Cum arăta Andreea Bănică înainte de intervențiile și operațiile estetice. Recent, în mediul online, au ajuns virale mai multe fotografii cu îndrăgita artistă încă de când a debutat pe plan profesional în sfera muzicii. Ei bine, internauții au comparat imediat pozele din ziua de azi cu cele vechi, iar apoi a urmat o avalanșă de comentarii, multe dintre ele fiind negative și răutăcioase. Iată cum arăta Andreea Bănică înainte de intervențiile și operațiile estetice, dar și ce spune despre schimbările pe care le-a făcut de-a lungul timpului!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Andreea Bănică este una dintre cele mai îndrăgite artiste din România. De-a lungul timpului, de când este în industria muzicală, a reușit să își formeze o mare comunitate de fani și un public extrem de extins. Cu toate astea, la fel ca orice altă persoană publică, nu se bucură doar de comentarii frumoase și productive, ci și de numeroase ironii, critici și vorbe urâte.
Nu de acum, ci de mai mulți ani, răutăcioșii au ținut să precizeze de multe ori faptul că s-a schimbat complet după operațiile estetice pe care le-a făcut. Artista nu a băgat în seamă gura lumii, însă la un moment dat nu s-a mai putut abține și a dezvăluit ce operații estetice are. Nici atunci, haterii nu au fost prea înțelegători și au acuzat-o că nu este adevărat. Recent, au ieșit la iveală poze de la începutul carierei sale, iar mulți s-au grăbit să arunce cu replici jignitoare.
Citește și: Andreea Bănică va face două operații estetice
Citește și: Cum arată hotelul de patru stele pe care Andreea Bănică l-a deschis în Eforie Nord
Cum arăta Andreea Bănică înainte de intervențiile și operațiile estetice, la începutul carierei sale
Ce-i drept, oricine vede imaginile cu Andreea Bănică acum și atunci când era la începutul carierei sale, poate vedea diferența. Totuși, în timp ce mulți s-au grăbit să arunce cu comentariile răutăcioase, vedeta a dezvăluit de nenumărate ori că nu are atât de multe precum se speculează. Mai mult decât atât, schimbările la nivelul feței pot fi făcute și fără operații estetice, ci doar prin anumite intervenții.
Mai concret, sprâncenele sunt cele care definesc forma feței. Artista a trecut de la sprâncele subțiri la unele dese, care-i dau un alt aspect. Totodată, a intervenit cu acidul hialuronic asupra buzelor, pentru un plus de volum, dar și cu botox-ul în zonele unde trecerea anilor și-a spus cuvântul. Prin urmare, nu toate schimbările se rezumă la operații estetice.
Ce operații estetice are Andreea Bănică
Andreea Bănică a stârnit numeroase controverse privind operațiile estetice pe care le are. Nu o dată, ci de mai multe ori, a fost extrem de sinceră cu fanii ei și a vorbit deschis despre acest subiect. Artista a explicat că în ceea ce ține de operații estetice, are doar septoplastie.
'Singura operație pe care o am este septoplastie pentru problemele pe care le aveam cu respirația. Nu am operații estetice. Merg la tratamente pentru a-mi întreține pielea, tenul, fața. Îmi doresc să îmbătrânesc frumos, ci nu urât.
Nu înțeleg frustrările și problemele lor. Consider că aceste femei care stau pe astfel de pagini și care comentează e clar că au ceva probleme din trecut sau prezent. Au strâns de-a lungul timpului niște frustrări. Fetelor, trebuie să apelați la specialiști. Să vă ajute să ieșiți din problemele voastre. Luați exemplu bun! Nu mergeți la doctor doar când vă doare ceva. Mergeți și verificați pielea, tenul și alegeți ce este mai bun pentru voi. Faceți ceea ce vă place cel mai mult și veți fi fericite! Doar voi vă puteți ajuta!', a declarat Andreea Bănică pe rețelele de socializare.
Andreea Bănică va face două operații estetice
Nu se ferește deloc de acest subiect, astfel că după ce a eliminat tot felul de speculații privind operațiile estetice pe care le are, a dezvăluit că are două pe lista de dorințe. Are o siluetă demnă de invidiat, însă cu toat astea, Andreea Bănică a explicat că își dorește o ridicare de sâni. Mai mult decât atât, vrea și buze mai voluminoase decât cele pe care le are acum.
'Nu am făcut nicio operație estetică, deși mă gândesc. Mă dau foarte tare cu ruj pe lângă ca să am buza cât mai mare. Pe viitor îmi doresc și eu buze mai mari. Îmi doresc o ridicare de sâni pentru că înaintez în vârstă‘, a spus Andreea Bănică, pe Instagram.
Sursă foto: Facebook / Instagram