Andreea Marin - Puterea de a iubi din nou - FOTO

 

Revista VIVA! a fost alături de Andreea Marin în toate mo­mentele importante ale vieţii sale. Am scris despre ele, despre ea, despre starea ei de spirit de fiecare dată, încercând să aflăm ce se ascunde în spatele poveştilor ei.

 

Cum e Andreea şi cum o vedem noi după atâţia ani? Corectă, responsabilă, câteodată aprigă; e prevăzătoare, une­ori chiar calculată atunci când are de făcut 5 paşi înainte, doritoare de ferici­re (aici se aseamănă cu noi toţi), puter­nică. Andreea are mereu controlul, deşi o bănuiesc uneori că i-ar plăcea să-l piardă din când în când, numai că viaţa pe care a avut-o până acum n-a prea lăsat-o să lenevească la umbra cuiva. Bine, nici nu e genul, dar nici nu i s-a întâmplat.

 

Şi uite că s-a căsătorit. Cu Tuncay. Şi e fericită. De fapt, mai mult decât atât, mi s-a părut echilibrată, calmă, aşezată. Am întrebat-o cum se simte, cum e viaţa cu bărbatul ei. Mi-a răspuns zâmbind: „e altceva, Cristina, nu pot compara cu nimic. De fapt, a zâmbit mai tot timpul şedinţei foto şi nu pen­tru că era un pictorial pentru VIVA!, ci pentru că aşa simţea.

 

Iar ne-ai oferit o surpriză la început de an. Ţin minte că, exact acum un an, şedeam liniştiţi în redacţiile noas­tre, când s-a aflat că divorţezi… Acum, în aceeaşi lună, redacţiile au fost zguduite de anunţul căsătoriei tale. Zice lumea că le planifici…

Viaţa mea nu e un spectacol. Ea înseamnă sentimente, întâmplări pe care ai vrea să le planifici, dar nu poţi, furtuni interioare pe care n-aş fi vrut să le cunosc vreodată. Aşa cum e viaţa fiecărui om, de fapt. Nu trăiesc pentru alţii, ci pentru mine şi pentru cei dragi mie. E minunat că, după o perioadă tare grea pentru mine şi pentru sufletul meu, Dumnezeu mi-a adus în viaţă un om care m-a schimbat cu totul, în sen­sul că mi-a readus echilibrul de care aveam atâta nevoie. Ori, o astfel de întâlnire nu poate fi programată, din păcate. Tare bine ar fi să avem la dis­poziţie un buton pe care să apăsăm în momentele de cumpănă din viaţă, schimbând astfel brusc pustiul din noi în iubire, dezamăgirea într-o nouă spe­ranţă, întunericul în lumină. Mă uit în jur şi văd oameni care îşi pot închipui – după 20 de ani de când sunt în faţa lor şi în casele lor şi nu am dezamăgit niciodată ca om – că mă pot pune pe acelaşi palier cu domnişoarele ce şi-au clădit palmaresul pe baza bârfelor, vul­garităţii, relaţiilor de o zi şi a însce-nărilor. Oamenii de bun-simţ, însă, rămân cu capul pe umeri, gândesc ma­tur. O femeie ca mine nu face lucrurile pe jumătate şi nici nu e dispusă să-şi transforme viaţa într-o aventură. Ştiu ce vreau şi ştiu să recunosc şi să pre-ţuiesc ce mi se oferă bun în viaţă. Prin urmare, ce se întâmplă în redacţiile TV şi de presă scrisă, mirările, scenariile, sentimentele controversate ale altora nu au nicio legătură cu viaţa mea pri­vată şi cu sufletul meu.

 

La ultima emisiune TV radiai de feri­cire, parcă aveai sufletul prea plin de bucurie. Se întâmplase deja cererea în căsătorie?

Da.

 

Eşti o femeie cu o experienţă de viaţă remarcabilă. Romantismul a rămas una din constantele vieţii tale?

Fără dubiu. Uneori, când trăim mo­mente de cumpănă sau când speranţele noastre nu-şi găsesc împlinirea, avem tendinţa să spunem: nu-mi voi mai deschide sufletul niciodată! Nu voi mai lăsa scutul deoparte în faţa nimănui, oricât de sincer ar părea. Dar eu văd şi cealaltă faţetă a monedei: dacă nu-ţi oferi o nouă şansă, chiar şi cu riscul aferent, cu siguranţă nu o vei avea. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să treci prin viaţă fără a învăţa anumite lecţii, fără a observa greşeli care te-au dus pe un drum înfundat.

