Este reporterul mereu pe drumuri de la „România, te iubesc şi concurentul stresat de la „Masterchef − Proba Celebrităţii. Mai presus de toate acestea este, însă, tatăl unei fetiţe de cinci ani, pe care o creşte singur şi care ştie că „tati prinde hoţi.
Din taxi-ul care ne-a purtat prin tot oraşul pentru şedinţa foto într-o seară târzie şi rece, nu se auzeau decât vocile noastre plângându-se de oboseală. Alex a tăcut o vreme, după care s-a alăturat conversaţiei, adăugând pe un ton asumat: „Eu nu am mai avut un weekend liber de vreo două luni. Evident, s-a făcut linişte în maşină. Tocmai revenise în Bucureşti dintr-un tur de forţă ce a inclus Constanţa şi Poiana Braşov, urma să plece spre Bacău, Târgu Lăpuş şi un sat din sudul ţării, iar în momentul conversa-ţiei era deja în întârziere la premiile TV Mania. Alex are un simţ al umorului aparte. De pildă, nu înţelege de ce, deşi a abordat de doar cinci ori la „România, te iubesc subiectul pădurilor defrişate, acesta a devenit ca un fel de carte de vizită pentru el. Aşa că, în timp ce se pregătea să plece mai departe, m-a rugat să nu insist în articol pe ipostaza nedorită de erou al pădurilor.
Câte seri petreci acasă dintr-o lună?
Aproape toate. O ediţie „România, te iubesc înseamnă cam o lună şi jumătate de muncă. Am o săptămână şi ju-mătate muncă de teren, o săptămână de vizionat şi de scris, iar asta fac acasă, după care urmează montajul, când stau la muncă până pe la 1 noaptea, într-adevăr, timp de cinci, şase zile.
Cu ocazia căror sărbători nu lucrezi?
De Sfântul Agapie, cred. (râde) De Paşte sunt la muncă, de Crăciun sunt la muncă.
Fetiţa ta, Sara, ce ştie despre meseria ta?
Ştie aproape tot, îi spun mereu unde mă duc. Ne mai uităm împreună la emisiuni şi mă mai întreabă: „ăla e hoţ? Ea aşa ştie, că eu prind hoţi. Şi când mă duc să transmit de la Înviere tot asta crede, că tati se duce să prindă hoţi. (râde) Vine la mine la muncă, îi ştie pe toţi colegii mei. Tocmai a împlinit cinci ani.
Sunteţi născuţi în aceeaşi perioadă, nu?
Ziua mea e cu 3 zile mai devreme. Anul acesta am descoperit cu dezamăgire că, de fapt, Sara nu e Scorpion, ca mine, ci Săgetător. Deci cinci ani de zile am crezut, şi le-am şi zis tuturor, că eu şi fiică-mea suntem în aceeaşi zodie. Au venit nişte prieteni la noi în vizită de ziua ei şi aşa am aflat că e Săgetător. M-am uitat apoi pe primul horoscop care mi-a ieşit în cale şi scria că 22 noiembrie e prima zi de Săgetător, într-adevăr. Nu se poate, am zis. Cum, copilul meu nu e Scorpion? (râde)
Dat fiind că o creşti singur, în ce măsură i se datorează talentul tău la gătit Sarei?
Nevoia te învaţă. Pentru ea (sau din cauza ei) a trebuit să mă apuc de gătit. Copilului îi e foame şi nu pot să îl duc din restaurant în restaurant. Am început cu paste, acum am mai avansat. De ziua ei i-am luat un set de bucătar, cu sorţ, bonetă, spatulă, mănuşă şi e foarte încântată. Găteşte cu mine. Am făcut crème brûlée împreună, american cookies. Iniţial nu ştiam ce să îi iau de ziua ei, îmi zisese că are atâtea jucării încât nici lui Moş Crăciun nu ştie ce săîi mai ceară. Mi-a zis că îşi doreşte sănă-tate pentru familie. Mi-au dat lacrimile.
După experienţa Masterchef ce-ţi pare mai dificil, să ai de-a face cu meniuri sau cu primari corupţi?
