Cum se înțelege Alexia Țalavutis cu soțul ei, după 11 ani de relație: ”Dezbateri intense acasă...” De ce nu au plecat în nicio vacanță anul trecut / EXCLUSIV

.

Alexia Țalavutis trăiește într-un ritm alert. Vedeta ne-a spus la ce vârstă și-a câștigat primii bani și ce a făcut cu ei. Tot ea ne-a povestit și că nu a avut parte de o vacanță în ultima perioadă, din cauza matinalului pe care îl prezintă la Antena Stars. Iar de ceva timp a început și filmările pentru 'Te cunosc de undeva'...

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!


Alexia Țalavutis a vorbit și despre viața ei personală. Frumoasa prezentatoare tv are o relație de 11 ani cu soțul ei, regizorul Alex Fotea, care o completează perfect. Vedeta spune că soțul ei vrea să stea în umbră.

Citește și: Alexia Țalavutis de la Te cunosc de undeva, despre căsnicia ei: „Nu confundăm casa cu platoul de filmare'


Citește și: Alexia Țalavutis și Dima Trofim, detalii de culise din noul sezon Te cunosc de undeva: „O să vă rămână întipărit în creieraș’

Citește și: Roxana Nemeș s-a operat de endometrioză, boala care poate duce la infertilitate: „La mine era vorba despre dureri cronice’. Faimoasa de la Survivor face declarații despre copil / EXCLUSIV

Citește și: Ce regret are Dan Bittman referitor la relația cu Liliana Ștefan, mama copiilor lui: „M-a suportat până când, probabil, n-a mai putut. Noi, bărbații, uităm că o femeie are nevoie de respect…’. Cine a fost prima lui iubire / EXCLUSIV

La ce vârstă și-a câștigat Alexia Țalavutis primii bani și ce a făcut cu ei

Alexia Țalavutis este încântată de ceea ce face și de proiectele în care este implicată. Asta o și motivează să trăiască într-un ritm alert. Vedeta nu a avut parte de o vacanță în ultima perioadă, din cauza matinalului pe care îl prezintă la Antena Stars.

Cum a fost 2023 pentru tine?


A fost un an foarte plin cu multe proiecte. De fapt încontinuu, pentru că nu am avut pauză absolut deloc, având în vedere că am fost singurii în direct cu emisiunea, cu matinalul, în fiecare zi.

Deci nu ai avut vacanță…

Nu am avut vacanță, asta spun. Pare că e un an care continuă, pentru că nu am avut deloc pauză. Dar e frumos atunci când ne trezim și avem o comunitate și telespectatori fideli care se uită în fiecare dimineață la noi și se trezesc o dată cu noi.

Două dorințe pentru 2024?


Un nou proiect de ficțiune, serial sau film. Tocmai în seara aceasta s-a difuzat ultimul episod din serialul ‘DM Furia’ și nu știu dacă se mai face un sezon. Suntem în discuții, dar chiar și așa îmi doresc încă un proiect de genul acesta… Și încă o dorință? Da, să lansez un proiect de suflet, pe care l-am pregătit și lucrez deja de luni bune la el și îmi doresc foarte mult să ajungă la urechile voastre.

Alexia Țalavutis: ‘Satisfacția aceea îți dă putere și energie să te duci mai departe, să te trezești și la 5 dimineața pentru matinal’


În vacanță unde ai vrea să mergi?

Oriunde e bine venită, să fie o vacanță cu relaxare și cu soare, peisaje frumoase. Dar știi cum e, în momentul în care filmezi pentru niște proiecte- care sunt fabuloase din toate punctele de vedere- chiar și atunci când ești obosit, tot îți iei energie. La ‘Te cunosc de undeva’ filmăm deja de două luni și avem super momente.

Satisfacția aceea îți dă putere și energie să te duci mai departe, să te trezești și la 5 dimineața pentru matinal, după ce ieși din emisie te duci în platoul pentru ‘Te cunosc’… Și la antrenamente și la filmări, e un ritm alert, dar asta mi-am dorit. La asta muncesc de când sunt mică, de când am început prima dată la 6 ani cu prima emisiune tv și îmi trăiesc visul cu ochii, până la urmă. Despre asta este vorba. Asta mi-am dorit, asta fac acum!


