Alex Velea a urcat pe scena de la Neversea cu fiica lui vitregă. Tânăra a făcut un show complet, a cântat și a dansat, așa că a fost aplaudată pentru apariția ei. Maya vine din mariajul pe care Antonia l-a avut cu Vincenzo Castellano. Alex Velea a oferit această surpriză publicului de pe litoral atunci când a ajuns la piesa.„Minim doi'.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI
Alex Velea are doi copii cu Antonia, pe Dominic și Akim, dar are o relație frumoasă și cu fiica soției sale din mariajul anterior. Acum, se pare că solistul o încurajează pe Maya să urmeze acest drum și să își construiască o carieră în mediul artistic, de aceea nu ne-am mira dacă o să îi vedem mai des împreună.
Maya a urcat pe scena de la Neversea cu Alex Velea și a fost asemuită cu Antonia, celebra ei mamă
Frumusețea Mayei nu a trecut neobservată, iar mulți au asemuit-o cu Antonia, celebra ei mamă. Adolescenta de 14 ani locuiește de ani buni în Italia, dar își vizitează frecvent mama. „Am crezut că este Antonia prima dată, după am realizat că e Maya’, „Seamănă perfect cu Antonia’, „Ce a crescut, este mai înaltă decât Antonia cred’, „Nu pot să cred, ce mare s-a făcut Maya’, „Ce frumoasă e Maya’, „O moștenește pe mama ei la frumusețe!’, Așa frumusețe de fată, îi seamănă mamei ei’, sunt doar o parte dintre comentariile celor care au gustat momentul de la Neversea cu Maya, fiica Antoniei, și Alex Velea.
Antonia își încurajează copiii să aleagă o viață pe scenă
Antonia recunoaște că toți cei trei copii au talent și par fascinați de domeniul artistic. Artista nu are nimic împotrivă, ba susține că o să îi încurajeze, dacă vor alege să facă carieră tot în showbiz.
„Dominic și Akim sunt amândoi pasionați de muzică, le place să cânte, să petreacă timp la studio cu Alexandru. Amândoi s-au apucat și de lecții de actorie și le place foarte mult. Mayei îi place foarte mult să danseze, îi place și ei la studio cu mine și cu Alexandru. Orice își vor dori să facă, eu îi voi susține necondiționat. În ceea ce privește caracterul, i-am învățat să fie oameni buni, corecți, respectuoși, să fie sinceri, iubitori, prietenoși, sunt lucruri pe care însă îmi place să cred că le și văd la noi, nu doar îi învățăm’, declara Antonia, pentru Viva.