Alina Popa, supranumită „privighetoarea Gorjului”, a murit la 23 de ani. Tragedie în lumea muzicii populare din România, căci artista Alina Popa s-a stins din viață, din cauza unei boli necruțătoare. Tânăra a fost purtată condusă azi pe ultimul drum, de către familie și apropiați, până la cimitirul din Dăneț, unde a fost înmormântată.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Alina Popa, una dintre cele mai apreciate tinere artiste populare, s-a stins din viață pe 22 ianuarie, la câteva zile după ce împlinise frumoasa vârstă de 23 de ani. Cântăreața s-a stins din viață fulgerător, după ce a fost diagnosticat cu cancer de piele. Azi, familia, prietenii și cei care i-au îndrăgit muzica s-au strâns la cimitirul din comuna Dăneț, pentru a-și lua „adio' de la regretata artistă. Iată mai multe detalii!
Alina Popa, supranumită „privighetoarea Gorjului', a murit la 23 de ani
Alina Popa s-a stins din viață, în floarea tinereții, la numai 23 de ani, după ce s-a îmbolnăvit de o boală necruțătoare. Cunoscuții artistei spun că ar fi avut cancer. Artista a luptat și a sperat că tratamentul o va ajuta. Chiar dacă își pierduse părul din cauza citostaticelor, Alina Popa purta o perucă și apărea pe scenă în fața publicului.
„Ce știu de la ea, a avut o aluniță, a tăiat-o cu lama și de acolo a pornit boala asta necruțătoare. S-a operat, apoi a recidivat, toți au sperat că o să fie bine. Ea era extrem de optimistă. La ultimele evenimente a cântat cu perucă, făcea citostatice, avea puterea să vină să cânte. Trăia prin cântec! Știu că părinții ei își doreau foarte mult ca ea să cânte. Ea trăia ceea ce cânta’, a declarat Marius Josceanu pentru Star Popular, potrivit Asingorj.ro.
‘Nu am cuvinte, nu pot să vorbesc, a cântat cu noi în formația Andronache, un om extraordinar, era plină de viață și talent, avea tot viitorul înainte. Nu pot să exprim în cuvinte durerea pe care o avem, am sufletul împietrit de durere’, a adăugat acesta.
Sicriul Alinei Popa, purtat pe un covor roșul presărat cu petale de trandafiri
Alina Popa a fost înmormântată azi, în comuna Dăneț, din județul Gorj, locul unde copilărit. Sicriul cu trupul neînsuflețit al artisei a fost purtat din casa părintească până la cimitir, pe un covor roșu, presărat cu petale de trandafiri. În egală măsură, a fost condusă pe ultimul drum pe muzica live a orchestrei, fiindu-i astfel adus un ultim omagiu artistei, potrivit gândul.ro.
Lângă coroana de flori albe, a fost așezat un tablou cu chipul artistei, și, de asemenea, o poză cu chipul ei a fost pusă și pe cruce. Slujba a fost ținută de un sobor de preoți.
‘Încerc de două zile să scriu acest mesaj și nu reușesc. Este înfiorător să vorbesc la trecut despre o fată atât de tânără, talentată și respectuoasă. Eu așa o știu și așa va rămâne mereu în mintea mea, Alina cea veselă și plină de optimism. Omul cu care râdeam non-stop la filmări, care nu spunea niciodată că e obosită sau scârbită, omul care nu bârfea colegii….. offfffff! A luptat până în ultimul moment și nu a permis acestei boli să îi răpească dorința de a cânta. A fost prezentă la evenimente, emisiuni și cântări chiar dacă cu câteva minute înainte făcuse tratamentul. Dumnezeu să aibă grijă de tine, draga mea!’, a scris pe o rețea socială creatorul de modă Florin Burescu.
FOTO: Facebook