițională, ai trăit în tine toate frustrările și de aici… cancer. Pe care l-ai dus cu tine, ca pe un raniță nemeritată, până te-a îngenuncheat. Câte femei ca tine nu și-ai găsit sfârșitul din inexplicabila fortăreață a tăcerii. Tu ai murit tăcând, și noi o să murim zbierând.

Mama mea, nu ți-ar fi plăcut lumea asta. Cu proști care se cred deștepți și cu deștepti care sunt proști. De ziua ta te-aș fi sunat să-ți plâng. Pentru țara asta care îmi devine atât de străină, pentru oamenii furați, manipulați, abandonați, ignorați. Pentru noi și pentru ceilalți, două mase amorfe de oameni care de fapt, paradoxal, vor doar bine. Te-aș fi întrebat ce e binele ăsta. Și tu mi-ai fi spus, cu blândețea ta nezdruncinată: mamă, tu să-ți faci treaba.

„Mama, iartă-mă dar…. mă bucur că nu mai ești”

Asta încerc, să-mi fac treaba. Să nu mă opresc din zece în zece metri și să izbucnesc în plâns. Că am ajuns în punctul ăsta. Încerc să-mi fac treaba într-o țară fără memorie. Într-o țară sfâșiată, ruptă în două de puteri atât de mari încât ne va trebui ani să ne dumirim ce s-a întâmplat. E pentru prima oară când e posibil să avem un președinte dictat de un trend. Refuz încă, mama mea, că oamenii nu pot vedea pericolul care ne așteaptă. După 35 de ani, să resetăm istoria. Să picăm în plasa unui criminal ca Putin care dinamitează întreaga uniune europeană.

Mama, iartă-mă dar…. mă bucur că nu mai ești. De o săptămână e un chin că sunt și eu. Mi-e atât de greu, încât m-aș întinde acolo lângă tine în coșciug să mai găsesc un pic de liniște. Ne așteaptă mult zgomot, un zgomot asurzitor. Două lumi care se vor ciocni. Poate chiar apusul bunului simț. Începutul absurdului total. Cu asta n-ai fi fost de acord niciodată. Tu ai fost bună mereu, ai știut să lași curat în jurul tău, ai fost lucidă. Cum țara asta nu prea mai e.

Mama mea, azi ai fi făcut 67 de ani. Te-ai fi pregătit de bătrânețe. Aș fi muncit ca un câine să te duc prin toate țările pe care ți le-ai fi dorit să le vezi. Să spunem, da, hai că se poate și la noi. Să avem speranța asta, că România se poate trezi. Prin oameni buni, activi, treji, cu bun simț, cu putere de muncă, cu oameni care au memorie, care știu că direcția către Rusia este o cale către moarte. Că tot ce este extrem este cancer. Că putem împreună, dacă ne ascultăm mai bine, dacă ne vorbim mai mult. Dacă ne hotărâm, în morții mei, că europa este direcția noastră salvatoare. Mama mea, îmi doresc uneori să te fi născut în Danemarca, să nu mă ai pe mine, să trăiești o viață minunată și să mori în somn, undeva după 85 de ani. Dacă o viață ca asta, lipsită de griji, m-ar fi scos pe mine din ecuația ta, cu cea mai mare bucurie m-aș fi prădat neantului pentru fericirea ta.

Când te-am îngropat, preoții spuneau: Dumnezeu s-o ierte! Eu, împietrit, cu lacrimi în ochi, spuneam în gând: nu, tu să-l ierți pe Dumnezeu pentru ce viață ai avut. Mă pregătesc curând să fiu părinte și îmi doresc să fiu măcar un sfert din părintele care ai fost tu pentru mine. Nu există iubire în univers care să traducă cât de mult îmi e dor de mine și cât de tare mi-aș fi dorit să te iau în brațe în zilele astea, în care totul pare atât de pierdut, să-ți zic: te iubesc mama… și să-mi fie doar un pic… un pic mai bine„, și-a încheiat alex Bogdan mesajul pe Facebook.

Cel mai nou VIDEO

Urmărește-ne pe Google News