Ana Ularu face un rol dramatic și complex în „Subteran', prima producție românească Netflix. Ana Ularu este Cami, o tânără care se trezește protagonistă într-o cu totul altă viață decât cea pe care a visat-o, unde nimic nu este așa cum pare, asta după ce logodnicul ei e ucis și ea se vede nevoită să își schimbe identitatea pentru a scăpa de banda care o urmărește.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Ana Ularu reușește să fie o explozie de energie indiferent de producția în care joacă. S-a îndrăgostit de actorie încă din copilărie, iar la nouă ani câștiga deja primii bani din această profesie. Astăzi uimește cu fiecare apariție, iar fiecare rol primit e unul cu greutate. A împărțit platoul cu numeroase celebrități, iar fiecare întâlnire a lăsat o urmă în sufletul ei, fie că e vorba de Tom Hanks sau Keanu Reeves. Am povestit cu Ana Ularu despre „Subteran’, o producție în care poate fi văzută într-un rol total diferit de cele jucate până acum, despre viața actorului român și provocările lui, despre momentul în care a ajuns să îl aibă ca partener pe Keanu Reeves, un actor excepțional, dar și un om modest și generos.
Ana Ularu e protagonistă în „Subteran’, primul serial românesc Netflix, și joacă alături de Florin Piersic Jr.
Cum a fost întâlnirea cu personajul? Ți-a plăcut de la început?
Da, mi-a plăcut de la început, de la probe, de acolo am început să îmi folosesc uneltele actoricești în a-l crea, pentru că este un tip de personaj pe care eu nu l-am mai jucat până acum. Mi s-a părut că a venit într-un moment absolut perfect al vieții mele, din foarte multe puncte de vedere. Am și maturitatea și experiența, și în același timp și energia, să îl joc. M-am îndrăgostit de Cami, de forța ei și de puterea ei de adaptare încă de la început.
Au fost și ceva peripeții pe platoul de fillmare?
Peripeții sunt întotdeauna. A fost un platou de filmare foarte sigur și foarte plăcut. De-a lungul serialului e foarte multă acțiune, există foarte multe scene de urmărire, de luptă, motiv pentru care trebuie să fii cu atenția în toate părțile. E exact la același nivel cu o producție internațională.
Ana Ularu are în „Subteran’ un rol de acțiune
Te-a solicitat mult și fizic acest rol? S-a întâmplat să te și accidentezi?
Nu m-am accidentat, pentru că totul a fost foarte bine organizat. Netflix este o companie uriașă, care întotdeauna angajează doar profesioniști, care a creat un mediu de lucru excelent. Nu a existat niciun fel de pericol pentru noi, doar că lucrezi cu foc, cu gloanțe false, e foarte plăcut să fii spectator și să îți dai seama că faci parte din ceva care va ajunge la spectatori și va entuziasma cum te entuziasmează pe tine filmele de acțiune.
În cazul personajului meu e o întorsătură uriașă de poveste, și pe asta abia aștept să o descoperiți, imediat ce vedeți serialul. Se întâmplă ceva cu ea și trebuie să meargă în cu totul altă direcție decât și-ar fi imaginat vreodată. Schimbările au venit prin intermediul echipei de machiaj, de păr și de costume.
Cum a fost pentru Ana Ularu să lucreze cu Florin Piersic Jr.
Cum a fost să lucrezi cu Florin Piersic Jr.?
Florin îmi e prieten. Ne înțelegem foarte bine. Dinamica e foarte interesantă între personaje. Deși la început este clar o diferență uriașă de statut, lucrurile se dau peste cap de foarte multe ori. Fiecare episod vine cu o întorsătură de situații, cu niște schimbări în balansul de putere. Oamenii pe care îi credeai neajutorați la un moment dat se ridică deasupra și tot așa.
Cu cine l-ai văzut din familie și cum l-au primit el?
L-am văzut cu soțul meu, care joacă și el, și ne-am bucurat foarte tare. Întotdeauna când vezi un produs finit, deseori te întrebi dacă puteai să faci mai bine. Aici ne-am bucurat efectiv ca niște spectatori entuziasmați. Se leagă foarte bine episoadele și de fiecare dată rămâi cu nevoia să mai vezi un pic ce se întâmplă. Noi l-am terminat în două seri, și asta pentru că ne-am pus o limită, că trebuia să ducem copilul la grădiniță a doua zi.
Ana Ularu, despre provocările actorilor români
Care sunt greutățile cu care se confruntă un actor din România?
Nu aș îndrăzni să vorbesc despre toți colegii mei de breaslă, că toți suferim din alte puncte de vedere. Actorii care sunt angajați își doresc să fie mai mult freelanceri sau să aibă o deschidere mai mare către străinătate. Actorii care nu sunt angajați își doresc să fie, asta ca să aibă stabilitatea respectivă și toate lucrurile alea.
