Alina Sorescu, decizie importantă în carieră, după divorțul de Alexandru Ciucu: ”Îmi place să experimentez. Simt că fetele se mândresc cu mine și...”

.

Alina Sorescu, decizie importantă în carieră, după divorțul de Alexandru Ciucu. Toată lumea știe faptul că Alina Sorescu și Alexandru Ciucu sunt în aceste momente în plin proces de divorț. Ei bine însă, cu toate astea, frumoasa artistă știe că viața trebuie să meargă mai departe, așa că se axează foarte mult pe creșterea fiicelor sale, dar totodată și pe carieră. Recent, a trecut de la domeniul muzical la modă, astfel că și-a luat fanii prin surprindere. Iată cum a defilat pe podium!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!


Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au trăit o frumoasă poveste de dragoste, însă totul a ajuns la sfârșit. Problemele și-au făcut apariția în viața lor, astfel că oricât de mult au încercat să treacă peste ele și să le rezolve, nu a mai fost posibil nici măcar de dragul celor două fetițe adorabile pe care le au împreună. Au decis să divorțeze, astfel că și acum sunt în plin proces, mai ales că la mijloc este vorba și despre custodia copiilor.

În primă fază, Instanța a decis ca micuțele să petreacă o săptămână la tatăl lor, iar una la mama lor, ceea ce i-a adus zâmbetul pe buze lui Alexandru Ciucu, considerând că așa vor petrece timp egal împreună, însă situația nu i-a plăcut deloc Alinei Sorescu. Artista a făcut apel și a explicat clar că nu se poate ca fiicele ei să nu aibă un loc stabil și să se mute săptămânal cu tot ceea ce au nevoie de la o casă la alta.


Citește și: Alina Sorescu spune că a „renăscut’ profesional, după divorțul de Alexandru Ciucu: „Simt că mă salvează scena’

Citește și: Ce spune Alina Sorescu despre o altă căsătorie, după divorțul de Alexandru Ciucu: „Am o familie extinsă foarte unită, care…’ / EXCLUSIV

Citește și: Florin Salam, primele declarații după ce a ieșit din spital: ‘E norocul meu că sunt iubit de Dumnezeu. Vreau să vă anunț că…’

Citește și: Jador s-a împăcat cu fosta iubită, Alexandra Dobbia: „Ea este Hoder, aleasa inimii mele’. Prima imagine în calitate de cuplu


Alina Sorescu, decizie importantă în carieră, după divorțul de Alexandru Ciucu

Procesul de divorț dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu nu a luat încă sfârșit, astfel că frumoasa artista a decis să nu mai vorbească despre aceste lucruri pentru moment, până când nu o să fie totul rezolvat. În schimb, a ales să evolueze și să se bucure de fiecare oportunitate, fiindcă deschisă în a experimenta lucruri noi, astfel că recent a urcat pe podium la o prezentare de modă, fiind îmbrăcată într-o rochie de mireasă neagră, cu un machiaj intens, dar și o perucă brunetă, având parte de o schimbare radicală.


„Îmi place să experimentez, mai ales când vine vorba de a pune în scenă ideea unei artiste, precum este Cera Mihăilescu și mă bucur că mă pot juca cu diferite personalități. Deocamdată nu am curajul să devin brunetă de-adevăratelea, deocamdată e o perucă.

Este ideea Cerei Mihăilescu, designerul cu care eu am colaborat la cele mai noi apariții ale mele, apariții somptuoase pe care le-am avut în ultima vreme: la Ateneu, la concertul pe care l-am susținut la Sala Palatului, ca invitată a lui Albano. Și pentru că Cera este invitată la evenimentul lui Alin Gălățescu, iată că i-a venit această idee să contureze în spiritul poeziilor Nichita Stănescu și ajungând iată la trendul dat de Wednesday la ideea asta de apariții all black.‘, a spus Alina Sorescu pentru Impact.ro.


Alina Sorescu: ‘Simt că fetele sunt mândre de mine’

Alina Sorescu se bucură de un mare succes pe plan profesional, iar acest lucru se poate vedea cu ochiul liber de către toată lumea. Totuși, cele mai mari aprecieri vin din partea fiicelor sale, pe care frumoasa artista le vede mereu încântate de prestațiile pe care le are pe scenă și în fața tuturor celor care o urmăresc.

Da, le place, evident că mă aranjez, le place când mă văd în tot felul de ipostaze, mă admiră și simt că se mândresc cu mine, dar sunt încă micuțe să încerce asta pe pielea lor‘, a continuat Alina Sorescu.


De asemenea, a continuat să vorbească despre domeniul profesional, astfel că nu a putut să nu explice că în această perioadă are numeroase proiecte și evenimente importante, de care este tare mândră.

„Am proiecte încă în desfășurare acum la finalul primăverii, început de vară, perioada de 1 iunie este una în general foarte plină pentru mine. Am lansat un videoclip singură acum ceva timp, acum și mai puțin timp o melodie nouă cu picii, am multe evenimente, a fost concertul de la Sala Palatului unde am cântat alături de Albano și a fost o mare onoare, însă pe vară o să fie o perioadă un pic mai liniștită pentru că este vacanță pentru toată lumea, inclusiv pentru mine.’, a mai declarat Alina Sorescu pentru sursa menționată mai sus.


Alina Sorescu a refuzat să vorbească despre divorțul de Alexandru Ciucu

Ei bine, Alina Sorescu a vorbit pe larg despre domeniul profesional, explicând că este deschisă la nou și îi place foarte mult să experimenteze, așa cum a făcut și când a participat la prezentarea de modă care a avut loc curând. Totuși, când a venit vorba despre viața personală, mai concret despre divorțul de Alexandru Ciucu a ales să fie destul de discretă și reținută.


Situația noastră e un pic atipică și e complicat de vorbit de program și de planuri, așa că vom vedea, o să le luăm pas cu pas. Nu aș vrea să vorbesc despre situația asta acum, procesul încă este în desfășurare. Este o seară a modei și sunt invitată în show-ul Cerei și vreau să mă integrez perfect în tema acestei seri.’, a concluzionat Alina Sorescu.

Sursă foto: Facebook