Anca Serea a ajuns de urgență la spital: "Am avut amețeli foarte mari, nu-mi puteam ține ochii deschiși"

 Oana Pantazi
.

Anca Serea a ajuns de urgență la spital după ce a început să se simtă rău. Vedeta s-a confruntat cu stări de amețeală și s-a temut să nu se fi infectat cu COVID-19. Iată care este acum starea ei de sănătate!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Ieri, după ora prânzului, Anca Serea a ajuns de urgență la spital, după ce la prima oră a dimineții a acuzat amețeli și a mărturisit că nici măcar nu s-a putut ridica din pat. Ulterior, vedeta, care a trecut prin adevărate clipe de panică, le-a spus fanilor că a suspicionat că s-a temut că s-a infectat cu COVID-19.

anca-serea-la-spitalanca-serea-la-spital

De ce a ajuns Anca Serea la spital

Mamă a șase copii, vedeta s-a temut de ce-i mai rău în momentul în care, după ce s-a trezit, a constatat că nu putea ține ochii deschiși și avea și stări de amețeală. Inițial, a crezut că s-a infectat cu COVID-19, însă testele i-au infirmat suspiciunea. Cu toate acestea, Anca Serea s-a internat într-un spital privat, iar a doua zi le-a dat de veste fanilor cu privire la starea sa de sănătate.

„Sunt mai binișor, acasă. Încerc să iau totul mai ușor, deși am probleme mari cu somnul. Analizele au ieșit în parametrii normali, am făcut CT cranian și multe alte investigații care arată OK. Am nevoie să dorm și de odihnă', a povestit Anca Serea, astăzi, pe Instagram, care, se pare, se confruntă cu o stare de burnout.

Citește și: Anca Serea, din nou la spital! Vedeta a fost supusă unei intervenții de urgență: 'Sub anestezie totală…'

Citește și: Cum s-au cunoscut, de fapt, Anca Serea și Adi Sînă. Vedeta TV nu s-a lăsat ușor cucerită

Citește și: Oana Radu și soțul ei se mută în casă nouă. Cât au plătit pentru apartamentul de lux: „Am rămas cu puțini bani”

Citește și: Carmen de la Sălciua, acuzată că i-a furat soțul altei femei: „Am încercat să îmi salvez căsnicia…’. Cum a reacționat artista

Citește și: Reghe Jr. a izbucnit în lacrimi în public. Anamaria Prodan: „Nu plânge, Bebe! Noi nu plângem decât acasă’

Citește și: Mitică Popescu a împlinit 85 de ani! De ce și-a sărbătorit ziua mai devreme

„Am avut amețeli foarte mari, nu-mi puteam ține ochii deschiși, m-a ajutat Adi să cobor din pat și să mă îmbrac. Inițial, am crezut că am COVID… am făcut două teste rapide, amândouă negative, iar apoi am decis să mergem de urgență la spital. Am făcut multe investigații, perfuzii și azi mă simt mult mai bine cu excepția somnului', le-a mai transmis prezentatoarea de la Prima TV fanilor de pe Instagram.

Vedeta s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate

Cu un an în urmă, în luna octombrie, Anca Serea s-a confruntat din nou cu probleme serioase de sănătate, vedeta de la Prima TV mărturisind că se confruntă de mulți ani cu o anemie severă, care i-a dat multe bătăi de cap. Din păcate, în urma nașterilor multiple această stare s-a agravat

„Eu mă confrunt cu o anemie severă încă din tinereţe, înainte să-l nasc pe David, de pe la 19 ani, când mi-am făcut şi primele investigaţii din cauza unor menstruaţii abundente. Aveam ameţeli frecvente, stare de slăbiciune. Eu nu am făcut tratamente susţinute şi nici cură de fier, decât în perioada sarcinilor sau când trebuia să nasc. Şi cu trecerea timpului, cu naşterile multiple, starea asta de anemie s-a acutizat, dar niciodată nu a fost aşa grav ca anul trecut, erau doar momente izolate. Acum sunt OK, dar atunci aproape că am căzut din picioare. Mi-am făcut toate investigaţiile: RMN, endoscopie, colonoscopie, tot ce se putea, pentru că medicilor nu le venea să creadă că pot să supravieţuiesc cu o valoare atât de mică a hemoglobinei, iar depozitul de fier era infim. Niciodată nu îmi fusese atât de rău', povestea Anca Serea.


 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton