Anamaria Prodan a lipsit din nou de la procesul de divorț cu Laurențiu Reghecampf: "Scopul este acela de a obține un divorț din culpă exclusivă. Probabil și obținerea unor despăgubiri"

.

Anamaria Prodan a lipsit din nou de la procesul de divorț cu Laurențiu Reghecampf. Impresara și antrenorul nu mai formează un cuplu de mai bine de doi ani, însă în acte sunt tot căsătoriți. Nici până acum nu au reușit să ducă până la capăt procesul, chiar dacă, între timp, amândoi și-au refăcut viețile. Iată care a fost motivul pentru care niciuna dintre părți nu s-a prezentat azi la divorț!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!


Anamaria Prodan a lipsit din nou de la procesul de divorț cu Laurențiu Reghecampf, iar instanța a amânat din nou procesul. În timp ce Laurențiu Reghecampf antrenează în străinătate și nu s-a putut prezenta, nici Anamaria Prodan nu a venit, anunțând că este bolnavă.

Anamaria Prodan a lipsit din nou de la procesul de divorț cu Laurențiu Reghecampf


Anunțul divorțului dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf a șocat opinia publică, în condițiile în care toată lumea știa că au un mariaj fără probleme și tocmai își sărbătoriseră nunta de cristal. A început apoi un război al declarațiilor în presă, care nu s-a stins nici acum, deși ambii și-au refăcut viața, iar el a devenit deja tată pentru a doua oară.

Citește și: Anamaria Prodan, reacție după ce Laurențiu Reghecampf i-a deschis mai multe procese: „Acest bărbat a fost proiectul de diplomă al vieții mele. Am obosit să ne rugăm de el să le închidă și să…

Citește și: Ce planuri au Anamaria Prodan și logodnicul ei, Ronald Gavril: ‘Ne facem casă în America, o decorăm amândoi… Cum se înțeleg copiii impresarei cu boxerul / EXCLUSIV

Citește și: Cum arăta Daniela Nane la 20 de ani. Frumusețea ei i-a adus titlul de Miss România

Citește și: Anda Adam îi verifică telefonul soțului ei, Joseph: „Cum să nu mă uit? Telefonul lui este și al meu…’ Știe și parolele conturilor lui de social media


Din păcate, divorțul nu s-a putut încheia la notar, iar cei doi soți au ajuns în instanță, la mijloc fiind și Bebeto, fiul lor minor. Azi, la judecătoria Buftea a avut loc un alt termen de judecată, la care niciuna dintre părți nu s-a prezentat. Laurențiu Reghecampf nu a putut veni din străinătate, unde antrenează, în timp ce Anamaria Prodan a motivat că este bolnavă, cu toate că azi a postat o fotografie de la salon, notează Cancan.ro. Drept urmare, instanța a decis amânarea procesului pentru începutul verii.


Din păcate, la solicitarea avocaților părții adverse, instanța a acordat un termen pentru 12 iunie, când vor fi audiați martorii propuși de părți și se vor depune adeverințe de venit pentru a se stabili clar veniturile realizate de domnul Reghecampf. Astăzi s-a anulat pentru lipsa părților și pentru lipsa martorului intimatei pârâte. Noi am venit cu un martor, tocmai în ideea de a nu amâna nejustificat cauza. Instanțele sunt foarte aglomerate, ne-au dat un termen în iunie, deci peste încă trei luni.


Lipsa martorului și cererea de amânare nu indică decât o tergiversare nejustificată. Teza probatorii pentru martor este acea a dovedirii a acuzațiilor de infidelitate. Este o teză probatorie invocată în apel. Scopul este acela de a obține un divorț din culpă exclusivă. Știți bine, prin cerere convențională, doamna Anamaria Prodan a solicitat desfacerea căsătoriei din culpă exclusivă a domnului Reghecampf și instanța de fond a respins acest lucru, găsind culpa comună în desfacerea acestei căsătorii. Scopul este, probabil, obținerea unor despăgubiri‘, a declarat avocatul lui Laurențiu Reghecampf pentru sursa citată.


Pe 12 iunie s-ar putea încheia procesul de divorț dintre anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf

Deși anamaria Prodan formează acum un cuplu cu Ronald Gavril, iar Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc au devenit, între timp, părinți pentru a doua oară, procesul lor de divorț încă trenează. conform avocatului lui Laurențiu Reghecampf, atunci ar trebui să nu mai existe motive pentru amânare, căsătoria celor doi urmând a fi desfăcută.

Astăzi putea veni martorul singur, nu cunosc motivul pentru care nu s-a prezentat astăzi, a invocat un motiv medical. Laurențiu lucrează în străinătate, este antreorul unei echipe de fotbal din străinătate, este lucru cunoscut de toată lumea, chiar și judecătorul cauzei a afirmat că este de notorietate acest lucru.


Probabil la termenul următor vom încerca să fie prezent, însă, știți cum este, nu ține numai de noi. Martorul pe care l-am avut astăzi este un martor nou și nu poate fi dezvăluit la acest moment, este un element surpriză în dovedirea apelului, în special și în existența unor relații de infidelitate din partea pârâtei.

La termenul următor, în mod cert nu vor mai fi motive de amânare și ar trebui să se judece, se vor audia martorii și se va emite o decizie, care va fi definitivă în procesul de divorț. Cam acesta va fi mersul, nu văd altă cale‘, a mai declarat avocatul lui Laurențiu Reghecampf pentru Cancan.ro.


Anamaria Prodan este în proces și cu Corina Caciuc

Soția în acte a lui Laurențiu Reghecampf și actuala iubită a antrenorului sunt la cuțite încă de la început, iar războiul declarațiilor lor a culminat cu un proces intentat de Corina Caciuc. În 2022, iubita lui Reghe a dat-o în judecată pe Anamaria Prodan din cauza unor declarații calomnioase făcute de aceasta în spațiul public.

Pe 26 ianuarie au avut o primă înfățișare la Judecătoria Buftea, însă Corina Caciuc a lipsit și prezentă a fost doar Anamaria Prodan cu avocații ei. În 2022, Corina Caciuc a dat-o în judecată pe Anamaria Prodan, deoarece s-a folosit de numele ei, a denigrat-o public și i-a adus acuzații dure, iar procesul nu a fost nici până acum încheiat. La rândul său, impresara Anamaria Prodan, care este încă soția lui Laurențiu Reghecampf în acte, nu crede că a greșit cu ceva.

„Cât despre faptul că m-a dat în judecată Caciuc… trebuie să dea în judecată și trecutul, că ăla nu ne iartă, îl cărăm după noi toată viața, iar când toată România și tot mapamondul vede videoclipuri și povețe, mai du-te și tu pe la șcaală, mai împacă-te cu părinții. De ce să ne supărăm. Ne supărăm pe trecut? Nu eu i-am dat meseria, nu eu i-am ales reputația sau fotografiile ori vestimentația din cluburile de noapte, a declarat Anamaria Prodan.