 

„Tuncay e un om echilibrat, cu un dezvoltat simţ al umorului şi se vede treaba că s-a înarmat cu multă răbdare, de dragul meu. Poate că e un avantaj şi faptul că nu e român…

Cum a sunat cererea în căsătorie? A fost ritualică?

Voi păstra doar pentru amintirea noastră acest moment sensibil. Sunt clipe când simţi că trebuie să existe de­talii care să rămână doar pentru sufle­tul tău şi al omului drag ţie. În cazul nostru, suntem trei în această poveste. Fiica mea a avut un rol determinant în decizia mea şi a făcut ca totul să fie fi­resc şi mult mai emoţionant decât mi-aş fi închipuit.

 

Cât a durat de la cerere până când aţi trecut la „fapte?

Atât cât a fost nevoie să găsim un sat românesc care să trezească un anumit tip de emoţie în noi pentru a spune „da acolo, fără fast, fără complicaţii de natură socială, în cel mai simplu şi pur mod cu putinţă, aşa cum ne-am dorit.

 

Ce va urma în viaţa ta, profesional vorbind?

Proiectele sunt diverse, de la cele de PR, publicitate, BTL sau prezentare de evenimente, la organizare de campanii ample, unele comerciale, altele umani­tare, pentru că neapărat în munca mea trebuie să existe un echilibru, trebuie să îmi placă ce fac şi să simt ce fac, altfel nu am parte de reuşite. În prima săptămână din martie începe noul se­zon „Preţuieşte viaţa, abia aştept, pentru că formatul meu se îmbogăţeşte şi e o mare bucurie pentru mine fiecare sfârşit de săptămână în care aduc pe micul ecran oameni de calitate, frumoşi şi pe dinafară şi pe dinăuntru, acei români care reprezintă România lu-minoasă, creativă, curajoasă, cea plină de speranţă pentru ziua de mâine. Pregătesc din nou şi turneul naţional Şcoala Mamelor, care a devenit tradiţie, un nou rol într-un film de ani­maţie, o gală amplă la Sala Palatului, o colecţie de haine pentru doamnele şi domnişoarele care iubesc moda şi mă urmăresc din punct de vedere vesti­mentar în apariţiile „Preţuieşte viaţa, filmări în străinătate. Sunt multe de spus, dar fiecare noutate la timpul ei.

 

Televiziunea este şi rămâne marea ta dragoste, nu? Sau mă înşel?

Te înşeli. Este o pasiune, dar pot trăi foarte bine şi fără un proiect TV per­manent, cum am mai făcut-o deja pen­tru câţiva ani. După naşterea fetiţei mele priorităţile mele s-au schimbat. Culisele mă atrag mai mult decât lumi­na reflectoarelor. Nu sunt îndrăgostită sau dependentă de aplauze, de zarvă, ba chiar am ajuns să apreciez liniştea şi meditaţia mult mai mult după anu­mite experienţe din viaţa mea.

 

Ai fost în vacanţă, ai revenit şi iar pa­parazzi sunt pe urmele tale. Am mai văzut „filmul ăsta… Nu te-ai săturat? M-am întrebat mereu cum este să fii o celebritate care umblă cu o turmă după ea, volens nolens. Ştiu, se asumă, mi s-a răspuns, dar… până când?

