Alexandru Ciucu merge mai departe în procesul de divorț cu Alina Sorescu, care a venit după 12 ani de mariaj, dar în paralel se concentrează pe colecția de damă pe care se pregătește să o lanseze. Rochiile au prețuri între 500 și 800 de euro și sunt de-a gata, nu se fac pe măsuri.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE GRATIS, AICI!
Dacă dintre persoanele publice nu știe ce femei i-ar plăcea să îmbrace, când vine vorba de bărbați lucrurile sunt mult mai simple. După ce a făcut costume pentru Ilie Năstase și Gigi Becali, Alexandru Ciucu vrea să lucreze și pentru Ion Țiriac. Alexandru Ciucu este și designerul Casei Regale.
Alexandru Ciucu, decizie surprinzătoare legată de femei, în plin divorț de Alina Sorescu
Alexandru Ciucu a luat o decizie surprinzătoare legată de femei, în plin divorț de Alina Sorescu. Alexandru Ciucu pregătește o colecție de damă pentru sezonul toamnă-iarnă. „Mă concentrez acum foarte mult pe colecția de damă. E o colecție la care tot lucrez de ceva timp. Am o colecție gata, dar nu am făcut o lansare. Lucrez acum pentru colecția de toamnă-iarnă. Dar știi cum e… Lucrul bun la 9 luni, sau ca elefantul, 36.
Colecția de care am vorbit pe când eram în pandemie am terminat-o. Dar nu am lansat-o. Nu o țin acasă și, sincer să fiu, cred că mai am doar jumătate din ea. Am vândut din ea. De exemplu, cliente care vin cu soții lor la probă la costume, văd și colecția aia și… mai iau o rochie. Am avut o clientă care a luat și patru rochii.
Prețurile depind de material, de țesătură, dar o rochie de vară, așa, lejeră, flu flu, din mătase, costă undeva între 500 și 800 de euro. Dar sunt rochii de-a gata, nu le fac pe comandă, sunt pe măsuri’, spune Alexandru Ciucu pentru Fanatik.
Alexandru Ciucu vrea să îl îmbrace pe Ion Țiriac
Designerul a îmbrăcat-o cândva pe Loredana Groza pentru un videoclip și nu ar ezita să asigure ținutele și altor vedete din showbiz. Pe lista lui se află și Ion Țiriac, căruia i-ar face un costum ca la carte.
„Dacă mă întrebi ce femeie aș vrea să îmbrac din showbiz-ul românesc cu noua colecție e o întrebare foarte grea. Mă gândesc și eu la asta de foarte mult timp, nu pot să îți răspund la întrebare. Aș îmbrăca foarte multe, dar una singură e foarte greu să nominalizez. Încă mă gândesc la lucrul ăsta.
Când vine vorba de bărbați însă e mai simplu. Am îmbrăcat cam toți bărbații pe care am dorit să îi îmbrac. Dar mi-ar plăcea să îl îmbrac și pe Țiriac. Să știi că Ion Țiriac este un om foarte calculat, se vede și în filmul Nasty. Cred că este pretențios în sensul bun al cuvântului și cred că mi-ar plăcea să îi fac un costum, la un moment dat…
Am îmbrăcat-o o dată pe Loredana Groza, dar în costum. La a doua colecție lansată de mine, pe vremea când era Tata și fiul, am prezentat-o pe muzică live, cu taraful ei, cu Agurida… Se întâmpla prin 1999′, mai spune Alexandru Ciucu.