Andreea Antonescu a petrecut o lună în jungla din Republica Dominicană, însă i s-au întâmplat foarte multe lucruri. Experiența de la Survivor a fost una intensă, presărată cu foarte multe întâmplări, despre care Faimoasa a vorbit într-un vlog.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Andreea Antonescu a avut oportunitatea de a participa la Survivor, însă totul s-a petrecut pe repede înainte. Vedeta a avut la dispoziție numai câteva zile, după ce a acceptat oferta, să se pregătească pentru a intra în concurs.
Nu i-a fost ușor încă de la început și s-a lovit de anumite probleme încă din primele clipe. Chiar ea a povestit că, atunci când a plecat de acasă, nu și-a imaginat că va fi atât de greu.
Andreea Antonescu: „Punctul meu forte era psihicul'
Propunerea a de a participa la Survivor a venit brusc, iar artista a avut la dispoziție numai patru zile pentru a se pregăti să plece în jungla din Dominicană.
„Mi s-a părut foarte interesant modul în care mi s-a propus această experiență, spunându-mi-se că este vorba de 30% parte sportivă, ăsta fiind punctul meu slab. Punctul meu forte era psihicul. Ceilalți 70% sunt strict legați de psihic (…) Aveam la dispoziție aproximativ 4 zile în care să fac analize, teste COVID, bagaje, să caut ce am avut de căutat, să pun totul laolaltă', a povestit Andreea Antonescu pe YouTube.
Citește și: Primele imagini cu Andreea Antonescu după ce s-a întrors de la Survivor.Și-a revăzut fiica după două luni
Citește și: Ce dietă ține Gina Pistol după naștere.A slăbit o măsură la haine, în doar o lună
Andreea Antonescu: „Pe nepusă masă, mi s-a luat și telefonul'
Andreea Antonescu a povestit cu lux de amănunte tot ce s-a întâmplat din momentul în care a fost întâmpinată la aeroport. I s-a confiscat telefonul și nu a avut voie să părăsească camera de hotel până nu a intrat în concurs.
„Sunt luată de la aeroport, așezată frumos în cameră. Mi s-a spus că în aproximativ 2 zile voi intra în competiție (…) Sunt anunțată că mi s-ar lua telefonul. Pe nepusă masă, mi s-a luat și telefonul, după care mi s-a spus: nu poți părăsi camera până nu intri în competiție.
Ok, ies pe balcon, mă uit în dreapta, în stânga: să știi că n-ai voie să stai foarte mult nici pe balcon, nu vrem să te vadă cineva, ești pur și simplu o surpriză și n-am putea risca să-ți facă cineva vreo poză și să se afle înainte de intra în competiție', a mai povestit vedeta.
Lipsurile de care s-a lovit Andreea Antonescu la Survivor
Cea mai mare „surpriză' a fost când și-a dat seama că nu are la dispoziție niciun produs cosmetic. Pregătirea pentru condițiile din junglă s-a făcut din primele momente, iar jumătatea trupei Andre a dezvăluit că nu s-a așteptat la asemenea restricții încă de la început. În plus, și bagajul vedetei „s-a mai micșorat' între timp, având posibilitatea de a primi altele haine noi numai dacă se detriorau foarte tare în competiție.
„La un moment dat, mă duc să fac un duș. Nu tu gel de duș, nu tu șampon, nu tu balsam, nu tu nimic (…) M-am tot învățat că în orice hotel e gel de duș, săpun (…) Mi se luase și bagajul, hainele de competiție și atât: un tricou, un maieu, o bustieră, o pereche de pantaloni scurți, una de pantaloni lungi și o bluză cu mânecă lungă. Cinci perechi de lenjerie intimă, cinci perechi de șosete.
(…) Poate un șampon, un balsam, un gel de duș, un balsam…Nu, că ești la Survivor (…) Și țigările va trebui să ni le dai, nu ai voie cu țigări. (…) Sunt luată, sunt dusă cu barca pe mare, genele făceau uite aa (n.r. fluturau), că n-am apucat să le dau jos, lentilele, pentru care am primit aprobarea medicului, pentru că sunt lentile cu dioptrii', a mai precizat Andreea Antonescu.
Andreei Antonescu i s-a propus să facă topless
Totuși, nimic nu a enervat-o atât de tare, precum propunerea unui coleg, care i-ar fi propus să facă topless. Vedeta nu a vrut să dea nume, însă gestul a deranjat-o extrem de tare, iar după aceste vorbe și-a dorit foarte tare să demonstreze că poate mai mult de atât.
„Ne îndreptăm spre insulă. Pe drum port o discuție în care mi se spunea: stai liniștită, au venit foarte multe fete fete și au făcut toate topless, poți să faci și tu, o zi, două, trei ți-o fi rușine, noi suntem obișnuiți, tu probabil ești obișnuită. Când am auzit-o pe asta, eu am înnebunit. Nu, că eu trebuie să demonstrez că pot mai mult, nu topless', a povestit Andreea.
Andreea Antonescu: 'N-am putut niciodată să mă dau lovită'
Cântăreața a ținut să sublinieze că, în ciuda acuzațiilor care i s-au adus, a dat totul pe traseu și și-ar dorit mereu ca echipa din care făcea parte să câștige, indiferent despre ce recompensă ar fi fost vorba.
'Ce vreau să înțelegeți este că eu am dat totul pentru a aduce puncte. Nu m-am dat în lături, n-am stat să găsesc scuze, n-am stat să profit de accidentările pe care le-am avut ca să nu particip.
Am tot auzit discuții, că nu-mi doresc ca echipa să câștige puncte. N-am ptutut niciodată să mă dau lovită, după cum mi se și sugera de foarte multe ori, atâta timp cât eu nu eram lovită. Mi se părea normal să joc corect, cu toate armele pe față, în modul meu, în felul în care eu puteam', le-a povestit Andreea fanilor.
Andreea Antonescu s-ar reîntoarce la Survivor
Concluzia vedetei a fost că această competiție sportivă a fost o experiență de viață, pe care ar repeta-o fără rețineri.
„Survior este o experiență de viață, a fost cea mai tare experiență de viață, m-am dus acolo în deplinătatea facultăților mintale, bazată pe faptul că 70% e psihic. Din cauza– sau datorită – lucrurilor prin care am trecut prin viață, sunt bine psihic. A fost unic ce s-a întâmplat acolo. Dacă nu erau probele sportive, aș fi rezistat fără absolut nimic. Mi-a plăcut experiența, aș repeta-o oricând, fără probele sportive', a conchis Andreea Antonescu.