Andreea Esca, despre cele mai grele momente din carieră: "Mi s-a părut o trădare din partea unor colegi"

.

Pe 29 august, Andreea Esca a împlinit 50 de ani și are nu mai puțin de 30 de ani de carieră, petrecută toată „in front line”, un record greu de egalat. Vedeta mărturisește că a avut parte de momente memorabile, dar și de evenimente mai puțin plăcute, pe care, în timp, le-a uitat. Unele însă au afectat-o teribil pe moment…

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!


Cu 30 de ani în urmă, Andreea Esca rostea, cu emoție, la primul ei jurnal, „Bună seara, România! Bună seara, București!'. Cuvintele folosite atunci s-au transformat într-un salut iconic, iar în timp, vedeta Știrilor PRO TV a intrat în cartea de istorie. Și acum, trei decenii mai târziu, Andreea Esca ne întâmpină cu același zâmbet, seară de seară. Cât despre cariera ei, a fost și este una de invidiat, chiar dacă momentele dificile nu au ocolit-o.

Andreea Esca, despre cele mai grele momente din carieră


De-a lungul carierei, Andreea Esca a făcut interviuri la care unii jurnaliști nu pot nici să viseze, printre personalitățile intervievate de ea numărându-se Madeleine Albright, Al Gore sau Richard Branson, dar viața ei profesională și personală nu a fost mereu simplă. Chiar dacă a avut de suferit, vedeta mărturisește că a depășit acele momente. Și, mai mult, că odată cu vârsta, a devenit mult mai tolerantă.

Citește și: Ce părere are Andreea Marin despre Andreea Esca:„E un exemplu

Citește și: Ce zice Andreea Esca despre plecarea de la PRO TV:„Am vrut la un moment dat să…

Citește și: Daniela Crudu și-a făcut cont pe Only Fans. Cât costă să o vezi în cele mai sexy ipostaze

Citește și: Jo și Juno s-au despărțit definitiv, după 4 ani de relație. Primele declarații ale artistei:„Atunci devenea toxic, mi-am dat seama că am obosit

„Am un fel de „scut cu care m-am născut și nu sunt atentă la lucrurile negative. Sunt atentă întotdeauna la ce a fost bine, ce mi-a plăcut, ce o să fie frumos, cum aș putea să repar, cum aș putea să ajut… Sigur că dacă aș sta să mă gândesc oră, o să găsesc niște lucruri rele, dar, de felul meu, nu văd partea goală a paharului. Niciodată nu văd partea rea dintr-un om.


Sunt oameni care mi-au făcut diverse lucruri foarte rele, iar eu uit complet, chiar uit. Adică în așa fel funcționează mintea mea încât mă întâlnesc cu cineva și încep să vorbesc, apoi altcineva îmi spune: „De ce vorbești cu persona aceasta, nu-ți duce aminte ce a făcut?. Nu, chiar nu-mi aduc aminte. E un sistem de autoapărare care m-a făcut să pot să rezist atâta vreme. Și mai e ceva: cu vârsta, am devenit mult mai tolerantă, pentru că am trecut prin situații și experiențe care m-au făcut să nu mai judec', a dezvăluit Andreea Esca pentru Adevărul.


Andreea Esca: „M-am simțit ca și cum m-a filmat cineva la mine în dormitor'

De notorietate a rămas și momentul în care niște imagini cu Andreea Esca în timp ce a scăpat o înjurătură din cauza unor probleme tehnice au fost difuzată în emisiunea „Cronica Cârcotaşilor. Vedeta a dezvăluit acum că, în acele momente a fost foarte afectată de gestul colegilor ei de breaslă.


„M-a durut foarte tare. Era ceva privat, era un moment din afara jurnalului și m-am simțit ca și cum m-a filmat cineva la mine în dormitor. Mi s-a părut o trădare din partea unor colegi de breaslă și n-am înțeles-o niciodată. N-am cum să înțeleg, pentru că eu n-aș face niciodată așa ceva. Dar nu înseamnă că toată ziua mă gândesc la asta. Unii oameni sunt așa…„, a dezvăluit vedeta pentru sursa citată.

Deși recunoaște că sunt multe lucruri care o enervează, Andreea Esca mărturisește că, din fericire, nu ține supărarea.


„Mă scot foarte multe lucruri din minți, dar eu sunt un fel de foc: explodez, când am ceva de spus spun, apoi, gata, mi-a trecut și îmi trăiesc viața. Nu sunt ranchiunoasă', a conchis ea.