Alina Gologan, câștigătoare Master Chef 2019, este însărcinată pentru prima dată. Alina Gologan, cunoscută sub pseudonimul Fata lui Gologan, este însărcinată cu primul copil. Câștigătoarea MasterChef 2019 a făcut anunțul pe rețelele sociale și se pare că bebelușul va veni pe lume în luna ianuarie 2024. Tot în mediul online, Alina Gologan spus dacă vor avea fetiță sau băiat.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Alina Gologan, câștigătoarea MasterChef 2019, va deveni mamă în ianuarie 2024. Alina Gologan și soțul ei , Daniel Obersterescu, sunt în culmea fericirii căci primul lor copil va veni pe lume în luna ianuarie. Vedeta afăcut anunțul pe social-media, într-o manieră inedită, pozând într-o rochie decupată, ce-i lasă burtica de gravidă la vedere. Alina Gologan a dezvăluit că va avea o fetiță.
Alina Gologan, câștigătoare Master Chef 2019, este însărcinată
Alina Gologan este însărcinată cu primul ei copil. Câștigătoarea Master Chef 2019 este fericită că visul de a deveni mamă i se va împlini în luna ianuarie 2024. Se pare că vedeta și soțul ei, Daniel Obersterescu vor fi părinții unei fetițe. Dacă e să ne luăm după imaginile postate de Alina Gologan, în care ține în mână o hârtie pe care scrie „bebelușul N sosește curând”, presupunem că numele micuței va începe cu litera „N”.
„Am ținut acest secret aproape de inimile noastre pentru ceea ce ni s-a părut o eternitate Dar acum a venit momentul să împărtășim vestea incredibilă care ne-a făcut să explodăm de fericire”, a scris Alina Gologan pe Instagram.
Alina Gologan, după ce a câștigat marele premiu Master Chef 2019
Alina Gologan și Daniel Obersterescu s-au logodit în aprilie anul acesta, iar câteva luni mai târziu, în august, s-au căsătorit civil. Alina Gologan a fost desemnată câștigătoarea Masterchef 2019. După ce Joseph Hadad, Silviu Chelaru și Cosmin Tudoran au degustat preparatele celor doi finaliști, marele premiu de 50.000 de euro a mers către concurenta tatuată, care se pare că i-a impresionat pe toți cu abilitățile de bucătar.
„Câștigarea titlului MasterChef reprezintă recunoașterea muncii mele de pe toată durata competiției. A fost un concurs puțin dulce, puțin picant, presărat cu mirodenii de emoție, care ne-a frământat pe toți ca pe aluat. Cu toate acestea, în această ediție am spulberat mitul cum că bărbații domină bucătăria, deși competiția mea masculină a fost acerbă. Nu m-am visat cu trofeul în mână decât după ce am intrat în pâine, ca să spun așa. Abia în ultimele etape am realizat că trebuie să am mintea mai ascuțită decât cuțitele și să mă concentrez, pentru că pot face o surpriză frumoasă.
Sunt o gurmandă care a îndrăznit la mai mult și mi-a ieșit pentru că am pus pasiune și multă muncă în această rețetă a succesului. Este unul dintre cele mai fericite momente din viața mea. Mă simt norocoasă că am atât de mulți oameni în jur, alături de care mă pot bucura de un moment pe care îl trăiești o singură dată. Pentru mine, titlul MasterChef 2019 este un preparat care se împarte cu cei dragi. Tot ce vreau să vă mai spun e «bon appetit»!', declara Alina Gologan în 2019, potrivit Click!.