Alin Oprea e în plin scandal cu fosta soție, în timp ce Medana are o relație exemplară cu fostul ei soț: „Când ai copii cu un om, ai datoria să îl respecți până închizi ochii"

.

Dacă Alin Oprea a fost târât de Larisa Uță, fosta lui soție, într-un scandal și acuzațiile curg, nu același lucru se poate spune de Medana. Soția lui Alin Oprea are o relație exemplară cu fostul ei soț, cu care are și doi copii, pe Darius și pe Daria. De dragul lor, cei doi au păstrat o relație amiabilă după divorț și se întâlnesc la evenimentele importante din familie.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI


Soția lui Alin Oprea a păstrat legătura cu Daniel după separare. Între ei nu au apărut niciodată discuții. Au știut să își susțină copiii și să facă totul pentru fericirea lor. Cei doi și-au crescut pe Darius și pe Daria cu dăruire, chiar dacă la un moment dat au plecat pe drumuri separate. Medana a participat în iulie la majoratului fiului ei, Darius, alături de Alin Oprea, dar de la petrecere nu a lipsit nici fostul ei soț.

Medana a rămas prietenă cu fostul ei soț de dragul copiilor


Dacă Alin Oprea nu reușește să se înțeleagă cu fosta lui soție, Medana nu a avut niciodată nimic de împărțit cu fostul ei soț. Relația dintre ei a curs la fel de lin și după despărțire.

„Alături de domnul Berciu, fostul meu soț, la un prânz copios, prilej cu care marcăm sărbătoarea sfântului Daniel. Pentru mine este o mare bucurie faptul că am reușit să păstrăm o relație civilizată, bazată pe încredere și respect, atât pentu noi, cât și pentru copiii noștri. Dovada clară că se poate, când îți dorești cu adevărat binele copiilor. La mulți ani, dragă Daniel! Să ne trăiești sănătos și să ai parte de tot ce-ți dorești’, îi ura ea atunci bărbatului cu care a avut un mariaj de mai mulți ani.

Cum a reușit Medana să păstreze o legătură frumoasă cu fostul ei soț, după separare

Medana le-a explicat atunci celor care s-au arătat interesați cum a reușit să câștige respectului fostului ei soț și să nu apară probleme între ei după divorț.


„Nu se pot arunca la gunoi ani buni din viața ta. Când ai copii cu un om, ai datoria să îl respecți până închizi ochii. Eu nu aș fi putut avea liniște fără să am o relație bună cu tatăl copiilor mei și asta pentru că el a rămas încă important. Și asta nici măcar de dragul lor, pentru că nu este un efort. E ceva ce simt, pentru că el va rămâne veșnic în sufletul meu’, mărturisea ea.

Citește și: Decizia luată de Anca Țurcașiu după ce și-a asumat relația cu noul iubit, la 4 ani de la divorț: „Am hotărât să petrecem restul vieților noastre…'


Citește și: Fiul Iuliei și al lui Christian Sabbagh a făcut progrese „uimitoare’, la 4 luni după operația cu celule stem: „De multe ori simt că nu mai pot. În acele momente mă pun în fața icoanei și…’

Citește și: Cum reușește Carmen Brumă să aibă o siluetă de viespe la 47 de ani. De ce nu crede în restricții și ce slăbiciune are: „Sunt de părere că satisfacția mai rară, dar mai intensă, e cea mai potrivită’ / EXCLUSIV

Citește și: Magda Pălimariu își urmărește fiul pe cameră de când s-a întors la PRO TV. Cât de des își vede soțul, care lucrează în Norvegia: „Am pus cărțile pe masă și probabil că va fi așa într-un final'


Citește și: Cum arată astăzi Cristina Mîndru, bona Irinei Columbeanu: „Am suferit mult când a trebuit să plec…'. Când a revăzut-o ultima dată pe fiica lui Irinel Columbeanu

Medana și-a întâlnit fostul soț și la majoratul fiului


În iulie, fiul Medanei din căsnicia anterioară a împlinit 18 ani. Tânărul a fost sărbătorit alături de familie și prieteni, într-un local de poveste din Cluj. Alin Oprea nu a lipsit de la petrecere, dat fiind că are o relație apropiată cu fiul său vitreg, și i-a încântat pe invitați cu un scurt moment artistic. Atunci a fost prezent și fostul soț al Medanei, iar seara a decurs într-o atmosferă degajată și fără tensiuni.

 „Am avut parte de momente emoționante la majoratul băiatului meu, Darius. Când a dansat cu fiica mea, Daria, m-am emoționat până la lacrimi, dar și atunci când Alin a cântat amândoi au fost încântați de acest moment și foarte bucuroși, alături de restul colegilor. Sunt o mamă fericită și o soție împlinită. Pentru noi, părinții, a fost un moment de bucurie să ne vedem băiatul major.


Fostul meu soț, Daniel Berciu, a fost emoționat și el, iar pentru mine un moment delicat să fiu în același loc atât cu fostul soț, cât și cu actualul. Dar, a fost o mare bucurie să putem fi ambii părinți la majoratul copilului, cât și bunicii materni, pe care Darius și i-a dorit tare mult alături de el. Am apreciat enorm faptul că fiecare dintre noi a pus binele copilului nostru mai presus de orice. Noi rămânem părinții acestor copii pentru tot restul vieții', a declarat soția solistului pentru click.ro atunci.