Anamaria Prodan, despre privilegiile de care s-a bucurat în copilărie, datorită mamei sale, Ionela Prodan: "Am trăit niște momente care m-au marcat!"/ Compromisurile au fost mari, însă

.

Fiică a uneia dintre cele mai mari cântărețe populare din România, Ionela Prodan, Anamaria Prodan recunoaște că s-a bucurat de privilegiile numelui pe care îl purta. Datorită statului social al mamei sale, Anamaria Prodan s-a bucurat de numeroase avantaje toată viața și își amintește cât de iubită era mama ei și de drumul regretatei Ionela Prodan de la un copil sărac la un star internațional.

Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!

Material vorbind, Anamariei Prodan nu i-a lipsit nimic în copilărie. Avea dulciuri, haine și jucării la care alți copii nici nu visau. Însă toate aceste avantaje au venit la pachet cu lipsa mamei din primii ei ani din viață pentru că Ionela Prodan este o cântăreața extrem de iubită și se afla mereu în turnee.

Anamaria-Prodan-1-1024×768Anamaria-Prodan-1-1024×768

Anamaria Prodan, recunoscătoare mamei sale pentru o viață fără griji

Anamaria Prodan a fost invitată în cadrul podcastului „Gând la Gând cu Teo', acolo unde a vorbit deschis despre viața sa, încă din copilărie, până la maturitate.

Eu sunt Anamaria Prodan. Trebuie să duc mai departe numele familiei. Mama când intra undeva se făcea liniște. Eu am trăit niște momente cu mama care m-au marcat. Lumea îi pupa costumul popular. Stăteau femeile bătrâne de 70 de ani în genunchi, în țărână și fugeau după ea să o atingă. Dintr-o fetiță amărâtă care nu a avut ce să mănânce, a ajuns un idol la nivel internațional. Oriunde se ducea, lumea știa', a povestit Anamaria Prodan.

Deși nu știa cine este mama sa în societate, Anamaria Prodan a cunoscut un sentiment de superioritate între ea și copiii din satul bunicii sale, acolo unde și-a petrecut o bună parte din copilărie.  

Eu nu știam cine e mama, dar știam că ceva nu e în regulă. Eu aveam bomboane cubaneze, aveam suc, ciocolată. Ăia săracii de la Dăbuleni nu aveau bomboane, nu știau de așa ceva. Mâncau miere de albine și zahăr pe pâine. Atunci eu nu știam, trebuia să aibă toată lumea și nu înțelegeam de ce am doar eu. I le luam lui mamaie pe toate și le împărțeam la tot satul', a mai povestit Anamaria Prodan.

Citește și: Adriana Bahmuțeanu susține că a trăit un „iad’ alături de Silviu Prigoană: „Am simțit infidelitatea, am pus condiții, inclusiv contracte pe hârtie. Dacă îl prindeam, trebuia să plătească o sumă de bani. Am fost abuzată în toate felurile…’

Citește și: Semnele prevestitoare pe care Emily Burghelea le-a avut înainte de accidentul din Mauritius. Taxiul în care se afla influencerița a intrat într-un tir: „Am avut două opțiuni: să mă panichez sau să preiau controlul. M-am rugat la Dumnezeu să mă ajute și să mă ghideze'

Anamaria Prodan a copilărit la țară, la Dăbuleni  

Până la șapte ani, impresara a fost crescută de bunica ei. Ani de zile nu a înțeles-o pe mama ei, pe Ionela Prodan, de ce a stat departe de ea, însă la maturitate i-a dat dreptate.

„De la două săptămâni am plecat din București. M-am născut în București, dar m-a luat bunica și a decis să mă crească ea. A zis că părinții mei sunt tineri și nu știu ei să mă crească. Iar mama era deja vedetă, avea concerte, n-avea timp. Mama s-a enervat.

Au venit la Dăbuleni, au stat cu mine o vreme, apoi la două luni iar m-au luat la București. Apoi s-a supărat bunica și iar m-a dus la Dăbuleni. De la 6 luni, am rămas la Dăbuleni', a povestit Anamaria Prodan, care nu și-a uitat copilăria.

„Nu știu dacă mamei i-a fost greu fără mine la București pentru că eu am trăit viața mamei mele copie la indigo. Cred că i-a fost greu. Că și mie îmi este când plec de acasă, dar știu că mă duc să muncesc să le ofer copiilor totul. Mama era plecată non-stop, prin țară și străinătate. O vedeam o lună pe an. În rest era în turnee.

Sărbători nu existau pentru că ea cânta – avea concert de Revelion, de Crăciun, de Paște. Foarte ciudat să crești așa. În mintea mea de copil clar o puneam la zid, adolescentă fiind, i-am reproșat. A zâmbit și mi-a spus că atunci când am să mă maturizez, am să înțeleg. Pentru că în viață nu poți avea totul', a mai spus impresara în emisiunea „În oglindă.

Cât timp a stat la bunica la Dăbuleni, Anamaria Prodan era vizitată de părinți doar duminica, o dată la două săptămâni. În schimb, sora ei a fost crescută de părinți, între ele e o diferență de opt ani.

„Copilul Ana de la Dăbuleni nu înțelegea. Dar obișnuința e o a doua natură a omului. Stiam că mama este vedetă, știam că toată lumea tremura când auzea numele Prodan, tremuram și eu cu ei. Bunica îmi zicea că mama și tata sunt la muncă', a mai explicat Anamaria Prodan.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton