Andreea Marin a rămas fără mama ei la vârsta de 9 ani, însă, mărturisește, legătura dintre ele s-a păstrat și în ziua de azi la fel de puternică. Recent, Andreea Marin a rememorat, în cadrul unui interviu cu Denise Rifai, cele mai tulburătoare momente din viața ei.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Andreea Marin a rămas fără mama ei la vârsta de 9 ani, atunci când avea cea mai mare nevoie de ea. Din nefericire, vedeta a fost martora unei tragedii, totul petrecându-se în momentul în care familia ei se întorcea de la mare. Mama ei s-a stins atunci în brațele sale, o povară prea greu de dus pentru o fetiță atât de mică. Cumva însă, cea care i-a dat viață s-a transformat în îngerul ei păzitor și a continuat să o protejeze pe tot parcursul vieții…
Nu s-a împăcat cu moartea mamei sale
Invitată în emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai, Andreea Marin a răspuns cu sinceritate la toate întrebările și nu s-a eschivat nici măcar în fața celor mai durereoase. Ea a mărturisit însă că nu s-a împăcat multă vreme cu faptul că mama ei a murit…
„Da, cu Dumnezeu nu poți să te cerți. M-am supărat pe el pentru că nu l-am înțeles. Mi-era imposibil să înțeleg de ce o mamă frumoasă ca a mea, la 36 de ani, trebuie să părăsească lumea aceasta într-un mod brutal și trebuie să se stingă în brațele copilului său de 9 ani. Nici azi nu știu răspunsul. La ceva timp după aceea, vreo 2 ani cred, am avut un alt moment greu, nu de aceeași amploare, am spus fără să-mi dau seama: Doamne-ajută! Mi-am dat seama că Dumnezeu nu a plecat din mine nicio clipă și Dumnezeu atât a așteptat, a pus înapoi mâna pe umărul meu și m-a ajutat. Nu era vina lui', a spus Andreea Marin.
Citește și: O mai ții minte pe Andreea Marin la pupitrul știrilor, la TVR?
Citește și: Cum a început relația dintre Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu:
Citește și: Andreea Marin e pregătită pentru momentul când Violeta va avea un iubit: „Nu trebuie să existe reticențe’
Citește și: Andreea Marin, despre relația dintre iubitul ei și Violeta, fiica sa: „Sunt cei mai buni prieteni’
Andreea Marin, mesaje de la mama ei din lumea de dincolo
De altfel, Andreea a povestit că legătura dintre ea și mama sa nu s-a rupt nici după moartea acesteia, ea urmând să primească semne și mesaje de la cea care i-a dat viață, în momentele dificile.
„O să aleg un exemplu care m-a marcat. Fetița mea era mică, la primii pași. Copiii când învață să meargă sunt imprevizibili, acum sunt lângă tine, peste o secundă pot să cadă. Ca mamă eram speriată de asta, locuiam într-o casă care avea scări și eram mereu speriată de acele scări, devenise o obsesie, ajunsesem să visez noaptea că fetița mea o să cadă pe acele scări.
Probabil erau doar temerile mele de mamă, la primul copil, că în general nu sunt o persoană care intră în panică ușor. Într-o noapte lucrul acesta s-a terminat. Știți cum? Am visat că fetița mea fiind lângă mine în capul scărilor, la un moment dat a dispărut de lângă mine, mi-am dat seama că a căzut pe scări, că nu exista altă soluție și atunci, deodată, cu o voce puternică, mama mi-a spus la capătul de jos al scărilor: ia-o, stai liniștită, doarme. Atâta vreme cât sunt eu aici nu se va întâmpla nimic. De atunci toate temerile mele au dispărut, am știut că fiica mea are un înger păzitor', a mărturisit Andreea, vizibil emoționată.
Ce sfat i-a dat mama ei înainte de a muri
Andreea Marin a povestit că a trebuit să traverseze momentele dificile cu zâmbetul pe chip. Amintirea și vorbele mamei sale au ajutat-o să depășească însă perioadele grele.
„Anul în care am pierdut 5 oameni dragi, toți în același an, și „poarta surprizelor', în fiecare seară, continua să se deschidă către lume, iar eu pășeam zâmbind, ca un actor care își duce rolul până la capăt. Și când intram acolo, în fața a 250 de oameni din sală, care mă așteptau cu emoții și în fața a milioane de oameni de pe 5 continente care ne urmăreau, simțeam totuși că eu trebuie să le aduc fericire. Eu nu puteam să le aduc pe umerii lor nefericirea mea.
E o vorbă pe care mi-o amintesc de la mama mea, chiar dacă ea a murit când eu aveam doar 9 ani, mi-a spus la un moment dat: nu pune pe umerii celorlalți necazurile tale. Și așa am făcut. Am mers mai departe, am zâmbit și să știți că e și o terapie aceasta. Nu e un teatru, e o terapie. Pe mine munca m-a salvat în cele mai grele momente din viața mea.
Și apoi când a apărut în viața mea fetița mea, nu există o motivație mai bună decât să fiu bine pentru ea', i-a mărturisit Andreea Marin lui Denise Rifai.
Foto: Instagram, captură video Kanal D