Vestea că Alina Sorescu și Alexandru Ciucu divorțează după 12 ani de căsnicie a fost una complet neașteptată. Cei doi se află în continuare în plin proces de divorț. Deși este o perioadă delicată pentru ea, artista a acceptat să ne dezvăluie câteva lucruri importante legate de viața ei personală, în Revista VIVA! de Mai. Iată ce spune Alina Sorescu despre căsătorie și despre mutarea în altă țară, după divorțul de Alexandru Ciucu!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
De obicei, după divorț, femeile ating un anumit grad de descurajare, de blazare și nu mai iau în calcul o viitoare căsnicie. Mai crezi în instituția căsătoriei, te vezi în momentul ăsta gata să o iei cândva de la capăt?
Nu mă gândesc la asta și nici nu e cazul să discut despre asta. Nu îmi doresc decât ca fetele să fie bine și să am rezultate frumoase cu munca mea, pentru ca ele să fie mândre de mine.
Ce spune Alina Sorescu despre căsătorie și despre mutarea în altă țară, după divorțul de Alexandru Ciucu
Cum îți petreci timpul liber acum? Cum arată o seară între fete la voi acasă? Ce activități vă place să faceți cel mai mult împreună?
Ne place să cântam și să dansăm, dăm spectacole prin casă, meșterim împreună diferite obiecte din materiale la care nu te aștepți, ne place să ne citim povești, să decorăm căsuțe de păpuși, să le povestesc cum erau când erau mici. Suntem foarte apropiate, ca trei surori.
Ce altă pasiune mai ai în afară de muzică? Ai vreun hobby?
Din păcate, în această perioadă nu am timp și nici starea potrivită pentru hobby-uri. Mă concentrez pe fete și pe profesia mea. Probabil că vor veni și zile mai liniștite, în care să pot să fac activități de plăcere…
„Nu mă văd locuind în altă parte decât în țara mea’
Ai călătorit în multe țări și ai luat contact cu multe culturi. În ce țară ți-a plăcut cel mai mult, unde ai vrea să locuiești dacă ai putea?
Da, am călătorit mult încă de mică, mai ales prin prisma activității mele, dar nu mă văd locuind în altă parte decât în țara mea. Sunt foarte legată de cei apropiați mie. Am o familie extinsă foarte unită, un public care mă știe de copil, amintiri… Nu aș vrea să plec nicăieri.
Ce nu se știe despre tine, dar ți-ar plăcea să se afle? Enumeră măcar câteva lucruri, fanii tăi s-ar bucura să te cunoască mai bine!
Că mă mai cheamă și Luminița și că fac colecție de cercei.
Ce surprize le pregătește Alina Sorescu fanilor, pe plan muzical
Ce proiecte mai ai pentru restul anului, pe plan personal și profesional?
În plan personal nu îmi pot face planuri pe termen lung, având în vedere că încă depindem de procese și hotărâri judecătorești. În plan profesional, lansez în această perioadă o melodie nouă solo, „Schimb de zâmbete, cu un videoclip superb. Voi lansa și cu picii un videoclip nou special pentru Ziua Copilului.
Am, de asemenea, onoarea ca pe 27 mai să fiu invitata lui Al Bano în concertul său aniversar simfonic de 80 de ani, de la Sala Palatului. Iar de 1 Iunie aștept toți copiii, părinții și bunicii într-un spectacol plin culoare și veselie la Arenele Romane. Așa că am multe planuri care mă încarcă cu putere și energie să merg mai departe.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE MAI! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!
Sursă foto: Instagram, Facebook, PR