Recent, Alin Oprea a spus adevărul despre scandalul cu Tavi Colen, care a ținut multă vreme prima pagină și a explicat acuzațiile care i-au fost aduse de către colegul său de trupă. Iată ce a spus artistul despre condițiile pe care i le-a pus Tavi Colen, condiții care ar fi și fost motivul despărțirii lor.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Trupa Talisman făcea furori la finele anilor 1990, însă, după 10 ani de colaborare fructuoasă, Tavi Colen și Alin Oprea s-au despărțit. De-a lungul anilor, Colen a făcut mai multe declarații în presă privind destrămarea trupei, însă abia acum Alin Oprea a dezvăluit și partea sa de adevăr.
Alin Oprea, adevărul despre scandalul cu Tavi Colen și motivele care au dus la despărțirea trupei Talisman
Deși au trecut 18 ani de la destrămarea trupei, Tavi Colen nu vrea să mai aibă de-a face cu fostul lui coleg, Alin Oprea. Despre motivele despărțirii lor a curs multă cerneală în presă, însă abia recent Alin Oprea a făcut lumină în privința scandalului cu Tavi Colen. Atunci când a decis să părăsească trupa, artistul a dezvăluit că a avut trei motive – faptul că Alin Oprea consuma alcool înainte de spectacole, punându-l astfel într-o situație delicată, prezența constantă și intruzivă a soției lui Alin Oprea în viața profesională a artistului și, nu în ultimul rând, și pierderea unui contract de publicitate avantajos, deoarece Oprea a revendicat drepturile de autor asupra piesei „Atât de simplu’ fără a-și exprima dorința de a împărți beneficiile cu restul trupei.
„La momentul plecării lui Tavi Colen din formația Talisman, el a declarat de-a lungul timpului că a avut trei condiții. Trebuie să ne reamintim faptul că Tavi Colen a plecat de la formația Talisman la finalul anului 2006, iar până în anul 2011, când a izbucnit scandalul Talisman, aceste condiții au trecut 5 ani. Ce a făcut Tavi Colen în acești cinci ani? S-a trezit după 5 ani că a fost nedreptățit sau că beam, sau că îl deranja fosta soție?
Este foarte important de știut! Dacă era nedreptățit în vreun fel, avea o grămadă de variante să-și recâștige drepturile, există justiție, nu împărțim nimic în presă. Nu știu dacă ați observat, dar de aproape 20 de ani, de când Tavi Colen a plecat de la formația Talisman, eu nu am declarat absolut nimic, nici despre ce a declarat el și nici n-am făcut vreo acuzație, efectiv am fost însilențio stampa’, a spus Alin Oprea, în cadrul emisiunii „40 de întrebări’, cu Denise Rifai.
Alin Oprea: „Cred că orice fel de reproș adus unul celuilalt este inutil după 20 de ani'
De altfel, artistul a spus că nu vede rostul reproșurilor după atâția ani, în condițiile în care trupa Talisman s-a bucurat de un succes extraordinar până la destrămare, iar el și Tavi Colen au trăit împreună momente memorabile.
„Cred că amândoi ar trebui să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru faptul că ne-a dat posibilitatea de a avea aceste realizări mărețe împreună. Cred că ar trebui ca unul să-i mulțumim celuilalt în acest moment pentru faptul că am trăit niște momente extraordinare împreună.
Cred că nu ar trebui să ne reproșăm nimic la acest moment, unul celuilalt, atâta timp cât noi doi, în anii 90, așa cum am fost, buni sau răi, frumoși sau urâți, am reușit să fim cel mai important fenomen muzical al anilor 90, să luăm discuri de platină și de aur, să avem milioane de albume vândute, să umplem zeci de stadioane cu zeci de mii de oameni. Cred că orice fel de reproș adus unul celuilalt este inutil după 20 de ani’, a mai povestit artistul.
„Eu am compus toate piesele trupei Talisman'
Artistul a ținut să sublinieze și faptul că aproape toate piesele trupei, inclusiv mărul discordiei – „Atât de singur’ -, piesă devenită iconică, au fost compuse de el.
„Eu am compus toate melodiile trupei Talisman, de la prima piesă, „Atât de singur’, care a fost hitul nostru cel mai mare, până la ultima melodie. Deci, piesele sunt compuse de mine, cu una, două, trei excepții. Două excepții foarte importante: piesa ‘Numai una, pe care mulți oameni cred că este compusă de Phonix și preluată de Talisman, este, de fapt, compusă de Guilelm Șorban în 1897, deci nu mai avem ce discuta. Iar melodia „Eu te-am iubit’este compusă de doamna Maria Petchescu’, i-a mai spus artistul lui Denise Rifai.
„Am fost un om care a băut alcool ca oricare altul'
Cât despre zvonurile că era alcoolic, întărite de fostul său coleg de trupă, Alin Oprea a ținut să clarifice lucrurile. Artistul a admis însă intruziunea Larisei Uță, fosta sa soție, dezvăluind că între ea și Tavi Colen era, de fapt, o luptă de orgolii.
„Am fost un om care a băut alcool ca oricare altul. Nici puțin, nici mult, civilizat, este simplu: mă priviți și îmi spuneți dacă arăt a om alcoolic. Vă uitați la mine și la ce am realizat în urma carierei mele și îmi spuneți dacă un alcoolic ar putea să facă astfel de lucruri și multe altele. Dacă cineva îmi răspunde că da, atunci înseamnă că alcoolul mi-a făcut foarte bine și îl recomand tuturor, dar nu este așa. Nimeni nu căra pe nimeni. (…) Aici avea dreptate Tavi. Erau momente în care ea intervenea între noi și, practic, era o luptă de orgolii între ei doi, pe nimic altceva decât pe monopolul asupra mea’, a mai spus Alin Oprea, în cadrul emisiunii.
Totuși, artistul a admis că, într-o anumită perioadă a vieții sale, s-a refugiat în alcool, iar asta se întâmpla când a fost înșelat de soție.
„Trei ani. Cei în care a trebuit să ascund secretul familiei noastre, până la momentul divorțului. A fost un sedativ. Dar n-am deranjat pe nimeni. A fost un sedativ. Eram un bărbat trădat, care rămânea în continuare într-o relație doar de dragul copiilor lui, să-i vadă trecuți de ziua majoratului. Eu n-am fost niciodată un alcoolic în adevăratul sens al cuvântului sau un bețiv pentru că mie nu mi-a plăcut să beau alcool de mic. Am băut o dată cu câțiva colegi la școala de muzică un vinișor și mi-a fost foarte rău. Și atunci am stat departe de alcool.
În perioada 20-25 de ani, în studenție, am abuzat ocazional, la chefuri, de alcool. Însă din momentul în care m-am responsabilizat și au venit copiii pe lume am diminuat la maxim consumul de băuturi alcoolice. Practic, mi-ar fi dăunat carierei, familiei, sănătății. Și pedala de accelerație am apăsat-o extrem de rar. Dar în ultimii trei ani, ce-i drept, 2016, 2017, 2018, l-am folosit ca sedativ pentru a putea trece peste suferința pe care o aveam. A fost modul în care am reușit eu să stau cuminte încă o perioadă’, a dezvăluit Alin Oprea.