Eu înţeleg curiozitatea, dar cu limite. Nu accept şi nici nu înţeleg când se depăşeste orice limită a bunului-simţ şi a raţiunii, pentru o fotografie care astăzi înseamnă o ştire, iar mâine nu mai înseamnă nimic. În plus, nu mai e nevo­ie să dovedesc faptul că, atunci când hotărăsc şi afirm ceva, nu-mi schimb decizia a doua zi. Am spus foarte sim­plu şi cinstit: „vă rog să nu vă supăraţi, dar acest moment vreau să rămână în intimitatea noastră, atunci am rugămintea să fie luate în serios vorbele mele, pentru că nu am de gând să mă răzgândesc. Am hotărât să nu merg la nicio televiziune şi să nu ofer interviuri pe această temă, detalii despre eveni­mentul nostru privat, şi exact asta am făcut. Aşadar, zile întregi, în care am avut 7-8 maşini permanent lângă casa noastră şi oriunde ne-am aflat, au fost o pierdere de timp şi de energie, precum şi un cost nejustificat pentru cei care ne-au urmărit. Nu-mi place să am alura unui om infatuat, de aceea le-am vorbit foarte calm şi direct celor care ne urmăreau, spunându-le că nu o să-mi schimb hotărârea, pentru că nu sunt dispusă să transform într-o telenovelă un moment din viaţa noastră de care vrem să ne amintim cu plăcere. A exis­tat o întâmplare hilară şi de această dată: urmărindu-ne cu orice preţ, cei care se aflau pe urmele noastre, la un moment dat, erau cât pe ce să calce cu maşina o mamă cu un copil în braţe. Când am parcat şi am coborât împre­ună cu fetiţa mea din maşină, oamenii de pe stradă i-au acostat furioşi pe cei cu camerele de luat vederi şi doar astfel noi două am scăpat pentru moment de atenţia lor. Înţeleg că fac asta pentru un salariu, dar asta nu justifică orice.

 

Cum face faţă Tuncay la asta? El nu prea e obişnuit…

E un om echilibrat, cu un dezvoltat simţ al umorului şi se vede treaba că s-a înarmat cu multă răbdare, de dra­gul meu. Poate că e un avantaj şi faptul că nu e român, nu e ancorat încă în realitatea de aici şi asta îi dă o detaşare benefică pentru relaţia noastră.

 

Bărbatul tău a devenit celebru. Îi pla­ce? Se simte ok cu statutul acesta?

Niciun om cu capul pe umeri nu se poate simţi confortabil cu o astfel de realitate, mai ales că în munca lui nu are nevoie de lumina reflectoarelor. Dar îi sunt recunoscătoare, pentru că puterea lui de a rezista în relaţie cu mine în aceste condiţii este o măsură a sentimentelor sale pentru mine.

 

S-a spus, printre altele, că această căsătorie a fost prea rapidă, că îi faci, de fapt, competiţie lui Ştefan… Cum demontezi cele spuse?

Nu simt nevoia să demontez nimic. Nu-mi trăiesc viaţa în funcţie de părerile altora şi, dacă intri în cercul fără sfârşit al scenariilor fanteziste, nu mai ieşi niciodată. Anterior, am făcut acest gest după 6 luni. Aşa am simţit. Nu există nicio garaţie sau vreo regulă pe care, dacă o respecţi, ştii că totul va fi bine. Dacă mai aşteptam 3 luni, 6 luni, 1 an, ce ne face să credem că era mai bine? Am cunoscut la „Preţuieşte viaţa un cuplu care s-a căsătorit după doar câteva săptămâni, sunt de 19 ani împreună, au 14 copii minunaţi şi o căsnicie de invidiat. Pe de altă parte, trebuie să fii tare subţire la minte să-ţi construieşti viaţa în competiţie cu a altcuiva. Ţi-o poţi distruge în felul acesta. Am destulă minte şi experienţă cât să ştiu că e momentul să fac doar ceea ce simt eu că e bine, luând în cal­cul binele celui mai iubit om pentru mine: fiica mea. Nu-mi permit să mă joc nici cu sufletele, nici cu vieţile noastre, de altfel responsabilitatea este una dintre calităţile mele. Ceea ce nu înseamnă că nu am şi defecte…

O femeie ca mine nu face lucrurile pe jumătate şi nici nu e dispusă să-şi transforme viaţa într-o aventură.'

 

De ce aţi ales să anunţaţi căsătoria pe Facebook? Sau de ce a făcut-o Tuncay?

Eu nu am simţit nevoia să anunţ nimic, oricum s-ar fi aflat exact în acea zi, pen­tru că aceste informaţii sunt comunicate în mod firesc şi sunt văzute în sistem de multă lume. Dar el este bărbat şi a fost mândru să anunţe căsătoria noastră, ni­mic mai mult, fără detalii intime. A scris foarte frumos şi demn, a fost un compli­ment pentru mine, ca femeie.

 

Cum te simţi în Turcia? Crezi că te-ai putea adapta culturii şi modului de viaţă de acolo?

