Conflictul dintre Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu este departe de a fi încheiat, iar cele două vedete nu ezită să facă schimb de replici în cadrul emisiunii „Uite cine dansează!' care le-a adus faţă în faţă.
Aşa s-a întâmplat şi aseară, la cea de-a 4-a ediţie, când Mihaela şi Andreea au avut două noi momente tensionante pe parcursul emisiunii.
După ce Octavian Strunilă şi Oana Botez şi-au încheiat dansul, Mihaela Rădulescu i-a dat cuvântul Andreei Marin, nu înainte de a face un comentariu ironic:
„Să trecem la o doamnă care tot se mărită și tot divorțează. Amândouă suntem campioane la căsnicii și divorțuri’.
La sfârşitul emisiunii, Mihaela Rădulescu a vrut să ştie cum a depăşit Andreea perioadele dificile din viaţa ei. Cu zâmbetul pe buze aceasta a răspuns că de fiecare dată reuşeşte să meargă mai departe.
„Nu există nu se poate. Mă ridic din genunchi și merg mai departe. Nu poți lupta chiar singur în viață. Acum, sprijinul meu este fiica mea și nu numai ea, iar cei dragi știu despre ce vorbesc’.
Vezi si:
Andreea Marin vs. Mihaela Radulescu – Cum s-au imbracat divele la a 4-a editie „Uite cine danseaza!'