Alina Sorescu are o carieră frumoasă și îndelungată, dar și o familie fericită alături de Alex Ciucu, soțul ei. În ultimul timp au tot apărut zvonuri cu privire la faptul că cei doi s-ar pregăti de divorț. Fie a fost vorba despre ieșiri de-ale celor doi separat, fie de aparițiile tot mai rare în spațiul public ale familiei. Acum, Alina Sorescu spune adevărul despre ce se întâmplă în familia ei.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Arista susține că nu există riscul să divorțeze și s-a cam săturat de speculațiile tuturor legate de acest subiect, asta mai ales că în familia ei lucrurile merg bine și ea încearcă să echilibreze și viața profesională, dar și cea personală și o face cu succes, la fel ca soțul ei.
‘Trăiesc în lumea mondenului de mic copil, de la patru sau cinci ani, şi am învăţat de mult timp că celebritatea nu e deloc uşor de dus pe umeri‘‘, a fost singura declarație a artistei, legată de acest subiect.
Cu o viață profesională agitată, dar și cu două fetițe mici, Alina Sorescu își face timp și pentru ea. În vârstă de 32 de ani, cântăreața este atentă cu felul în care arată și a dezvăluit că face pilates de două ori pe săptămână.
„E cel mai potrivit sport pentru mine. Am ajuns la pilates pentru că în perioada de recuperare după prima naștere căutam un mod de a face sport care să nu mă solicite foarte mult cardio, mai ales după cezariană… Acum, în septembrie (n.r.: anul trecut), vin obligatoriu de două sau de trei ori pe săptămână. Vin când dorm fetițele. Fiecare după posibilități’, a explicat Alina Sorescu în cadrul unui interviu pentru ProTv.
Alina Sorescu a mai vorbit în trecut despre zvonurile privind divorțul
Cântăreața a mai spus în trecut că Alex Ciucu i-a dat un inel pentru cei zece ani de căsătorie petrecuți împreună, așa că departe de ei gândul unui divorț.
„Nu am fost cu el la mare pentru că am fost foarte ocupată cu școala de muzică și una dintre fete a avut febră așa că a stat cu ea. Alex a fost la golf și la întoarcere s-a oprit în Mamaia. Nu mă deranjează bârfele pentru că sunt obișnuită. Lumea mondenă e mică’, a spus Alina Sorescu.
Cei doi sunt căsătoriți de ze ani de zile și au împreună doă fetițe pe nume Carolina și Raisa. Aceștia au povestit într-o emisiune viața de cuplu, dar și plusurile și minusurile unei căsnicii. Cei doi au recunoscut în fața camerelor de filmat că sunt foarte diferiți.
„Mi-a plăcut de ea şi m-am dus ţintă. Nici nu m-au demoralizat lucrurile care s-au spus. Mi-a plăcut de ea şi am vorbit cu ea. E diferenţa de 10 ani. Noi am terminat aceeaşi şcoală generală. Noi nu ne-am întâlnit niciodată în perioada şcolii’, a mărurisit Alexandru Ciucu.
Alina Sorescu este una dintre cele mai îndrăgite artiste și prezentatoare de televiziune. În momentul de față este gazda emisiunii Tonomatul DP2 difuzată de postul TVR 2.
Debutul în lumea muzicii l-a avut în 1994 la Festivalul de Muzică pentru Copii, faza pe București unde a obținut locul întâi. În 1996, areușit să obțină primul loc la același concurs dar de data asta la nivel național. În același an, organizatorii Festivalului Cerbul de Aur de la Brașov o desemnează să susțină un recital la acest eveniment.
La doar 11 ani Alina Sorescu lansează primul ei album intitulat Voi fi o stea, compozitor Eugen Mihaescu. În anul 1999 a început un turneu în Europa unde a susținut concerte în orașe din Franța, Italia, Belgia și Olanda. O piesă cu numele ‘Ca-ntr-un joc de copil’ a făcut parte dintr-o compilație pe plan internațional de melodii care au fost puse pe un cd special al unui eveniment la care a luat parte.