Prin ce a trecut fina Anamariei Prodan, Andreea Sandu, și cum s-a vindecat. Nepoata lui Mircea Sandu a trecut prin momente grele și susține că anul 2023 a fost unul dificil pentru ea. A suferit de depresie, dar susține că și-a găsit liniștea la o mănăstire din Teleorman, iar acum își dorește să devină mamă.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!
Prin ce a trecut fina Anamariei Prodan, Andreea Sandu și cum susține că și-a revenit. Vedeta merge periodic la slujbe, la Mănăstirea Pantocrator, Comuna Drăgănești-Vlașca, Teleorman, un mic colț de rai unde și-a găsit liniștea.
Andreea Sandu, fina Anamariei Prodan, a suferit de depresie, după divorț
Andreea Sandu a trecut prin momente grele în 2023. Nici anul 2024 nu a fost mai blând cu aceasta. Nepoata lui Mircea Sandu, care este și fina Anamariei Prodan, spune că și-a revenit la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman, unde sunt și moaștele Sfintei Maria Magdalena.
'Eu merg în fiecare vineri la slujba de noapte și duminica la liturghie! Am avut o perioadă, încă de dinainte de Paște și până acum, de cădere psihică și mi-am revenit. Doar aici am găsit liniștea. Iar eu merg la zeci de mănăstiri. Sf. Maria Magdalena, ale cărei moaște sunt aici, a ajutat mii de persoane si pe mine maxim! Este singurul loc în care conexiunea cu Maica Domnului este maximă! Eu aici mă regăsesc, tot ce m-am rugat s-a îndeplinit. Părintele stareț Sebastian este o minune de om! E cel mai blând si lin om de pe pământ', a declarat Andreea Sandu, pentru viva.ro.
'Cred că aici, la Pantocrator, există har, minuni, înălțare, liniște și iubire', a mai spus fina Anamariei Prodan.
Andreea Sandu vrea să devină mamă
Andreea Sandu, nepoata lui Mircea Sandu și fina Anamariei Prodan, își dorește să devină mamă în anul 2024, chiar dacă a divorțat anul acesta de soțul ei, artistul Viorel Bogățeanu. Iată ce povestește Andreea despre business-urile în care este implicată, dar și despre cea mai mare dorință a sa.
La final de an, Andreea Sandu a declarat pentru viva.ro că 2023 a fost pentru ea un an foarte greu, întrucât a divorțat. Dat fiind că a fost prezentă la un eveniment organizat de Adela Diaconu și Radu Mătăsăreanu, Gala Campionilor de la Brașov, am profitat pentru a afla ce se mai întâmplă în viața ei.
‘Anul 2023 a fost un an greu pentru mine. Am muncit mult, am avut și dezamăgiri. Știi bine că am divorțat. Am trecut peste perioada aceea tristă a vieții mele, dar am și învățat multe lucruri bune. Am crescut foarte mult bussines-ul, iar pentru 2024 îmi doresc să devin mămică. Este visul vieții mele’, a declarat Andreea Sandu, pentru viva.ro.
Andreea Sandu, nepoata lui Mircea Sandu: „Vreau să duc numele familiei Sandu mai departe în fotbalul românesc'
Chiar dacă e vorba doar despre minifotbal, Andreea Sandu, nepoata lui Mircea Sandu, spune că vrea să ducă mai departe numele familiei Sandu în fotbalul românesc.
‘Îmi doresc foarte mult să dezvolt al doilea business în care m-am implicat mai nou, și anume campionatul de minifotbal, Victory Cup. M-am asociat cu prietenul meu, Dragoș Buzatu. Cu el colaborez de 13 ani, dar acum am devenit parteneri de business.
Vreau să duc numele familiei Sandu mai departe în fotbalul românesc, chiar dacă va fi minifotbal. Și îmi mai doresc să fiu sănătoasă. Asta e cel mai important’, a mai afirmat Andreea Sandu.
Andreea Sandu organizează petreceri de divorț
Andreea Sandu, care este și fina Anamariei Prodan, e pregătită să dea startul unui proiect unic în România și anume, petreceri de divorț. Aceasta ne-a povestit că a făcut sondaje în rândul mai multor persoane și a constatat că aceste petreceri de divorț sunt la mare căutare, mai ales în țara noastră.
Foto: Facebook.