Anca Serea și fiica ei s-au tatuat chiar de ziua de naștere a lui Sarah, care a împlinit 14 ani. Mama și-a surprins fiica prin intermediul acestui gest emoționant, mărturisind c tatuajele au o semnificație aparte pentru ele două.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Deși, de obicei, părinții sunt împotriva tatuajelor atunci când vine vorba despre copiii lor, Anca Serea și fiica ei s-au tatuat în tandem, acesta fiind gestul emoționant făcut de mamă pentru fiica ei la împlinirea vârstei de 14 ani. Știrista și fiica ei sunt legate acum și prin intermediul unor desene impregnate în piele, care le vor aminti pentru totdeauna de relația specială dintre ele două.
Anca Serea și fiica ei s-au tatuat în tandem
Anca Serea și fiica ei s-au tatuat împreună, marcând astfel într-un mod inedit aniversarea puștoaicei, care a împlinit 14 ani. Vedeta și-a luat fanii prin surprindere, postând apoi fotografia în care apar cele două tatuaje – al ei și al lui Sarah, care, mărturisește ea, au o semnificație specială pentru amândouă. Alături de fotografie, vedeta a postat și un mesaj aniversar emoționant pentru fiica ei.
„Draga mea Sarah, îți mulțumesc pentru că m-ai
ales să îți fiu mamă. Îți mulțumesc pentru că mi-ai arătat sufletul tău
frumos de atât de multe ori. Îți mulțumesc pentru bunătatea, delicatețea
ta, dragostea față de animale, lecțiile pe care mi le-ai oferit timp de
14 ani. Ești un copil blând, înțelept, cu un suflet de aur, care merită
tot ce este mai bun în viață, dar mai ales să își împlinească visurile.
Îți sunt recunoscătoare și pentru micile nebunii pe care am ajuns să le facem împreună, începând de la animăluțele care au ajuns să poposească la noi în casă și până la mica surpriză apărută cu ocazia aniversării tale, tatuajul cu o semnificație aparte pentru noi două. Îți doresc să rămâi mereu cu sufletul pur și cu inima deschisă și să ai numai zâmbete pe buze. La mulți ani, Sarah! Te iubim’, a scris Anca Serea pe contul de socializare, după ce ea și fiica ei s-au tatuat împreună.
Citește și: Anca Serea a făcut anunțul despre al șaptelea copil: „O să-l fac, cu siguranță!'
Citește și: Cum a început relația dintre Anca Serea și Adi Sînă: „Până la urmă, i-am picat în plasă, dar după mult timp'
Citește și: Bianca Comănici, adevărul despre relația cu Andrei Dascălu: „E genul meu de bărbat’
Își dorește să devină mamă din nou
La 40 de ani, Anca Serea este un fenomen… E deja mamă a șase copii, s-a reîntors în televiziune, are o viață extrem de plină, dar, cu toate astea, nu exclude să-și mărească din nou familia. De altfel, încă anul trecut, când ea, alături de copiii ei, a fost protagonista copertei VIVA!, vedeta ne declara că nu exclude deloc posibilitatea de a deveni din nou mamă în viitorul apropiat. Așadar, nu posibil oricând ca în familia Ancăi Serea și a lui Adi Sînă să mai apară un membru…
„Ne dorim și al șaptelea copil, dar deocamdată este devreme. Nu vreau să fie o surpriză pentru nimeni și, ca de fiecare dată, las acest capitol deschis’, spunea Anca Serea, anul trecut în martie, pentru VIVA!
Chiar dacă viața cu șase copii nu e ușoară, de atunci și până acum Anca Serea nu și-a schimbat opinia, chiar dacă, între timp, ne-am confruntat cu toții cu problemele iscate de pandemie… Cu toate că va fi nu doar mamă cu normă întreagă, ci și femeie de carieră – pentru că s-a întors la profesia care a consacrat-o și va prezintă știrile sportive, la Prima – Anca Serea își dorește să devină mamă din nou.
„L-aş mai face şi pe-al şaptelea şi o să îl fac,
cu siguranţă. Îmi doream să fiu educatoare când eram mică, de aici şi
dragostea asta pentru copii. Toate vecinele mă rugau să am grijă de cei
mici şi mă răsplăteau cu o bomboană sau ceva dulce.
Dacă este ceva de care îmi e dor din viaţa dinainte de a avea copii este să dorm. Acest lucru nu prea îl mai fac acum, a mărturisit Anca Serea, în emisiunea lui Cătălin Măruță.