Nu e nicio diferenţă, doar că acum poate mi-am rafinat gusturile. (râde) După experienţa Masterchef, nu mă mai simt confortabil în restaurante, nu îmi mai place mâncarea. Sunt atent la sosurile lor, dacă au friptură cu legume îi iau la bani mărunţi: „ia să văd cum aţi făcut voi legumele. Aa, le-aţi fiert! Nu puteaţi să faceţi şi voi un sos?. Asta vine din partea unui om care, călătorind foarte mult, mănâncă şi pe marginea şoselei dacă trebuie.
Ai avut câteva schimburi de replici tensionate în cadrul show-ului. Cum de ai intrat în atâtea polemici?
Ştii ce se întâmplă? M-am uitat la ediţia de săptămâna trecută şi m-am cam speîi mai ceară. Mi-a zis că îşi doreşte sănă-tate pentru familie. Mi-au dat lacrimile.
După experienţa Masterchef ce-ţi pare mai dificil, să ai de-a face cu meniuri sau cu primari corupţi?
Nu e nicio diferenţă, doar că acum poate mi-am rafinat gusturile. (râde) După experienţa Masterchef, nu mă mai simt confortabil în restaurante, nu îmi mai place mâncarea. Sunt atent la sosurile lor, dacă au friptură cu legume îi iau la bani mărunţi: „ia să văd cum aţi făcut voi legumele. Aa, le-aţi fiert! Nu puteaţi să faceţi şi voi un sos?. Asta vine din partea unui om care, călătorind foarte mult, mănâncă şi pe marginea şoselei dacă trebuie.
Ai avut câteva schimburi de replici tensionate în cadrul show-ului. Cum de ai intrat în atâtea polemici?
Ştii ce se întâmplă? M-am uitat la ediţia de săptămâna trecută şi m-am cam speriat. Eram atât de disperat, ţipam pe acolo „aduceeţi fripturaa!. Într-un fel, îmi era şi milă de mine, dar şi jenă puţin. (râde) Am intrat în competiţie ştiind cam ce mă aşteaptă, dar m-am prins repede că ei te aduc în starea asta de tensiune şi când m-am prins am în-ceput să mă enervez. Venea Chef nu ştiu care şi zicea „cum, nu ai pus sare? Păi pune sare, băăi, că nu are niciun gust. Dacă puneai sare, venea altul şi te întreba de ce ai pus sare, că ai stricat mâncarea şi trebuie să o arunci.
„Noi, oamenii, suntem construiţi dintr-un material ciudat. Te întrebi cum ar fi dacă ai ajunge într-o situaţie dramatică, dar când ajungi acolo, Dumnezeu îţi dă putere să treci prin toate.
Dar cât de sănătos reuşeşti tu să mănânci, fiind mai mereu pe drumuri?
Cum mănânc? Mi-am nenorocit stomacul. L-am reparat în ultima vreme, dar am avut o perioadă în care am ajuns şi la spital. La toate astea s-au adunat şi stresul şi faptul că nu mâncam, de fapt. Când suntem pe teren cu reportajele, micul dejun e de obicei la ora 7 dimineaţa, iar prânzul la 10 seara. Nu pot să stau liniştit la prânz să mănânc, dacă sunt pe teren, cu treabă. Cumpărăm la pungă mâncare şi ne oprim pe undeva dimineaţa să luăm micul dejun. Aşa am făcut la graniţa cu Ucraina, după ce am prins nişte hoţi. Era zăpadă şi ne-am aşezat pe un trunchi de copac să savurăm mozzarella cu struguri. Ce mai vrei? E din ce în ce mai greu să îmi iau mâncare, pe cuvânt! (râde) Simt nevoia de un sos, de un dressing, o conservă de carne de porc fără dressing e trist. Deci e complicat, crede-mă. Să nu vă duceţi la Masterchef, că vă schimbă. (râde)
Sunt deja 11 sezoane de când colinzi ţara pentru „România, te iubesc.Mai rezişti?
