Andrei Aradits prezintă emisiunea "Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?", la Antena 1: "Datorită copiilor păstrăm un umor curat"

 Dumba Gabriela
.

Andrei Aradits prezintă din 20 noiembrie, la Antena 1, Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?. Aflat pentru prima dată în postura de prezentator, Andrei Aradits este gazda un quiz show savuros, care le va da şansa adulţilor să-şi testeze cunoştinţele dobândite în clasele primare, alături de copii de clasa a V-a, dar şi să câştige sume considerabile.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Emisiunea prezentată de Andrei Aradits va putea fi urmărită la Antena 1 și pe AntenaPLAY, de luni până vineri, de la ora 18:00, iar actorul este entuziasmat de această nouă provocare în cariera sa. Andrei Aradits este de părere că datorită copiilor adulții își pot păstra „umorul curat”, pierdut printre grijile și provocările vieții de părinte.

andrei-aradits_1andrei-aradits_1

Andrei Aradits prezintă emisiunea „Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?”. Primele declarații

Andrei Aradits a acceptat cu emoții rolul de prezentator al emisiunii „Eşti mai deştept decât un copil de clasa a V-a” pentru că este prima sa provocare de acest gen, însă fiind tată singur pentru fiul său este convins că se va distra alături de cei mici.

Propunerea de a prezenta quiz show-ul „Eşti mai deştept decât un copil de clasa a V-a” a venit în mod neaşteptat. Mă aflu pentru prima oară în postura de prezentator şi, aparent, de când port ochelari, par deștept și asta ajută să mă asortez cu titlul emisiunii :)))

E o emisiune de divertisment simpatică, fără a fi neapărat facilă și datorită copiilor putem să păstrăm un umor curat. Puștii sunt foarte simpatici. Sunt fermecători și inteligenți, fix la vârsta perfectă, înainte de „diabolica' pubertate. Când mă raportez la fiimiu, Eric, cumva în capul meu e tot la 10-12 ani', dezvăluie Andrei Aradits.

Actorul mai completează: „Echipa de producție e faină. Sunt entuziaști și sunt oameni. Iar asta e o trăsătură mai rar întâlnită în televiziune. Sper din tot sufletul să râdă şi cei de acasă, alături de noi, pentru că la noi, pe platou, chiar e o atmosferă tare faină!'.  

Citește și: „Ne spălau ca pe vite, plângeam și îmi era frig'. Andrei Aradits a ajuns la cămin, după divorțul părinților

Citește și: Cum se descurcă Andrei Aradits cu banii, după divorț: „Am intrat în rezerve’. Vrea să-și trimită fiul la o facultate în străinătate

Citește și: Cine este Petronel Clim de la Chefi la cuțite. A plecat de acasă la 13 ani, din cauza tatălui alcoolic: „Dragostea de mamă o aveam, dar de tată nu’

Despre ce este vorba în emisiunea Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?, prezentată de Andrei Aradits

Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a? este un show de divertisment pentru întreaga familie, din care nu vor lipsi concurenţi cu poveşti deosebite, copii isteţi şi carismatici, întrebări menite să stârnească interes şi curiozitate, potenţate de momente deopotrivă tensionate şi emoţionante.

Prezentatorul quiz show-ului va pune la dispoziţia concurentului 10 materii cu grad variabil de dificultate, de la clasa a I-a , până la clasa a V-a. Acesta poate cere ajutorul celor cinci copii prezenţi în platou, prin intermediul variantelor ajutătoare: COPIAZĂ – concurentul va copia răspunsul copilului, TRAGE CU OCHIUL – concurentul are opțiunea de a se inspira de la copil și de a alege dacă va merge pe varianta acestuia sau pe propriul răspuns sau  SALVEAZĂ -MĂ – dacă jucătorul răspunde greșit și copilul corect, acesta este salvat și rămâne în joc.

În cazul în care răspunde greșit sau se retrage, concurentul trebuie să spună spre cameră Nu sunt mai deștept decât un copil de clasa a V-a!.

Siguri pe ei, copiii ştiu lucruri pe care adulţii le-au uitat demult sau nu le-au ştiut niciodată. De la profesori, învăţători, taximetrişti, bucătari sau doctori, cu toţii vor trebui să-şi răspundă la întrebarea Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a?, din 20 noiembrie, la Antena 1.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton