Alexia Eram a absolvit facultatea în Marea Britanie. Părinții și fratele i-au fost alături: "Suntem foarte mândri de tine"

.

Alexia Eram, fiica Andreei Esca și a lui Alexandre Eram, a absolvit facultatea în Marea Britanie, iar părinții și fratele ei i-au fost alături la ceremonie. Marele absent a fost Mario Fresh, însă iubitul Alexiei nu a lăsat nemarcat momentul, trimițându-i un mesaj emoționant.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!


Alexia Eram a absolvit facultatea în Marea Britanie, iar la ceremonie au fost prezenți atât părinții, cât și fratele ei. Vedeta PRO TV a postat apoi, pe contul său de socializare, câteva imagini memorabile și și-a felicitat fiica, absolventă a unei universități de prestigiu, pentru performanță.

Alexia Eram a absolvit facultatea în Marea Britanie


Cu puțin înainte de a împlini 22 de ani, Alexia Eram a absolvit cursurile uneia dintre cele mai de prestigiu universități din Marea Britanie, iar întreaga familie i-a fost alături. Andreea Esca, soțul ei, Alexandre Eram, dar și fiul lor, Aris Melkior, au trăit emoțiile festivității de premiere alături de Alexia. Eleganți și perfect asortați, cei trei s-au fotografiat alături de proaspăta absolventă, căreia mama ei i-a transmis un mesaj emoționant în social media.

Citește și: Câți bani câștigă lunar Alexia Eram, fiica Andreei Esca: „Îmi permit să…’

Citește și: Alexia Eram, despre dezavantajele de a fi fiica Andreei Esca:„Nu pot să fiu la fel de…

Citește și: Ramona Olaru a împlinit 33 de ani. Mesaj emoționant de la iubitul ei, Cătălin Cazacu:„Este femeia pe care am căutat-o toată viața

Citește și: Andreea Raicu, probleme în vacanță. I s-a pierdut bagajul: „E deja a cincea zi din cele 8 și nici urmă de el'

„Dragă Alexia Eram, suntem foarte mândri de tine și îți dorim o viață plină de fericire, în care cei de lângă ține să te prețuiască mereu la adevărată ta valoare și pe măsură sufletului tău, atât de bun. #alexiamargoteram #graduation University for the Creative Arts – UCA’, a fost mesajul vedetei PRO TV.


Mario Fresh, marele absent de la festivitate

Deși fanii lor se așteptau ca în această zi importantă Mario Fresh să-i fie alături iubitei sale, acesta nu a fost prezent alături de Alexia la ceremonia de absolvire a facultății, iar asta a ridicat câteva semne de întrebare, cu atât mai mult cu cât cei doi tineri, care trăiesc deja de ani buni o frumoasă poveste de dragoste, sunt nedespărțiți.


Mario Fresh a lipsit însă motivat, deoarece acum este la Neversea, eveniment ce se desfășoară la Malul Mării Negre. Cu toate că nu i-a fost alături, iubitul ei i-a transmis Alexiei un mesaj pe contul de socializare. Artistul a postat pe Instastory o imagine cu Alexia și a felicitat-o pentru reușită:

„Mândru rău de tot. Bravo, Cap (n. red. porecla pe care i-a dat-o el Alexiei)’, a scris Mario Fresh.