Ana Porgras, dezvăluiri despre Survivor All Stars, după ce a ieșit din competiție: "Cel mai greu mi s-a părut conviețuirea cu alte persoane". De cine a rămas apropiată

 Oana Pantazi
.

Ana Porgras, dezvăluiri despre Survivor All Stars, după ce a ieșit din competiție. Din păcate, gimnasta a suferit un accident care a obligat-o să părăsească jungla din Republica Dominicană înainte de final. Revenită acasă, Faimoasa a făcut și primele dezvăluiri despre Survivor, mărturisind care au fost cel emai mari provocări pentru ea.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Ana Porgras a ajuns acasă după accidentarea la Survivor all Stars și chiar dacă a rămas cu regretul că nu a dus competiția până la capăt, așa cum și-a dorit, gimnasta a regăsit confortul casei sale și dragostea celor apropiați. Iată care au fost primele lucruri pe care le-a făcut la revenirea din Republica Dominicană și ce spune despre experiența Survivor!

Ana Porgras, dezvăluiri despre Survivor All Stars, după ce a ieșit din competiție

După o perioadă dificilă, în care lupta pentru supraviețuire în condiții grele a primat, Ana Porgras a revenit de la Survivor All Stars și mărturisește că cel mai mult i-a lipsit familia.

„Foarte dor mi-a fost de viața mea, cu totul. De sentimentul de libertate și mi-a fost foarte dor de cele mai importante persoane din viața mea, și anume sora și mama mea”, a spus Ana pentru Click.ro.

Citește și: Prin ce greutăți a trecut Alexandra Stan la început de carieră: „A fost un debut cu multă muncă în spate. Chiar dacă multă lume a perceput totul ca pe un succes rapid, pentru mine nu a fost așa. Doi ani…'. Care a fost cea mai emoționantă experiență pe scenă / EXCLUSIV

Citește și: „Mă doare și pe mine. E un copil foarte timid și…’. Cum o afectează pe Andra valul de critici primit de Eva, după premiera filmului „Tati part-time’

Citește și: Ștefan Bănică, despre relația cu părinții și legătura specială cu tatăl său: „Nu i-am oferit atât cât mi-a oferit el că n-a mai fost timp. La vârsta mea, și acum o sun pe maică-mea…'

Sportivei nu i-a lipsit doar familia, ci și… dulciurile, ea mărturisind că a mâncat o mulțime după atâtea lipsuri… Dar cel mai mult, în junglă, se pare că nu foamea sau poftele i-au dat bătăi de cap, ci colectivitatea, pentru că nu toți concurenții au fost pe placul ei.

„Ca și prima dată, cel mai greu mi s-a părut conviețuirea cu alte persoane, 24 din 24, persoane care sunt sau nu pe placul tău”, a continuat Ana Porgras.

Totuși, Survivor All Stars i s-a părut mai ușor de suportat de data aceasta, când avea deja experiența anterioară.

„Experiența Survivor pentru mine a fost puțin mai dificilă ca în sezonul 2, în care am participat prima oară. A fost mai dificil din punct de vedere psihic pentru că oamenii de acolo aveau toți lecțiile învățate și nu toți au fost foarte reali”, a completat ea.

Cât despre concurenții cu care a avut cea mai bună chimie, Ana a răspuns fără să ezite atunci când a fost întrebată cu cine s-a înțeles cel mai bine și cu cine va păstra legătura.

Cel mai bine m-am înțeles cu Ștefi. Am avut sentimentul că ne-am completat perfect. Cu siguranță legătura o voi păstra cu Ștefi, este un om minunat. Eu o simt că este pe sufletul meu„, a mai spus ana Porgras pentru sursa citată.

Cine este Ana Porgras de la Survivor All Stars

Odată cu Survivor All Stars, cel mai așteptat sezon al emisiunii, telespectatorii au revăzut-o și pe Ana Porgras, după ce a acceptat să facă parte din nou din proiectul filmat în Republica Dominicană. Ana Porgras a fost una dintre gimnastele care au adus medalii importante pentru România la marile competiții internaționale. De câțiva ani, însă, tânăra s-a retras din activitatea sportivă, așa că s-a reprofilat și a devenit manichiuristă.

Ana Porgras a fost medaliată cu aur la bârnă la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică din 2010 de la Rotterdam. În același an, Ana Porgras căștigă medalia de bronz cu echipa la Campionatele Europene de la Birmingham. De asemenea, la Campionatul Mondial de Gimnastică din anul 2009, Ana Porgras a fost medaliată cu bronz la paralele inegale.

Depre viața personală a Anei Porgras nu se cunosc prea multe, în pofida faptului că tânăra este foarte activă în mediul online și are o comunitate impresionantă de urmăritori pe rețelele de socializare. Doar pe Instagram, concurenta de la Survivor All Stars are peste 56 de mii de urmăritori.

Nu se știu prea multe nici despre poveștile ei de dragoste… Relația dintre Zanni și Ana Porgras a ridicat multe semne de întrebare. Cei doi au făcut parte din echipa Faimoșilor la Survivor România 2021. La acea vreme, aceștia păreau destul de apropiați și se susțineau unul pe celălalt, lucru ce i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva e ceva mai mult între ei, până ce o ceartă le-a destabilizat prietenia. La Survivor All Stars, cei doi au redevenit apropiați, dar relația lor a fost în continuare la fel de controversată, mai ales după ce între ei a intervenit Alexandra Duli.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton