Ce probleme întâmpină Alina Sorescu în procesul de custodie cu Alex Ciucu, asupra celor două fetițe. Au trecut doi ani de la divorțul dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu, dar procesul pentru custodia fetițelor continuă. Artista mărturisește că fostul ei soț nu este de acord ca fiicele lor să urmeze cursurile de canto, atunci când micuțele locuiesc la el.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
La doi ani de când Alina Sorescu și Alexandru Ciucu și-au spus „Adio’, tensiunile dintre ei persistă, iar asta din cauza procesului pentru custodia celor două fiice, Carolina și Raisa. Invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță, Alina Sorescu a dat o veste neașteptată. Ea și fostul ei soț vor sta față în față, chiar dacă au încă multe nemulțumiri unul la adresa celuilalt. Alina Sorescu a povestit, întristată, că deși fetițele ei par că îi calcă pe urme și că au talent și ureche muzicală, din păcate, faptul că programul lor este mereu împărțit între timpul petrecut acasă la mama lor și cel petrecut la tată. De asemenea, Alexandru Ciucu nu este de acord ca fiicele lui să frecventeze cursurile de canto, atunci când se află în grija lui.
Ce probleme întâmpină Alina Sorescu în procesul de custodie cu Alex Ciucu, asupra celor două fetițe
Artista a povestit cum a arătat ultimul an pentru ea, mărturisind și cum este viața ei în prezent. Despre 2023, artista a declarat că, deși proiectele profesionale i-au adus satisfacție, în plan personal nu a stat deloc bine. Alina Sorescu este în proces cu Alexandru Ciucu, fostul ei soț, pentru custodia celor două fiice ale lor.În prezent, cei doi foști soți au custodie comună asupra celor mici, însă nici acum nu se pot înțelege prea bine cu privire la programul lor, după cum a mărturisit cântăreața.
„A fost un an complicat. Profesional a fost minunat, dar personal a fost complicat. A venit 2024 și sperăm ca lucrurile vor intra într-o normalitate, atât îmi doresc! (…)
Au talent amândouă, au ureche muzicală, au simț al ritmului. Carolina face chiar mâine zece ani, iar Raisa are șapte spre opt. Merg cu mine la cursurile mele, la trupa mea, atunci când se poate, având în vedere situația asta delicată a noastră. Uită că, din păcate, eu nu pot să le susțin pe ele așa cum mi-aș dori și cum aș putea, ele vin la cursuri doar atunci când sunt la mine, pentru că tatăl lor nu este de acord, dar le place foarte mult.
E cam greu, orice activitate care nu are o continuitate e cam dificil de dus, dar recuperăm acasă. Cânt cu ele acasă, repet cu ele acasă și atunci când se poate să vină și ele cu mine, pentru că ele au un program, marți și joi într-o săptămână sunt cu mine și cealaltă marți și joi sunt cu tatăl lor, acelea fiind și zilele de repetiții. Are și două weekenduri pe lună, vacanțele la jumătate, asta până când se va termina procesul care se va relua din primăvară.' a declarat Alina Sorescu în emisiunea lui Măruță.
Alina Sorescu, față în față cu Alexandru Ciucu
Cât despre procesul de custodie, Alina Sorescu a dezvăluit că acesta va mai dura, deoarece ea își dorește ca cele două fetițe să aibă un program stabil, care să nu le tulbure liniștea, dar Alexandru Ciucu ar opta pentru unul alternant, așa cum a fost decis inițial.
„Apelul începe acum, în primăvară, iar tatăl lor cere același program de o săptămână cu o săptămână. Eu îmi doresc pentru ele un program stabil, o normalitate, șansa ca ele să poată avea o rutină școlară, un program cât de cât stabilit, astfel cât să poată să aibă un mers normal al tuturor activităților lor.(…)
Eu cer program stabil, tatăl lor cere program alternant. De doi ani e procesul. Va mai dura. Cred că asta înseamna iubirea pentru copil, ca lor să le fie bine și ei au nevoie de stabilitate, să știe unde este acasă pentru ele’, a povestit Alina Sorescu, în emisiunea lui Cătălin Măruță.
FOTO: Instagram