Andi Moisescu revine diseară pe micul ecran, în cel de-al zecelea sezon “Românii au talent”. Este veteran al show-ului, încă de la prima ediție, și a strâns o tolbă întreagă de amintiri.
Cum îl găsește noul sezon? Ne-a povestit în detaliu, atât despre el, cât și despre colegii lui de la masa juriului.
Libertatea: Anul trecut mărturiseai că ai restanțe la odihnă. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care ai predat ștafeta emisiunii Pe bune?!'?
Andi Moisescu: Nicio legătură. De fiecare dată când predau ștafeta, o fac doar pentru a putea începe o nouă cursă. Ceea ce se va întâmpla și acum. Cât de curând.
Unde ai petrecut ultima vacanță? De câți ani schiezi?
Întâmplarea face să răspund la întrebările astea fix dintr-o vacanță, la munte. Am schiat timp de 30 de ani, după care niște prieteni apropiați au avut ambiția să mă ajute să descopăr snowboarding-ul, acum șapte ani. Și-atât mi-a trebuit. Am ajuns să mă duc pe ghețari ca să mă pot da până și-n Iunie, de exemplu. Eu am mai spus-o și într-un vlog pe YouTube: mare grijă la pasiunile descoperite târziu. Pentru că nu te marchează accidentele, cât te marchează pasiunile târzii.
Copiii îți moștenesc pasiunea pentru snowboarding? Ce alte talente ai mai descoperit la ei?
Sunt copii crescuți în skatepark. E normal, pe undeva, să aibă pasiuni legate de tot ceea ce înseamnă sporturi urbane. Au început cu trotinetele freestyle, acum au trecut la BMX, iar iarna sunt cei mai buni parteneri ai mei de freeride. Sunt copii liberi și asta se vede în tot ceea ce fac sau își doresc să facă.
Se poate spune că tu și Andra sunteți veteranii de la Românii au talent'. Ce amintiri ai de la debutul?
Ce mi-aduc aminte limpede este că eram niște copii, toți, atunci când am început. Chiar am revăzut niște imagini și m-a pufnit râsul. În prima ediție, cred că nici noi nu înțelegeam exact ce ni se întâmplă, dar concurenții. Era o surprindere colectivă.
Ceea ce e de înțeles. Era pentru prima oară când oamenii complet necunoscuți deveneau vedete peste noapte, datorită unor abilități, în general fără nicio legătură cu ceea ce făceau în viața de zi cu zi. Astăzi ni se pare totul atât de normal. Dar e doar pentru că ne-am tot obișnuit să vedem asta în fiecare primăvară.
Apropo, ai fost vreodată tentat de a renunța la emisiune fie doar și pentru un sezon?
N-am avut niciodată tentația asta. Nu m-am plictisit niciodată de Românii au talent'. Dimpotrivă. Sunt din ce în ce mai fascinat să văd cum evoluează.
Cu care dintre cei trei jurați te înțelegi cel mai bine? Spune-ne cum sunt fiecare dintre colegii tăi atunci când se opresc camerele de filmat. Care este cel mai glumeț? Dar cel mai tăcut?
Nu mai e niciun secret că Mihai, Andrei și Pavel îmi sunt cei mai apropiați, dintre colegii mei de la Românii au talent'.
Împărțim până și aceeași cabină, deci e de la sine înțeles că râdem cam la aceleași glume. Tăcut nu prea e niciunul dintre noi. În ce privește umorul, competiția e deschisă. Nu s-a detașat încă nimeni.