Ana Morodan a ajuns de urgență la spital, după ce a alunecat pe o scară. Contesa Digitală, așa cum mai este cunoscută Ana Morodan, a luat prin surprindere pe toată lumea după ce a a apărut în cârje pe Internet. Fără a ezita, nu a lăsat loc de interpretări și le-a povestit tuturor celor care o urmăresc în mediul online faptul că a trecut printr-un episod mai puțin plăcut, fiind nevoită să meargă la spital. Iată ce a declarat despre starea ei de sănătate, dar și cum se simte acum!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Ana Morodan a ajuns de urgență la spital, după ce a alunecat pe o scară. Ana Morodan este foarte activă pe rețelele de socializare, unde mereu împărtășește cu fanii săi numeroase momente din viața sa, fie ele bune sau mai puțin plăcute, cum s-a întâmplat de data aceasta. Dacă în urmă cu câteva luni de zile mari era implicată într-un mare scandal, după ce a fost prinsă sub influența substanțelor interzise și a alcoolului la volan, recent părea ca apele s-au liniștit, însă nu pentru mult timp. Planurile serioase de a mearge într-o drumeție la munte i-au fost date peste cap, în urma unei căzături.
Citește și: Cine este Bogdan Cîrlan de la Insula Iubirii 2023. Este pasionat de tatuaje și lucrează ca hairstylist
Ana Morodan a ajuns de urgență la spital, după ce a alunecat pe o scară
Ana Morodan nu are parte de o perioadă tocmai bună, căci se confruntă cu dureri groaznice la un picior, după ce a alunecat pe o scară. Contesa Digitală nu a ezitat, mai ales că durerile erau destul de mari, și a mers de urgență la spital. Totuși, în drum spre medici, nu a putut să nu le povestească fanilor ce a pățit și cum a ajuns să aibă probleme mari cu piciorul.
„Feng Shui a zis pentru Șobolanul de Lemn o lună cu peripeții…', a scris aceasta, în mediul online.
Ana Morodan: 'Mi-am rupt ligamentul'
Ana Morodan le-a povestit tuturor celor care o urmăresc, după ce a fost la spital, faptul că și-a rupt ligamentul, astfel că acum are o orteză la piciorul afectat. Mai mult decât atât, a primit și două cârje pentru a se putea deplasa, însă chiar și așa, i-a cerut ajutorul șoferului ei atunci când s-a urcat în mașină, explicând că are nevoie de sprijin.
„Noah…am alunecat pe o scară, mi-am rupt ligamentul (…) Și eu marți eram programată să mă urc pe munte. Exclus. Hai acum, închide și deschide-mi portiera', a spus influencerița, pe Instagram.
Ana Morodan a decis să nu se mai ascundă și să le arate fanilor și momentele ei de vulnerabilitate
Ei bine, dacă până acum Ana Morodan publica doar momentele frumoase din viața ei și lăsa să se înțeleagă pe rețelele de socializare că totul merge perfect în viața ei, în urmă cu câteva zile, a avut un moment de sinceritate în care a decis să nu mai facă această greșeală. Mai concret, a hotărât să le arate fanilor că și ea trece prin momente dificile, plânge sau are episoade de vulnerabilitate, așa cum este firesc și normal pentru orice om.
„In this era of my social media usage aș vrea să normalizez și momentele de fragilitate. Alea pe care nu le-am arătat niciodată pentru că așa am fost învățată de mică: să fiu puternică și lipsită de manifestări sensibile în public. Și de aia am ajuns un model de succes pentru multă lume, dar o fată atât de nefericită pentru mine și în ochii mei', spunea Ana Morodan, pe Instagram.
Sursă foto: Instagram