Andra, mărturisiri emoționante în VIVA! de noiembrie: „Sunt o fată care iubește muzica, îndrăgostită de un băiat din Târgu-Jiu“ / EXCLUSIV

.

Îmi vine să nu mai scriu nimic, ci doar să vă spun: Ea este Andra! Orice discuție cu ea pare a fi o conversație liniștită, firească, o cafea ca între două prietene, fără calcule, strategii, ascunzișuri sau semne de întrebare. Pentru că Andra este, cu adevărat, așa cum o știm și o vedem noi toți. Probabil, singura vedetă din România care nu ascunde nimic. Și atât de modestă, încât aproape că mă face să mă simt prost, când o laud!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Andra, tu și Cătălin, alături de copii, formați cea mai unită familie din showbiz-ul românesc. Nu mă contrazice, îmi asum că este părerea mea, hahaha! Eu mereu spun… dacă vor divorța Andra și Cătălin, atunci îmi pierd încrederea în ideea de căsnicie… Ce înseamnă căsnicia pentru tine?


Nu aș vrea ca familia noastră să fie un simbol atât de puternic, mă cam sperie acest gând. Nu există relații perfecte, așa cum nu există oameni perfecți, iar că suntem împreună de 15 ani este rezultatul faptului că am reușit să ne înțelegem unul pe celălalt și să ne dorim să construim un viitor împreună. Cred că este greu, mai ales în ziua de azi, ca un cuplu să reziste. Pentru mine, căsnicia este un loc în care am construit, alături de Cătălin. Nu ne sufocăm unul pe altul, fiecare are un vis și o profesie care îi aduce satisfacții, avem vieți proprii și avem o viață împreună, iar asta face ca relația noastră să funcționeze foarte bine.


Andra, despre căsnicia cu Cătălin Măruță: „Sunt o fată care iubește muzica, îndrăgostită de un băiat din Târgu-Jiu

Te întreb direct… Te-ai gândit/v-ați gândit vreodată la separare, poate la divorț?

Nu am avut până acum nicio criză majoră, nu. Sper ca mereu să fim înțelepți și să nu ne vărsăm furia unul pe altul, ci să dialogăm sau să ne lăsăm spațiu, dacă avem nevoie.

Citește și: Andra, despre momentele grele din viața ei.„Mi-au furat pantofii din tren…’

Citește și: Cât plătesc Andra și Cătălin Măruță pentru școlile copiilor

Citește și: Iasmina Halas și Mihai Florea de la Puterea Dragostei s-au despărțit.Ea a fost surprinsă la fostul iubit

Citește și: Cum a reacționat Alexandra Stan când a fost întrebată dacă a divorțat.Gestul i-a uimit pe fani

Ați avut vreun moment în care, poate, tu și Cătălin ați simțit că vă pierdeți, ca și cuplu… Că poate sunteți mai degrabă părinți sau mai degrabă prieteni, sau poate mai mult parteneri de afaceri? Și, dacă da, cum v-ați redresat?


După 15 ani lângă Cătălin, aș spune că pentru noi a fost mereu important spațiul, că ni se făcea dor unul de celălalt. Cred că este o greșeală pentru multe cupluri faptul că se sufocă unul pe altul, că renunță la ceea ce fac separat, din prea multă iubire sau dintr-o înțelegere greșită a ideii de iubire. Din fericire, nu am ajuns să nu mai fim iubiți, pentru că nu ne-am sufocat unul pe altul, a existat între noi mereu un pic de aer, atât cât focul să se mențină!

Andra, fără să te flatez, ești cea mai iubită artistă din România. Soție, mamă, antreprenor online (ca să nu spun influencer). Cine ești tu, Andra, dincolo de tot ceea ce vedem noi zilnic?


Sunt o fată care iubește muzica, îndrăgostită de un băiat din Târgu-Jiu.

Andra: „Mereu îmi propun ca prin ceea ce fac să influențez în mod pozitiv viața mea’

Ce ne poți spune despre femeia Andra? Ce plăceri ai, ce gânduri, ce dorințe, ce angoase?

Mă gândesc adesea la lucrurile pe care le discutăm chiar și acum, la profesia mea, relația mea de cuplu, la familia
mea, la lumea în care trăim. Mereu îmi propun ca prin ceea ce fac să influențez în mod pozitiv viața mea, dar și a celor din jurul meu.


Cum este cântăreața ca mamă

Cum ești ca mamă? Pari foarte relaxată, dar ai griji, frici? Îți impui limite, ție sau copiilor?

De când am devenit mamă, mi-am pus un milion de întrebări. Este foarte greu de găsit echilibrul între fermitate, impunerea limitelor și blândețe. Zi de zi, situație cu situație, cred că am reușit să găsesc modul meu de a comunica cu Eva și David, astfel încât să știe că îi iubesc până la cer și înapoi, dar și că unele lucruri nu sunt negociabile: siguranța lor, sănătatea lor. De câte ori spun NU, o fac pentru binele lor, chiar dacă nu le convine!


Cine merge la ședințele cu părinții? Tu sau Cătălin?

Eu sunt cea care se ocupă în general de relația cu profesorii lor. Îmi permite programul, dar îmi face și plăcere, sunt la curent cu ce fac la școală, cunosc alți părinți.

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN NUMĂRUL DE NOIEMBRIE AL REVISTEI VIVA! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI.