Ana și Daniel de la Mireasa, sezonul 8, s-au despărțit la doar 6 luni de la cununie. Este vestea momentului pentru fanii Mireasa. Din păcate, îndrăgitul cuplu, format din Ana și Daniel, s-a destrămat mai devreme decât s-ar fi așteptat cineva. Cei doi aveau mari planuri de viitor împreună, mai ales după ce s-au căsătorit, însă se pare că ajunși în ipostaza de soț și soție, în mod oficial, lucrurile s-au schimbat și și-au spus adio foarte repede!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Ana și Daniel au fost foarte apreciați de telespectatori pe micile ecrane atunci când au participat la Mireasa, în sezonul 8, astfel că și după ce s-au căsătorit în cadrul emisiunii, cei doi s-au bucurat de atenția fanilor pe rețelele de socializare. Mulți le urmăreau activitatea zilnică și erau la curent cu ce se întâmpla în viața lor, astfel că mare le-a fost mirarea la începutul lunii iulie, când au observat că Daniel și-a șters pozele cu Ana.
Citește și: Cine sunt concurentele de la Mireasa, sezonul 8. Imagini cu cele opt fete din competiție
Ana și Daniel de la Mireasa, sezonul 8, s-au despărțit la doar 6 luni de la cununie
Mulți fani s-au gândit imediat că între cei doi s-a produs despărțirea, însă câteva zile a fost liniște pe conturile lor de socializare, lăsând loc de interpretări în rândul urmăritorilor. Ei bine, pentru a face lumină în acest caz, Daniel a postat recent un mesaj pe contul său personal de Instagram, unde a spus clar că el și Ana și-au spus „adio’, el fiind cel care a luat decizia de a pune punct.
„Zvonurile sunt adevărate, eu am luat decizia de a rupe căsnicia cu Ana.’, a scris Daniel într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
În continuare, Daniel a explicat și motivul despărțirii, precizând că în cele 6 luni, cât au format o căsnicie, și-au dat seama că sunt diferiți din multe puncte de vedere. Mai mult decât atât, deși e clar că despărțirea le-a adus mult durere, au decis să rămână în relații bune de dragul a ceea ce a fost între ei și să se respecte.
„Perspectivele noastre cu privire la viitor erau diametral opuse. Eu o respect ca și fostă soție, precum și pe familia ei. Consider că având această lămurire din partea mea o să încetați cu injuriile la adresa noastră. Încercați să dați dovadă de bun simț și empatie’, a continuat Daniel.
Cum a început povestea lor de dragoste și cum au ajuns la despărțire
Povestea de dragoste dintre Ana și Daniel a început foarte frumos și a avut un parcurs lin, chiar de la începerea emisiunii mireasa, sezonul 8. A fost dragoste la prima vedere, iar cu trecerea timpului au constatat că se potrivesc de minune. Cei doi au format primul cuplu al sezonului la numai 2 săptămâni de la debutul competiției, iar în final fiind și primul cuplu logodit. Cererea în căsătorie a avut loc pe o gondolă din Veneția, unde vizibil emoționat el i-a adresat marea întrebarea care a luat-o prin surprindere.
Răspunsul a fost afirmativ, astfel că Ana și Daniel s-au căsătorit în Finala sezonului 8 Mireasa, care a avut loc la finalul lunii decembrie 2023. Din păcate însă, căsnicia lor nu a durat decât aproximativ jumătate de an, chiar dacă aveau multe planuri și au plecat inclusiv în Dubai amândoi, unde el și-a deschis și o afacere. Acum, cei doi au luat-o pe drumuri separate, spre surprinderea fanilor, care nu se așteptau la un sfârșit atât de dur și rapid.
Sursă foto: Facebook