Personal, mă bucur foarte mult că am jucat într-un serial românesc. Îmi era foarte dor să joc în limba mea, cum se întâmplă în teatru, pentru că așa s-a întâmplat cu viața și cu traiectoria mea, am jucat aproape exclusiv doar în străinătate, producții americane, engleze, germane, franceze, orice altceva, așa că a fost foarte plăcut să mă întorc acasă. Din foarte multe puncte de vedere, e proiectul meu de suflet. O poveste despre orașul în care m-am născut, în țara în care m-am născut și căruia îi sunt protagonistă. E ceva fabulos pentru mine.
Ana Ularu, impresionată de actorii străini cu care a jucat
Dintre actorii străini cu care ai jucat, care ți-a lăsat o impresie plăcută? Ți s-a întâmplat să îți schimbi impresia despre un actor după ce v-ați întâlnit pe platoul de filmare?
Nu mi s-a întâmplat să îmi schimbe nimeni impresia decât în mult mai bine. Am avut șansa să joc cu actori mari și absolut minunați. Keanu Reeves, Tom Hanks, Bradley Cooper, Jennifer Lawrence, toți oamenii ăștia sunt niște parteneri minunați, cu care e foarte plăcut să creezi o scenă. În cazul lui Keanu Reeves, am dus un film împreună, câteva luni, și a fost o colaborare și experiență colegială minunată.
Ana Ularu a împărțit platoul cu Keanu Reeves, în trecut
Cum l-ai perceput pe Keanu Reeves? E generos cum se aude?
E un om foarte generos, foarte inteligent, foarte cult și de o modestie și o smerenie reală. Nu sunt prefabricate lucrurile, el chiar așa e.
Te-a ajutat frumusețea în carieră? A deschis mai multe uși?
O să îl iau ca pe un compliment. Nu știu dacă mi s-a spus foarte des că sunt frumoasă. Mi s-a spus, în general, că sunt bizară. Nu am jucat foarte des roluri de femme fatale, am mai avut mai degrabă roluri foarte complexe emoțional sau foarte complexe fizic. Mulțumesc pentru asta și abia aștept să îmi lansez cariera de manechin acum.
Cum a ajuns Ana Ularu actriță
Cum s-a produs întâlnirea cu actoria? A fost un vis din copilărie?
A fost un vis și s-a produs întâlnirea în copilărie. Îmi doresc să fiu actriță de când aveam șase ani și am ajuns actriță la nouă. Am dat prima mea probă în limba franceză și am și luat-o. Mi-am făcut primii bani în meseria mea când aveam 9-10-11 ani. Am crescut pe platouri și am fost în lumea asta de foarte mică, o iubesc foarte foarte mult, mă frustrează doar atunci când nu lucrez. În rest, sunt un animal de platou, știu exact cum să mă poziționez și nu există nicio zi de filmare care să nu mă facă foarte fericită că am șansa să fiu acolo.
Au fost obstacole care te-au făcut să te gândești să abandonezi sau să schimbi drumul?
Nu, nu mi-am dorit niciodată să abandonez. Când spun că îmi doresc să schimb ceva, îmi place foarte mult să mă poziționez în mai multe roluri, adică am făcut scenografie în viața mea, machiaj, în facultate. Mi-ar plăcea să regizez mai mult, am regizat deja. Totul ține foarte mult de noi, să nu ne debusolăm în perioadele în care e liniște, pentru că de cele mai multe ori unui actor i se întâmplă să nu îi sune telefonul și atunci alea sunt momentele în care trebuie să fii puternic.
Ana Ularu: „Sunt un suflet de catifea'
Cum au primit părinții asta? Ți-au zis că e o profesie care nu aduce mulți bani sau ceva de genul?
Părinții mei sunt scenografi, adică sunt în meserie, dar în zona vizuală. Știau foarte clar ce se întâmplă și, probabil, că nu a fost visul vieții lor ca fiica lor să se arunce în asemenea lume, care e destul de grea și poate fi destul de canibalistică la un moment dat, mai ales că eu sunt un om foarte sensibil, deși nici vocea și nici fața nu o arată, dar sunt un suflet de catifea. Până la urmă, nu s-au împotrivit și nu s-au luptat niciodată, pentru că nu cred că trebuie să intervii în traiectoria copilului tău, decât să îl ajuți, până la urmă e viața lui. Dacă el vrea să facă actorie, nu îl trimite la ASE, e un lucru pe care îi sfătuiesc adeseori pe oameni. Lasă omul să fie fericit!
Ai și un copil în serial, care îl joacă pe Matei, băiețelul tău. Cum a fost interacțiunea cu el?
E un copil actor absolut minunat. A fost o bucurie să lucrez cu el, este o dulceață. În primul rând, e un copil extrem de frumos, extrem de deștept, extrem de talentat. Perfect de pus pe un platou, pentru că e foarte ascultător de regizor. În același timp are umor, are inteligența de a improviza și e un partener de nădejde, adică poți să fii cu el într-o scenă și să știi că va reacționa perfect și să mergi cu el. Nicio secundă nu am avut senzația că joc cu un copil, decât că era extrem de drăguț. Cumva, seamănă un pic cu fetița mea, ceea ce a fost minunat.