Alina Eremia e pregătită să facă nunta cu iubitul ei, după opt ani de relație. Alina Eremia a fost invitată la petrecerea VIVA! de anul acesta, unde a și-a etalat silueta într-o rochie neagră, în ton cu tematica serii „like a Movie Star”. Alina Eremia ne-a spus cum reușește să-și mențină fizicul de model, dar nu s-a eschivat nici de la întrebări despre viața personală. Artista a recunoscut că iubitul ei Edi este sufletul pereche și amândoi au de gând să-și unească destinele.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Ești o artistă care s-a maturizat sub lumina reflectoarelor, debutând pe vremea când erai doar o adolescentă. Cum crezi că te-a pregătit tot acest parcurs pentru obstacolele pe care le-ai întâlnit?
Toate experiențele pe care le-am traversat, toate lucrurile, care mi s-au întâmplat de-a lungul timpului, m-au format, m-au maturizat, au clădit persoana care sunt astăzi. Nu regret absolut nimic. Cred că am luat fiecare decizie bună la momentul ei. Cred că sunt o persoană mult mai puternică astăzi, știu ceea ce vreau mult mai bine decât atunci când aveam 19-20 de ani, știu ceea ce e bine pentru mine, știu ce mă împlinește și, automat, când pui lucrurile în practică, rezultaul e unul care se aliniază foarte bine cu cine ești.
Alina Eremia e pregătită să facă nunta cu iubitul ei, după opt ani de relație
Ce se întâmplă în viața ta sentimentală, la acest moment?
Sunt de opt ani într-o relație cu Edi, o relație extraordinar de frumoasă, o relație care a înflorit cât se poate de frumos, sunt foarte fericită, cred că este jumătatea mea. Inserez din când în cînd poze pe rețelele de socializare, pentru că lui nu-i place să apară nici în poze, nici în filmări, dar e imposibil atunci când surprind momente frumoase să nu deschid oamenilor o fereastră către lumea mea.
Citește și: Alina Eremia a fost implicată într-un accident rutier: „Am fost acostată de altă mașină…'
Crezi în mariaj? Ți-ai dori ca, în viitor, să te căsătorești cu partenerul tău?
Da, normal. Am ca exemplu elocvent părinții mei. Eu nu m-am gândit încă să-l cer, eu știu că el are de mult chestia asta în plan, însă nu am grăbit niciodată pasul ăsta. La modul serios, cu inel, nu m-a cerut, pentru că altfel îl purtam deja, pentru că aș fi zis „da”, dar nici eu nu am dat semne din punctul ăsta de vedere. Am lăsat să curgă relația în mod firesc, să ne bucurăm unul de celălalt și evident că pasul ăsta se va întâmpla, nu știu când, dar îmi place să fiu surprinsă.
Spune-mi câteva dintre gesturile frumoase pe care iubitul tău le face pentru tine.
Lucrurile simple sunt cele pe care le-am apreciat dintotdeauna. Da, sunt foarte frumoase florile, sau cadourile cu valoare sentimentală, dar cele mai importante sunt momentele când știi că omul de lângă tine e acolo, atunci când ai o problemă, poți să-l suni, atunci când ai nevoie de o îmbrățișare, ți-o oferă, sau te trezești dimineață cu un „te iubesc„, sau cu o privire care spune mai multe decât orice cuvânt. La finalul zilei, atunci când tragi linie, astea sunt lucrurile care rămân cu tine, pentru că în ceea ce privește lucrurile materiale, da, ne bucurăm de ele, însă bucuriile sufletești sunt cele pe care le păstrezi cu adevărat.
Când are de gând Alina Eremia să devină mamă
Te vezi în postura de mamă? Și dacă da, ți-ai făcut planuri când ai vrea ca acest lucru să se întâmple, având în vedere cariera ta în plină ascensiune?
Îmi doresc copii și simt că am un simț matern dezvoltat. Evident că întotdeauna simți să-ți sincronizezi lucrurile, astfel încât să fie cât mai așezate, dar, pe de altă pate nici nu poți trăi în permanență după niște parametri sau reguli pe care tu ți le-ai impus pentru că nu tot timpul se întâmplă cum vrei tu și atunci faci lucrurile atunci când simți.
Cum își menține silueta Alina Eremia
Ai o siluetă de model, cum te menții în formă, faci vreun sport ai o alimentație
Nu există minuni și nici nu am un secret, sunt atentă la alimentele pe care le consum, am o dietă echlilibrată, fac sport atunci când am timp sau cel puțin îmi place să cred că un stil de viață destul de alert sunt mereu pe fugă am un cățel pe care trebuie să-l plimb destul de des și trebuie să-și consume energia și să fac plimbări destul de lungi, plus că fac cardio la concerte pe scenă.
Ai participat ca jurat la două show-uri de talente, până acum. un show de talente. Ți-ar plăcea să particpi la un reality show de aventură, cum ar fi Survivor sau America Express?
Multă lume m-a tachinat pe subiectul că ar vrea să mă vadă în condiții mai neobișnuite când adrenalina e la cote maxime și ești sub presiune pentru că am un mod comic-vulcanic de reacționa și sunt foarte ambițioasă. Programul a fost mai mult decât plin și nu am găsit niciodată o portiță.
Cine ți-a făcut ținuta?
Port o rochie semnată Cristina Săvulescu, ador rochia asta și i-am transmis stilistei mele, Cristina Crăciun, că vreau să o port cu prima ocazie și s-a nimerit.
FOTO: VIVA, Instagram
Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut în organizarea acestui eveniment grandios:
Sponsori: PANDORA, JTI, MAGNAPHARM cu brandurile Forcapil si Bio Oil, Dr Fiterman, Herbalife, Disney +
Parteneri: Alexandrion Group cu brandurile Alexandrion Flavours, Brancoveanu, Hendricks, Byzantium si Bottega