Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au aniversat-o separat pe fiica lor cea mică. Imagini de la ziua Raisei, care a împlinit 9 ani: "Ochii tăi ascund azi o sărbătoare. Te iubim"

.

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu nu au făcut pace de ziua fiicei lor, Raisa, așa că au sărbătorit-o separat pe mezina lor. Fetița a împlinit 9 ani pe 20 aprilie, chiar în prima zi de Paște, și dacă Alina Sorescu a organizat o mică petrecere în curtea blocului pentru Raisa, Alexandru Ciucu le-a dus pe fetițe la Deva, la nașii lor.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Alexandru Ciucu și Alina Sorescu au divorțat oficial în luna ianuarie a acestui an, când procesul dintre ei s-a terminat. Și-au spus cuvinte foarte grele pe parcursul procesului de divorț și Alina Sorescu a punctat că împăcarea dintre ei este exclusă. Și iată că nu a dat înapoi!

487697425_1214373680050428_4901446960583849896_n487697425_1214373680050428_4901446960583849896_n

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au aniversat-o separat pe fiica lor, Raisa

Pe 20 aprilie, în Duminica Paștelui, fiica Alinei Sorescu și a lui Alexandru Ciucu a împlinit 9 ani și a fost aniversată separat de părinții ei. Cântăreața i-a organizat o mică petrecere cu baloane și tort în curtea blocului, unde i-a invitat pe prietenii Raisei.

„Suflet de copil, rază de soare, ochii tăi ascund azi o sărbătoare. La mulți ani, Raisa! Te iubim!”, a fost mesajul scurt, dar cuprinzător, scris de Alina Sorescu în descrierea imaginilor de la ziua fiicei sale.

La rândul său, Alexandru Ciucu le-a dus pe fetițe la Deva, la nașii lor.

Hristos a Înviat! Ziua de astăzi are o dublă însemnătate pentru mine. Este Ziua Învierii Domnului, dar este și ziua Raisei. Anul acesta am mers de Paști la nași, la Conacul Archia, lângă Deva, așa că am profitat de ocazie și am și vizitat câteva locuri cu încărcătură istorică, mai ales că le și studiază fetele la școală. La mulți ani iubirea mea! Vă iubesc enorm!„, a fost mesajul transmis de Alexandru Ciucu, pe pagina sa de Instagram, unde a postat mai multe imagini din ziua cea mare.

Citește și: Alina Sorescu, pictorial EXCLUSIV după divorț, alături de cele două fiice, Raisa și Carolina: „Abuzul emoțional nu trebuie să fie o normalitate. Indiferent ce ar fi, trebuie să mergi până la capăt'

Citește și: Alina Sorescu, adevărul despre femeile cu care Alexandru Ciucu a fost surprins în timpul căsniciei lor: „I-am spus că fetele cresc, o să vadă pozele, care sunt și pe net. El…’

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au divorțat după trei ani de procese

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au divorțat în ianuarie acest an, iar cântăreața spunea că a fost umilită și s-a luptat pentru a fi aproape de fiicele ei.

„Eram frecvent întrebată în emisiuni și interviuri despre zvonurile că ne despărțim, în timp ce el nu dorea să le pună capăt și îmi spunea că îi place să se vorbească despre el. Încercam să răspund diplomat, având în vedere că încă eram împreună. Toată lumea îmi spune acum că se simțea și că se vedea că eu nu sunt bine.

Dar i-am avut aproape pe părinții mei și familia mea extinsă, care m-au susținut să rămân echilibrată și, când într-adevăr nu s-a mai putut din cauza comportamentului care le dăuna deja fetelor, să am curajul să pot ieși din acel labirint”, a mărturisit Alina Sorescu pentru VIVA!

La rândul său, creatorul de modă susținea că totul a fost atent planificat, de mai bine de patru ani.

„Aș putea să răspund punctual și cu dovezi fiecărei acuzații false, dar asta nu face decât să prelungească acest circ, atent planificat încă de la jumătatea lui 2020 și în care m-am trezit implicat fără voia mea. Nu voi comenta declarațiile mincinoase pentru că asta le-ar face rău copiilor noștri. Dar mă întreb în ce măsură acest mesaj, legat de procesul de divorț care s-a încheiat în octombrie 2024, apare acum, după trei luni, dar la doar câteva zile după lansarea unei noi piese muzicale și cu câteva zile înainte de ziua mea.

Și pentru că văd că se obișnuiește să se promoveze avocații, deși nu am avut nicio înțelegere cu ei în acest sens, le mulțumesc și eu celor doi avocați ai mei, care au reușit să nu lase să se destrame definit legătura tată-copii, așa cum s-ar fi dorit. Le mulțumesc și judecătorilor că au avut răbdarea să ne asculte și înțelepciunea să vadă adevărul ascuns printre zecile de minciuni și false interpretări care s-au spus despre mine în acest proces, pregătit cu mult timp înainte de începerea lui', a declarat Alexandru Ciucu atunci, pentru Spynews.ro.

Alexandru Ciucu speră într-o împăcare, în viitor, cu Alina Sorescu

Creatorul de modă a mai declarat că va face eforturi în continuare pentru a fi cât mai mult timp prezent în viața fiicelor lui, așa cum spune că s-a întâmplat și în toți acești trei ani, sperând că, într-o zi, vor face pace pentru Carolina și Raisa.

„Alina este o mamă bună și o respect pentru asta. Dar și eu sunt un tată bun, care îmi iubesc copiii, iar fetițele noastre au nevoie de ambii părinți în creșterea lor. Sunt și alte cupluri care se despart, dar care înțeleg, totuși, să colaboreze pentru binele copiilor. Așa mi-aș dori să ajungem și noi. Eu voi face în continuare eforturi pentru a păstra o armonie în relația noastră, pentru echilibrul emoțional al Carolinei și al Raisei.

Cred că indiferent de traumele prin care a trecut fiecare dintre noi în acest proces de divorț, trebuie să ne găsim puterea de a trece peste el și de a merge mai departe cât mai lin posibil. Avem doi copii minunați care merită mai mult decât am reușit noi să le oferim în ultimii trei ani. Este un moment bun să învățăm din greșelile trecutului, dar să ne orientăm către viitor cu blândețe și cu înțelepciune', a mai spus creatorul de modă.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton