Alexandru Arșinel, de urgență la spital, din nou! Ce diagnostic a primit actorul de 83 de ani

 Dumba Gabriela
.

Alexandru Arșinel a ajuns de urgență la spital, după ce a acuzat dureri foarte mari. În dimineața zilei de 15 septembrie, actorul în vârstă de 83 de ani a fost dus la Spitalul Universitar de Urgență din București, fiind însoțit de fiul lui, Cristian, în momentul internării. Ce diagnostic i-a fost pus maestrului Arșinel.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Alexandru Arșinel a ajuns la Spitalul Universitar de Urgență din București după ce, în ultimele zile, a tot acuzat dureri care mai de care mai mari. În luna august, Alexandru Arșinel a fost transportat de urgență la Spitalul Fundeni, la secția de Terapie Intensivă, pe secția de urologie. Părea că situația maestrului merge spre bine, dar iată că actorul are din nou nevoie de ajutorul medicilor

34533453

Alexandru Arșinel, internat de urgență în spital

Luna trecută, lui Alexandru Arșinel i se făcuse rău în timp ce se afla în azilul de bătrâni din zona Otopeni, iar personalul a chemat Salvarea. Potrivit medicilor care l-au examinat la acea vreme actorul contactase o infecție nosocomială.

În presă s-au tot vehiculat diverse diagnostice și afecțiuni de care ar suferi marele maestru și, de asemenea, se zvonește că problemele sale sunt destul de serioase, ba chiar ar avea nevoie de ajutor pentru a se ridica și din pat.

Diagnosticul lui Alexandru Arșinel este păstrat secret de cei doi băieți ai săi, însă Fanatik a aflat, pe surse, una dintre problemele cu care actorul se confruntă la 83 de ani.

Potrivit sursei menționate anterior, ziua de14 septembrie a fost una în care actorul părea însă să sufere cumplit. Se tot plângea de dureri anormale, pe lângă slăbiciunea pe care o are în mod curent în ultima perioadă.

Durerile însă au fost cele care, într-un final, l-au convins pe Cristian, fiul lui, să îl ducă la Spitalul Universitar, spital aflat la doi pași de casa în care locuiește marele actor.

Ajuns la spital, Alexandru Arșinel, consultat de medici, a fost diagnosticat cu mai multe afecțiuni și ar fi fost găsită cauza pentru durerile sale.

Citește și: Ce titluri regale vor primi copiii Prințului Harry și ai lui Meghan Markle, după moartea Reginei Elisabeta a II-a

Citește și:Ce bea Fuego pe stomacul gol, în fiecare dimineață:'Este secretul meu de jumătate de an'

Citește și: Prințul Harry a împlinit 38 de ani.Ce mesaj i-a transmis Regina Elisabeta a II-a anul trecut

Mai exact, cum Alexandru Arșinel a stat doar în pat, fiind incapabil să se mai miște din cauza slăbiciunii pe care o resimte în ultimele luni, a făcut câteva escare, adică mici necroze tisulare localizate la nivelul zonelor unde se realizează o compresie îndelungata a tegumentelor și țesuturilor moi din cauză că a stat prea mult în aceeași poziție.

Escarele, deși nu sunt afecțiuni grave, pot provoca dureri atroce și, la un moment dat, chiar se pot infecta, ceea ce necesită tratament cu antibiotic. De aceea, medicii, pentru a se asigura că Arșinel va fi bine tratat, l-au internat în cadrul secției de Chirurgie Plastică de la Universitar.

De ce boli suferă Alexandru Arșinel

Din cauza unei infecții suprapuse cu problemele lui cardiace, Alexandru Arșinel se simte tot mai rău.

'Nu neapărat mă plâng de dureri, ci de suferință. Inima continuă să își facă damblaua, nu sunt în regulă. Am probleme și cu respirația', spunea, acum câteva luni, Arșinel, pentru fanatik.ro.

În luna aprilie 2021, actorul a avut COVID 19 și a ajuns la Spitalul Matei Balș din București. În anul 2013, Alexandru Arșinel a trecut printr-o operație de transplant de rinichi.

Vedeta a suferit două intervenții la nivelul inimii pentru reglarea respirației.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton