Andreea Antonescu a stabilit data și locația pentru botezul fiicei sale mici. Ce locație a ales artista. Andreea Antonescu este în febra pregătirilor privind botezul fiicei sale, micuța Venice, astfel că acum încearcă să pună totul la punct, fiindcă zilele trec repede și nu mai este deloc mult timp până la cel mai frumos eveniment de când a devenit mamă pentru a doua oară. Iată unde o să aibă loc petrecere de botez, pe ce dată, dar și ce aranjamente și decoruri a ales îndrăgita cântăreață!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Andreea Antonescu a stabilit data și locația pentru botezul fiicei sale mici. Andreea Antonescu radiază de fericire în aceste momente, asta fiindcă mai sunt doar câteva zile până când o să își creștineze și cea de a doua fiică. Așa cum era de așteptat, pregătirile sunt în toi, chiar dacă nu mai formează o relație cu tatăl copilului, vedeta dorindu-și ca totul să iasă perfect, așa cum a fost și la fiica cea mare, Sienna.
Andreea Antonescu vrea ca fiica ei cea mică să fie creștinată într-un cadru de poveste, chiar în mijlocul naturii, însă cu decorațiunile și aranjamentele specifice unei petreceri de botez. A pus totul al punct în mare parte, iar frumoasa artistă s-a apucat deja de împărțit invitațiile, fiindcă vrea o petrecere superbă în cinstea botezului micuței Venice!
Citește și: Theo Rose și Anghel Damian se mută în casă nouă, după ce se va naște fiul lor: „Vor avea mai mult spațiu”
Andreea Antonescu a stabilit data și locația pentru botezul fiicei sale mici
Andreea Antonescu a recunoscut că s-a apucat cam târziu de pregătiri, asta pentru că a fost în America la fiica ei cea mare, Sienna, cu ocazia zilei ei de naștere. Totuși, până pe 24 iunie când are loc petrecere de botez și creștinarea micuței Venice, sigur reușește să pună totul la punct chiar și în cele mai mici detalii, fiind perfecționistă așa cum ne-a obișnuit.
„Sunt proaspăt întoarsă din America și în perioada asta mă focusez 100% pe tot ceea ce înseamnă organizarea botezului celei de-a doua fetițe. Am stabilit data, am stabilit locația. Mi-am dorit foarte mult ca Sienna să fie prezentă, pentru că așa este normal, și și-a și dorit extrem de tare să fie prezentă la botezul surioarei ei, abia așteaptă, este foarte încântată! Botezul am ales să îl facem pe data de 24 iunie.', a spus Andreea Antonescu pentru Click.ro.
Ce locație a ales Andreea Antonescu pentru petrecerea de botez
Andreea Antonescu și-a dorit să repete petrecerea de botez pe care a avut-o Sienna, astfel că și la botezul micuței Venice a ales aceeași locație, însă, așa cum era de așteptat, cu o altă tematică, alte aranjamente și decorațiuni. Totuși, un alt lucru care a rămas neschimbat, este preotul ales pentru creștinare, fiind cel care a botezat-o și pe prima fiică a artistei, Sienna.
'Ca locație am optat pentru Jubile Forest, un cadru de poveste în mijlocul naturii, o locație aflată în Pădurea Snagov, cu un decor spectaculos pentru un eveniment așa cum am visat. Exact la Jubile, acum 12 ani, am făcut și petrecerea pentru botezul Siennei. În plus, același preot care a botezat-o pe Sienna, o va boteza și pe Venice Victoria', a mai mărturisit Andreea Antonescu.
Andreea Antonescu: 'Ne dorim ca totul să iasă perfect'
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Andreea Antonescu a anunțat despărțirea de tatăl copilului său, jurnalistul Victor Vrînceanu, la începutul lunii martie. Cu toate astea însă, micuța Venice este rodul iubirii lor, astfel că au îngropat securea războiului și au decis să păstreze o relație frumoasă și bazată pe respect de dragul fetiței lor. De asemenea, amândoi își doresc să îi organizeze o petrecere memorabilă, la care să participe toți cei dragi.
„Abia acum am început să dăm invitațiile pentru botez și să punem toate detaliile la punct, care sunt multe, pentru petrecerea fetiței celei mici și nu vreau să omit nimic, pentru că ne dorim să iasă totul perfect!', a mai adăugat artista.
Sursă foto: Facebook / Instagram