Sunt îndrăgostită de Turcia dinainte să-l cunosc pe el, e o ţară cu o cultură, o dez-voltare şi o forţă economică de invidiat. Din multe puncte de vedere, suntem asemănători ca temperament şi deschi­dere. Am o comunicare foarte bună cu prietenii şi partenerii mei de acolo.

 

Tuncay s-a adaptat 100% în România?

Asta îl puteţi întreba pe el, cred că v-ar răspunde cu mult umor…

 

Crezi că odată cu fiecare relaţie înveţi să rezolvi mai uşor situaţiile con­flictuale care inevitabil apar între doi parteneri?

E bine să înveţi, ca să nu repeţi aceleaşi greşeli. Nu e păcat să le faci tot pe ace­lea? Sunt atâtea altele pe care nu le-ai încercat încă.

 

A fost o provocare pentru voi mo­mentul în care Tuncay a cunoscut-o pe Violeta?

A fost totul foarte firesc. Prietenie la prima vedere. Pot să spun că suntem norocoşi.

 

Se ştie că dragostea este un limbaj universal, însă mă întreb dacă atunci când încerci să-ţi comunici senti­mentele într-o limbă străină e la fel de simplu…

N-am simţit nicio problemă în faptul că vorbim în limba engleză în casă. Şi e un mare avantaj faptul că fiica mea vorbeşte foarte bine, ea studiază la şcoală în această limbă, excepţie făcând orele de limbă română. Am hotărât, însă, să învăţ limba turcă, am început deja lecţiile, iar Tuncay înţele­ge destul de bine româna.

 

Aţi luat în calcul vreodată posibilita­tea de a vă muta în Turcia?

Cât timp fiica mea este minoră, nu mă gândesc la această posibilitate. Vreau ca ea să îl aibă aproape şi pe tatăl ei, aşa cum cred că este normal.

 

Care e cel mai important lucru pe care l-ai învăţat din căsniciile anterioare şi care îţi este de folos acum?

Să nu ai regrete, să faci tot ce depinde de tine pentru a repara ce nu merge bine. Când limitele tale sunt depăşite, e altceva. Cert e că acum nu mai privesc spre trecut, ci am toate motivele să trăiesc frumos şi demn cu gândul la viitor. E modul meu de a preţui viaţa!

 

Cum te numeşti acum?

Andreea Marin Ozturk. De 20 de ani, sunt Andreea Marin pentru publicul meu şi asta nu se schimbă, dar în acelaşi timp sunt onorată să port numele de familie al soţului meu.

 

Urmează vreo nuntă? Aştepţi invitaţi?

Nu aş vorbi despre asta oricum, nici dacă da, nici dacă ba. Ţine de intimitatea noastră.

 

Cum îi spune Violeta lui Tuncay?

Îi spune pe nume.

 

Bărbaţii turci sunt foarte familişti. Sunt educaţi să protejeze femeia, să o apere, sunt şi cam geloşi… Ei sunt stăpânii familiei şi Coranul îi învaţă că soţia îşi cam ştie locul… Cum se împacă principiile unor culturi atât de diferite în aceeaşi casă?

Culturile noastre nu sunt atât de diferi-te precum cred cei care nu ştiu despre ce vorbesc, dimpotrivă, sunt mult mai multe similitudini decât diferenţe. Nu-mai că nu poţi afla aceste lucruri din telenovele. Soţul meu este un om cu respect pentru cultura şi religia sa, aşa cum sunt şi eu. Dar fiecare dintre noi are acelaşi respect şi pentru rădăcinile celuilalt şi, de aceea, nu avem probleme de comunicare. De asemenea, el este un om modern, care a călătorit şi a făcut studii şi în Europa, nu doar în ţara sa, aşadar are o capacitate de înţelegere şi adaptare asemănătoare cu a mea. Nu suntem adepţi ai extremelor, ci suntem oameni echilibraţi şi des-chişi. Asta ne leagă.

 

CRISTINA STANCIULESCU, FOTO: MARIUS BARAGAN, Ion Ples Alexandru, Stilist SILVIA CRISTESCU Machiaj şi coafură FLORENTINA CHIRAN Vestimentaţie şi accesorii: Max Mara, Rhea Costa, Roberto Cavalli şi garderoba personală. 

Urmărește-ne pe Google News