Alina Gologan, câștigătoarea MasterChef 2019, s-a căsătorit religios, weekendul trecut, cu Daniel Obersterescu și au avut parte de o ceremonie și o petrecere fabuloase alături de familie și prieteni. Cei doi au devenit părinți în acest an, când a venit pe lume primul lor copil, o fetiță adorabilă.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE GRATIS, AICI
Alina Gologan a adunat un capital imens de popularitate în 2019, când a câștigat competiția MasterChef, creându-și ulterior o comunitate impresionantă pe Instagram, unde crează conținut gastronomic și își ține fanii la curent și cu viața ei personală. În acest weekend, Alina și partenerul ei de viață s-au căsătorit religios, după ce anul trecut au spus DA în fața ofițerului stării civile, și au sărbătorit alături de familie și prieteni. Tot anul acesta, cei doi au devenit părinții unei fetițe adorabile.
Alina Gologan, câștigătoarea MasterChef 2019, s-a căsătorit
Fosta câștigătoare MasterChef s-a căsătorit religios, weekendul trecut, cu Daniel Obersterescu, în cadrul unei ceremonii emoționante, urmată de o petrecere pe cinste, alături de prieteni și familie. Mireasa a strălucit într-o rochie amplă, tip sirenă, din dantelă, cu umerii goi și mâneci bufante. Machiată discret și cu părul strâns în coc, Alina a arătat perfect în ziua nunții ei alături de Daniel, care a ales să poarte un costum negru, clasic.
Citește și: Cine este Oana Paraschiv de la Asia Express 2024. Ce meserie are colega de echipă a lui Mihai Găinușă
Citește și: Un bărbat a murit la maratonul din București. A făcut infarct după ce a trecut linia de sosire
La fel de frumoasă a fost și atmosfera de la petrecere, care a avut loc într-un local elegant, iar meniul a fost pe măsură. Mirele și mireasa au fost sufletul petrecerii, cei doi animând atmosfera cu energia lor.
Cel mai spectaculos și inedit, în egală măsură, a fost tortul de nuntă, care nu a avut etaj, cum se obișnuiește, ci a fost o inimă albă imensă, decorată în interior cu fructe roșii.
Alina Gologan a devenit mamă în luna ianuarie
Anul trecut în decembrie, Alina Gologan și Daniel Obersterescu le-au dat fanilor vestea că vor deveni părinți curând. Cei doi au ținut secretul până aproape de ziua cea mare, iar vestea i-a bucurat pe fani.
„Am ținut acest secret aproape de inimile noastre pentru ceea ce ni s-a părut o eternitate Dar acum a venit momentul să împărtășim vestea incredibilă care ne-a făcut să explodăm de fericire', a scris Alina Gologan pe Instagram.
Tot atunci, Alina le-a dezvăluit fanilor că fetița ei va purta un nume care începe cu litera N.
Alina Gologan și Daniel Obersterescu s-au logodit în aprilie anul trecut, iar câteva luni mai târziu, în august, s-au căsătorit civil. Alina Gologan a fost desemnată câștigătoarea Masterchef 2019. După ce Joseph Hadad, Silviu Chelaru și Cosmin Tudoran au degustat preparatele finaliștilor, marele premiu de 50.000 de euro a mers către Alina, care i-a impresionat pe toți cu abilitățile de bucătar.