Și eu care mai voiam să te întreb cum te menții în formă…

Din punctul acesta de vedere să știi că nu mai am cum să am un program strict și sănătos. Din păcate sportul este doar prin dans la momentul acesta. Mesele sunt un pic haotice, mănânc efectiv când apuc între filmări, dar nu poți să le ai pe toate. Sau, mă rog, poți dar într-un echilibru și atunci compensez cu dansul.

Alexia Țalavutis: ‘Sunt pasionată de design’

Dacă ar fi să o iei de la capăt tot asta ai face? Ai spus că ți-ai dorit din copilărie...


Da. Nu există altceva. Cu toate că pot să fac și alte lucruri. Sunt pasionată de design. Am și studiat design interior, am făcut o școală timp de doi ani de zile. Am foarte multe pasiuni. Mi-am luat brevetul de scuba diver. Aș putea să fac și asta sau aș putea să predau dans, că am mai făcut asta. Pot să fac o grămadă de lucruri. Sunt pasionată și de editare video. Am un talent nativ pentru asta. Dar mă canalizez pe ceea ce fac acum.

Acasă tu ți-ai decorat? Dacă tot ai spus că ai făcut un curs…


Da, normal că eu mi-am decorat acasă. Mi-am făcut tot proiectul de la zero, dar nu numai acasă. Am și făcut alte proiecte ale unor oameni care au venit la mine și m-au plătit să le fac asta pentru un spațiu comercial și un apartament. Dar a fost un hobby. În afară de asta, îmi place să desenez produse, design de produs. Asta mă pasionează cel mai mult din designul interior. Sper, la un moment dat, să prindă contur într-o zi, și un proiect de acest gen, mai ales că în familia mea există o istorie în ceea ce privește zona aceasta… Fabrică de mobilă, fabrică de porțelanuri, așa că, uite este în ADN, vine de undeva. Nimic nu e întâmplător!

Familia mea, Țalavutis, a avut foarte mare implicare și în zona aceasta. Probabil că de aceea m-a și atras să învăț mai multe. E posibil. Bunicii mei și străbunicii mei… Am zis să trec și prin pasiunile lor…

Alexia Țalavutis: ‘Erau 30 de lei la acea vreme și aveam cinci ani’

Când ai câștigat primii bani și ce ți-ai cumpărat de ei?

Țin minte cum i-am câștigat. La un film francez, pe care l-am filmat la studiourile Buftea. Cred că nici acolo nu am ajuns întâmplător, dovadă continuitatea… Au fost ani de filmare cu proiectul ‘Pariu cu viața’, pe platourile de acolo. Deci, primii bani i-am făcut la un film francez, pe care l-am filmat la Buftea. Erau 30 de lei la acea vreme și aveam cinci ani. Ideea este că mi-am cumpărat de ei un îngeraș de la o biserică. Era un îngeraș care îmi plăcea foarte mult. Și am zis să îmi iau îngerașul de banii aceia, și o icoană.

Mai ai îngerașul acela?

Da. Este acasă la părinții mei. Este un obiect foarte drag mie, pentru că mi l-am dorit. Și faptul că am făcut acești bani dintr-un film și am ajuns să îl cumpăr din banii mei, a fost pentru mine un moment plăcut.

Alexia Țalavutis: ‘Noi facem o echipă’

Cum se înțelege o artistă cu un regizor? Vă sfătuiți? Vă certați? Cum merge?

Știi cum e, fiecare își produce propriile proiecte și atunci e foarte interesant. În momentul în care avem fiecare părerea lui, se duc dezbateri intense acasă, în ceea ce privește proiectele noastre. Dar cred că asta este și frumusețea. Că avem aceleași pasiuni comune și putem să facem lucruri împreună. Nouă ne place foarte mult să lucrăm în echipă. Noi facem o echipă. Încă de la începutul relației ne-am completat. Chiar spuneam că noi ne-am sincronizat foarte bine, încă de la început.

Foto: Facebook.