Eu cred că nu mai suntem doar jurna-lişti. Oamenii se uită la noi pentru că au încredere în noi şi pentru că într-un fel se simt răzbunaţi că, în sfârşit, cineva arată lucrurile aşa cum sunt. Am tot zis că se vor schimba greu lucrurile în ţara noastră, dar se vor schimba. Foarte important e să se schimbe atitudinea. Noi suntem jurnalişti, dar ne aflăm şi de acea parte a baricadei unde tragi oamenii de mânecă, unde le arăţi că se poate, unde se schimbă lucrurile. Slavă Cerului, după fiecare reportaj se întâmplă ceva.
În deplasările riscante pentru reportaje, ţi se face vreodată frică?
Uite, acum ceva vreme i-am prins pe unii într-o pădure. Ne-am apropiat foarte tare de ei, la 10 metri, iar ei erau cu drujbele. Când am vizionat materialul, se auzeau în cască nişte zgomote ciudate de fundal. Mi-am dat seama că aveam prinsă lavaliera pe sub tricou şi, în momentul în care ne-am apropiat de ei, a început să se audă mai tare sunetul, deja era foarte intens… Era sunetul inimii mele, mi-a scăzut presiunea abia după vreo 10 minute.
„Am studiat 9 ani Teologia, am crescut în biserică. Sunt ceea ce sunt pentru că am făcut Teologie. Mă ajută ca om, dar şi în meserie, acolo am învăţat să vorbesc cu oamenii.
Dar voi nu aveţi niciun mijloc de autoapărare?
Foarte multă lume mă sfătuieşte să îmi iau arme. Şi eu m-am gândit la asta, dar acela nu mai e jurnalism. Dacă mă duc într-o pădure… Stai, renunţ la exemplul cu pădurile, nu mai pot cu pădurile. (râde) Dacă te duci undeva înarmat, acela nu mai e jurnalism, eşti procuror, inchiziţie. Nu mai e jurnalism atunci când eu am pistolul la brâu şi microfonul în mână. Arma mea e microfonul. Asta contează foarte tare, să vorbeşti cu oamenii. Nu mă duc acolo ca un duşman al lor. Nu strig „stai, hoţule!. Îi acord prezumţia de nevinovăţie.
La 18 ani voiai să pleci din România… Iată ce viaţă palpitantă ai aici.
Şi după 18 ani am vrut să plec, dar acum nu mai vreau.
Vrei ca fiica ta să crească în România?
Nu. Vreau să crească atât cât se poate aici şi, atunci când va veni vremea studiilor, aş vrea să facă o parte din şcoală afară. Dar nu să o susţin financiar, că nu-s latifundiar, ci să se ducă să studieze afară, iar apoi să aleagă singură unde rămâne. Dacă ţii copilul aici şi-l cocoloşeşti, îi tai din aripi.
Tu îţi răsfeţi prea mult copilul?
Uneori sunt şi exigent. Copiii te simt foarte bine şi se urcă pe tine dacă le dai voie, aşa că trebuie să ştie că există nişte reguli, că masa e masă, de exemplu. Sara se aşează la masă, dar nu vrea să mănânce, mai ales dimineaţa. Atunci construim poveşti din mâncare, facem o maşinuţă, o păpuşică, un peisaj, un copac cu creanga de castravete, trunchiul de ardei gras. Creez o poveste în farfurie şi îi zic „acum mâncăm soarele, acum razele… Ia să te văd, ai curaj să mănânci trunchiul copacului?
Viaţa ta din spatele camerelor e la fel de plină de adrenalină ca cea din faţa lor?
Aaa, păi mă odihnesc, mă duc la masaj, la saună. (râde) E la fel. Sunt la fel de agitat. Doctorul mi-a zis să o las un pic mai uşor, de aceea fac gastrită. Cel mai bine mă relaxez când petrec timp cu fiica mea sau seara, după ce se culcă toată lumea. Am un parc aproape de casă şi mă aşez acolo pe o bancă, ca pensionarii.
OANA POPOIAG Foto ANDREEA GOIA
Stilist ANA ANDREI
Machiaj MADALINA DUMITRU
Vestimentaţie şi accesorii: Damat Tween, Reserved şi H&M.
Fotografiile au fost realizate la Ciocolateria Venchi şi Sky Lounge by Z Boutique Hotel.
Mulţumim pentru sprijin!