Andrei Ursu și Vlad Condurache au dat detalii despre aventura pe care au trăit-o în Asia Express, sezonul șapte. Cei doi au intrat cu tot sufletul în concurs, dar au avut de trecut numeroase obstacole. Andrei Ursu și Vlad Condurache au înfruntat călduri mai și au așteptat și câte două ore o mașină. Faimosul reality-show a debutat pe 1 septembrie, de la 20. 00, la Antena 1.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Nouă perechi de vedete au pornit pe Drumul Zeilor, un traseu uluitor ce traversează trei țări, provocând concurenții la un un exercițiu de viață dus la extrem, despre dragoste, despre credință, despre spiritualitate, despre puterea de reinventare. Din Thailanda în Malaezia și apoi în Indonezia, participanții își vor testa limitele într-o competiție fără egal.
Cum a fost pentru Andrei Ursu și Vlad Condurache la Asia Express
Andrei Ursu și Vlad Condurache au trecut prin situație limită la Asia Express. Călătoria i-a impresionat, dar le-a dat și bătăi de cap.
„Am zis că ne place căldura, dar nu ne imaginam că situația va fi atât de gravă', a povestit Vlad Condurache, partenerul lui Andrei Ursu, despre temperaturile pe care au fost nevoiți să le suporte pe Drumul Zeilor.
Entuziaști, plini de energie și ambițioși, Andrei Ursu și iubitul lui, Vlad Condurache, au plecat în Asia Express pregătiți să înfrunte orice obstacol.
„Călătorie în țări în care nu am mai fost, climă caldă, jocuri contracronometru, provocări fizice și psihice, bariere culturale, oameni noi! Ce putem cere mai mult?! Suntem pregătiți pentru aventura vieții noastre în Asia Express', declara Andrei înainte de plecare.
Ce i-a enervat pe Andrei Ursu și Vlad Condurache în timpul concursului
Socoteala de acasă nu s-a potrivit, însă, cu cea din competiție. Ce au descoperit pe traseu? „Două ore, așteptând o mașină, în timp ce vezi alte echipe care pleacă, totul într-o căldură de 40 de grade… Asta e greu de suportat', a povestit Andrei. „Iar la capitolul comunicării, e tragicomic ce se întâmplă. Când ești într-o situație limită și vezi că omul din fața ta dă din cap fără să înțeleagă ce spui, îți vine să te urci pe pereți. Pentru că ei dau aprobator din cap și atunci când te refuză. Sunt momente când simți că faci implozie, îți vine să trântești, să urli', mai spune el.
Cum au ajuns Andrei Ursu și Vlad Condurache să participe la Asia Express
Andrei Ursu și Vlad Condurache spuneau, la debutul filmărilor, cum au decis să facă parte din acest proiect.
„Vara trecută, eram amândoi la un festival de muzică unde era amplasat un stand America Express, iar când am atins steagul ne-am dat seama cât de mult ne-ar plăcea să fim parte din proiect. Toţi prietenii ne spun cât de potriviţi am fi în emisiune şi iată că am primit ocazia să le dovedim asta. Abia aşteptăm să înceapă cursa! Pentru noi este o ocazie minunată să ne cunoaştem între noi mai bine şi să ne depăşim limitele. Sperăm ca această experienţă să ne unească, şi să ne întoarcem cât mai tarziu înapoi în ţară, oameni mai puternici. Călătorie în ţări în care nu am mai fost, climă caldă, jocuri contracronometru, provocări fizice şi psihice, bariere culturale, oameni noi! Ce putem cere mai mult? Suntem pregătiţi pentru aventura vieţii noastre în Asia Express„, mărturiseau ei.
Ce vedete mai participă la Asia Express
Anca Țurcașiu și prietena ei, actrița Andreea Samson, Mihai Găinușă și Oana Paraschiv, colega lui de radio, Nicolai Tand și Sorin Brotnei (nașul și finul), Betty Salam și Cătălin Vișănescu, comedianții Ioana State și Mane Voicu, content creator-ul și antreprenoarea Carmen Negoiță și sora ei, Andreea, Victor Slav și iubita lui Selina, Adi Nartea și prietenul lui, actorul Cosmin Vîjeu sunt celelalte echipe care pornesc în celebra competiție ce a avut premiera pe 1 septembrie, la Antena 1, de la ora 20:00.
După maratonul primelor 5 ediții, din săptămâna următoare, programul rămâne același, duminica de la ora 20.00 și de luni până miercuri, de la 20.30.