Andra a avut parte de momente emoționante după ce a participat la concertul susținut de Beyonce, la Londra. Artista este o mare fană a divei și a mers la spectacolul live, pe care l-a susținut în cadrul turneului său Renaissance World Tour. Andra le-a împărtășit fanilor imagini de la eveniment și nu și-a putut stăpâni lacrimile.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Andra este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi din țară, iar milioane de români sunt fanii muzicii ei. Chiar și așa, orice artist are un idol, iar Andra este fanul cântăreței Beyonce. Îndrăgita cântăreața și-a luat câteva zile libere și a participat la concertul pe care diva americană l-a susținut aseară, la Londra.
Artista a izbucnit în lacrimi în momentul în care a văzut-o pe Beyonce, pe scenă. Andra a fost alături de surorile sale, unde și-a îndeplinit marele vis de a o vedea pe celebra Beyonce. Vedeta a împărtăsit totul cu urmăritorii săi de pe rețelele de socializare.
Andra a izbucnit în lacrimi la concertul lui Beyonce de la Londra
Andra se numără printre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe de la noi din țară. Cu toate astea, ca orice artist, are un idol, iar pentru Andra, Beyonce este artista sa preferată. Astfel, jurata de la Românii au talent și-a luat câteva zile libere și a mers împreună cu surorile sale la concertul lui Beyonce, din Londra. Artista a fost extrem de încântată, ba chiar a izbucnit în lacrimi. Soția lui Cătălin Măruță a împărtășit totul cu fanii săi din mediul online. Andra a avut ocazia de a o vedea live pe Beyonce.
Cel puțin o dată în viață, trebuie să vezi un concert live al idolului tău! Am hotărât că nu mai amânăm, așa că: BEYONCE venim! Suntem o gașcă de fane înfocate, promitem să facem atmosferă faină la concert!', a spus ea pe Instagram.
Andra: „E greu de simțit ce am simțit când a intrat pe scenă”
Andra a mers la concertul lui Beyonce însoțită de surorile ei, iar cele trei sunt fane înfocate ale artistei. Așadar, Andra și surorile sale nu au stat pe gânduri și au mers la concertul lui Beyonce, de la Londra, unde au avut parte de un show pe cinste. Soția lui Cătălin Măruță le-a dezvăluit fanilor că nu poate explica în cuvinte ce a simțit când a văzut-o pe Beyonce.
Eu am multe lucruri în comun cu surorile mele, iar unul dintre ele este faptul că ne place la nebunie Beyonce!!! Așa că sunt tare bucuroasă că am fost cu Aura și cu Diana la Londra să ne îndeplinim visul de o vedea în concert. E greu de povestit ce am simțit când a intrat pe scenă!', a scris ea în descrierea postării de pe pagina sa.
Andra are trei frați
Andra face parte dintr-o familie numeroasă și întotdeauna a avut o relație specială cu frații săi. Deși ea este cunoscută de multă lume, putini sunt cei care știu că frumoasa artistă mai are trei frați, Săndel Mihai, Diana Mihai și Aurora Mihai. Andra ține legătura constant cu surorile sale, dovada fiind și faptul că a ales să meargă cu ele la concertul susținut de Beyonce.
Andra nu este singura artistă a familiei. Fratele său, Sândel este interpret de muzică populară și este renumit în zona Ardealului. Diana Mihai se ocupă cu coordonarea activităților la un centru de bătrâini din Câmpia Turzii, iar Aurora Mihai este cosmeticiană talentată.
Sursa foto: Instagram