Ana Morodan a vorbit despre problemele pe care le are cu părul, dar și despre…femeile împopoțonate. Influencerul spune că se chinuie cu numeroase tratamente pentru rejuvenarea părului și că a găsit foarte greu soluții de care să fie mulțumită.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Ana Morodan a vorbit despre problemele pe care le are cu părul, dar și despre…femeile împopoțonate. După un an greu, influencerul arată cât este de puternică și merge mai departe. La început de an, ea a mers la cimitir pentru un fel de ritual de purificare, după un an foarte greu pe care l-a depășit cu brio, în cele din urmă. Pentru a-și „îngropa trecutul’, Ana Morodan a mers la cimitir însoțită de câțiva prieteni și s-a pozat printre morminte, îmbrăcată în negru.
‘Nu vreau să le judec, pentru că și eu am avut momente de genul acesta în viață și am trăit genul acesta de etape’
Ana Morodan are probleme cu părul, după etapa ei de păr blond. Din acest motiv, vedeta susține că frumusețea este relativă. Ana este de părere că, în 2024, femeile ar trebui să fie lejere, indiferent de context, aceasta fiind o calitate pe care ea o apreciază cel mai mult la sexul feminin. Vedeta a mai mărturisit că nu suportă femeile împopoțonate, cu toate că și ea a trecut printr-o perioadă în care apărea așa.
‘În 2024, cred că frumusețea este atât de relativă. Frumusețea a devenit atât de relativă, încât cel mai mișto lucru pe care eu îl văd și îl apreciez la o femeie este lejeritatea de a fi ea, indiferent de context. Mă obosesc femeile extraordinar de… Râde ciob de oală spartă… Împopoțonate. Dar, cumva, nu știu dacă să mă justific sau nu, acesta este un lucru firesc la mine.
Mă obosesc un pic femeile care, repet, poate se străduiesc prea mult, dar în același timp nici nu vreau să le judec, pentru că și eu am avut momente de genul acesta în viață și am trăit genul acesta de etape. Dar cred că în 2024, femeile își pot permite să fie chiar cum se simt ele bine sau asta mi-aș dori eu să se întâmple cu noi.’, a declarat Ana Morodan, pentru viva.ro.
Ana Morodan, probleme cu podoaba capilară
Ana Modoran se plânge că are probleme cu podoaba capilară. Vedeta susține că nu și-a îngrijit părul vopsit, atunci când a avut părul blond.
‘Asta e culoarea mea naturală, așa voi rămâne. Am fost blondă și nu am îngrijit acel păr vopsit și din cauza aceasta am rămas cu un sfert de păr în cap și mă chinui teribil. Acum fac un milion de tratamente de rejuvenare a părului. Nu mai vreau să aud de nicio vopsea de păr.’, a mai declarat Ana Morodan.
Vrea să-și uite trecutul
La început de an, Ana Morodan a mers la cimitir pentru un fel de ritual de purificare, după un an foarte greu, pe care l-a depășit cu brio, în cele din urmă. Pentru a-și „îngropa trecutul’, Ana Morodan a mers la cimitir însoțită de câțiva prieteni și s-a pozat printre morminte, îmbrăcată în negru. Reacțiile fanilor nu au întârziat să apară, după ce Ana Morodan a postat pe rețelele de socializare fotografii din cimitir.
Anul 2023 a fost un an extrem de greu pentru Ana Morodan, mai ales că a avut probleme cu legea. Influencerul a fost condamnat, în octombrie, la 1 an, 3 luni şi 10 zile de închisoare cu suspendare şi efectuarea a 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. În luna martie, Ana Morodan a fost prinsă la volan, cu permisul suspendat şi fiind sub influenţa alcoolului şi a drogurilor.
Ana Morodan s-a pozat în cimitir, într-o ținută excentrică
Pe rețelele de socializare, Ana Morodan a distribuit recent mai multe imagini în care apare într-un cimitir din București, alături de doi prieteni. Toți poartă haine negre, iar Ana Morodan are chiar și ruj roșu pe buze.
„Am venit să-mi îngrop trecutul, a scris Ana Morodan în descrierea fotografiilor. Fanii nu au ezitat și au reacționat la pozele vedetei. Postarea a stârnit numeroase controverse.
Ana Morodan s-a plâns fanilor că este nefericită
În noiembrie 2023, Ana Morodan a plecat în Bali, însă le-a transmis fanilor că nu au de ce să o invidieze pentru că este nefericită. „Am realizat totul în ceea ce privește celebritatea și faima asta nu m-a făcut fericită. M-a otrăvit, spunea atunci Ana Morodan.
„Am venit în Bali să plâng la sală. Mă simt grasă și urâtă și vreau să știți asta. Trăiesc o viață privilegiată pentru care sunt foarte recunoscătoare, dar tot am multe momente în care eu, Ana Morodan, fata cea mai cunoscută pentru încrederea ei în sine, mă simt urâtă sau în ultimul timp grasă și pot să tot număr astăzi cel puțin încă patru lucruri pe care le detest la mine, și-a început vedeta confesiunea pe Instagram, unde a și postat o fotografie cu ea în sala de fitness.
Foto: Facebook.