Alexia Eram s-a întors în Londra. Mario Fresh a condus-o la aeroport

 Stamen Diana
.

Fiica Andreei Esca a ales să studieze departe de casă, iar ca să fie alături de iubitul ei și de familia sa trebuie să facă naveta destul de des. Atunci când dorul este mare, Alexia Eram își ia bilete de avion și vine în țară să fie alături de cei dragi. Alexia Eram s-a întors în Londra, iar Mario Fresh a condus-o la aeroport.

De fiecare dată când poate, Alexia Eram vine în România, unde își petrece timp alături de familia ei, dar și de iubitul ei. Tânăra este îndrăgostită până peste cap, iar relația lor durează de câțiva ani. Alexia Eram studiază în Londra, unde s-a acomodat imediat. Fiica Andreei Esca a făcut și un tur al căminului în care locuiește, iar totul arată senzațional.

După câteva zile petrecute în România, Alexia Eram a fost nevoită se întoarcă în Marea Britanie, la studii. Mario Fresh nu și-a putut lăsa iubita singură și a condus-o la aeroport. Despărțirea este grea de fiecare dată, iar cei doi așteaptă cu sufletul la gură revederea. Relația lor este foarte sudată, iar Alexia Eram și Mario Fresh au încredere unul în celălalt și sunt conviși că relația lor va rezista și la distanță.

Alexia Eram s-a întors în LondraAlexia Eram s-a întors în Londra

Citește și: Fiica Andreei Esca s-a întors în România. Alexia Eram a petrecut o noapte în club alături de iubit

Citește și: Alexia Eram şi Mario Fresh, weekend la Viena. Tinerii îndrăgostiţi şi-au făcut promisiuni

Citește și: Fiica Andreei Esca ține regim. Alexia Eram vrea să mai slăbească 3 kilograme

FOTO: Instagram 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton