Alina Sorescu și Alexandru Ciucu sunt de doi ani în proces de divorț și fanii lor se întreabă de ce nu au reușit încă să se separe și în acte, după atât de mult timp. Alina Sorescu spune că nu și-a dorit nici ea să fie amânat atât de mult verdictul final, însă ea și Alexandru Ciucu nu reușesc să cadă de comun acord în privința copiilor și se văd nevoiți să facă drumuri la tribunal în continuare.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!
În 2022, Alina Sorescu a plecat cu fetițele ei din casa în care locuia cu Alexandru Ciucu. După un mariaj de 12 ani, cei doi ai ajuns la divorț, dar nu la unul amiabil, la notar, ci în instanță. Vineri, la Tribunalul Ilfov, cei doi soți au avut o nouă înfățișare în proces.
Alina Sorescu și Alexandru Ciucu nu se înțeleg în privința programului copiilor
Alina Sorescu își dorește ca fetițele să aibă domiciliul la ea, în timp ce Alexandru Ciucu luptă în instanță pentru ca micuțele să petreacă o săptămână la el, alta la mama lor. În consecință, procesul de divorț nu s-a putut finaliza pe cale amiabilă, nici după doi ani.
Pentru emisiunea „Xtra Night Show', Alina Sorescu a făcut și declarații: „Nu îmi doream să fi ajuns aici. Sunt încrezătoare în decizia judecătorilor, în profesionalismul doamnei avocat și sper ca decizia să fie una în interesul fetițelor, ele primează, binele lor.
Practic este apelul procesului de divorț, în care discuția noastră este pe marginea programului. De Paște este în vigoare programul dat de ordonanța cu care funcționăm până în prezent, adică vacanța la jumătate'.
Alina Sorescu spunea, recent, că din partea lui Alexandru Ciucu nu a existat nicio încercare de a încheia lucrurile pe cale amiabială, iar cei doi vorbesc la acest moment numai prin prisma avocaților.
„Nu a fost din partea lui o încercare de a încheia lucrurile amiabil, deși noi întâlniri amiabile am avut și după introducerea acțiunii, dar nu s-au concluzionat. Noi vorbim prin prisma avocaților, așa cum merge procesul mai departe. Comunicăm ce ține de fetițe, nu e vorba că nu se poate comunica. Vorbim despre activitatea fetelor, de program, cum venim, cum le luăm, lucruri minime'.
Alexandru Ciucu a vorbit și el, pentru VIVA!, despre procesul de divorț cu Alina Sorescu
Zilele trecute, Alexandru Ciucu a vorbit și el despre programul de Paște al fiicelor sale și spunea că le va implica în pregătirea mesei de sărbătoare.
„De Paște fetițele vor fi la mine pentru că vacanța de Paște se împarte în două jumătăți. Anul acesta, în prima jumătate fetele sunt la Alina și în a doua jumătate fetele la mine, când este și Paștele. O să facem tot felul de activități. O să le implic și în pregătirea Paștelui, nu doar la masa de Paște.
Pentru că eu cred că asta crează până la urmă acest vibe, sentiment de Paște, să te simți în familie. Cred că masa de Paște e doar o încununare a ceea ce ai făcut în Săptămâna Mare, cel puțin„, a declarat Alexandru Ciucu pentru VIVA!.
Întrebat ce anume nu a mers între el și Alina Sorescu, încât au ajuns la divorț, Alexandru Ciucu a evitat să dea un răspuns clar.
„Eu zic că e bine să lăsăm răspunsurile acestea… Ele se vor da în timp. Acum suntem într-un proces de divorț și nu cred că ajută la nimic. Lucrurile încă nu sunt terminate.
Consider că după doi ani simt că s-a încheiat așa, ca o perioadă de doliu, dacă vrei… Orice psiholog pe care îl întrebi o să spună că după o despărțire fiecare trebuie să treacă printr-o perioadă din aceasta de regăsire, de înțelegere a ceea ce s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat și cum să poți să mergi mai departe„, a declarat Alexandru Ciucu pentru VIVA!.