Pe 7 septembrie, Angela Gheorghiu sărbătorește 10 ani de relație cu iubitul tinerel, dar și împlinirea vârstei de 58 de ani. Iată că au trecut 10 ani de când soprana se iubește cu medicul stomatolog Mihai Ciortea, mai tânăr cu 22 de ani decât ea, deși la început nimeni nu le dădea nici o șansă. Mesajul postat Angela Gheorghiu cu ocazia acestei zile speciale!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Ziua de 7 septembrie este una foarte specială pentru Angela Gheorghiu. Soprana iubită în întreaga lume îşi serbează ziua de naştere, respectiv împlinirea vârstei de 58 de ani, însă și un alt eveniment foarte important: 10 ani de relaţie alături de iubitul său cu 22 de ani mai tânăr.
Angela Gheorghiu și iubitul tinerel au împlinit 10 ani de relație
Angela Gheorghiu trăieşte o frumoasă poveste de dragoste, căreia nu mulți îi dădeau șanse. Cei doi sunt împreună din anul 2013 şi au punctat împlinirea a 10 ani de relaţie printr-o postare pe Facebook.
‘Happy 10th Anniversary to us!', a scris soprana pe rețeaua de socializare, unde a postat și o fotografie de cuplu, în care cei doi se îmbrățișează cu foc, dar și o inimioară roșie.
Cu 22 de ani mai tânăr decât Angela Gheorghiu, Mihai Ciortea a renunțat la profesie pentru a o urma pe soprană în toată lumea. Deși inițial nu a fost privită cu ochi buni diferența de vârstă dintre ei, Angela Gheorghiu spune că acum toată lumea îi adoră împreună și familiile lor sunt foarte fericite să-i vadă atât de îndrăgostiți.
Anul trecut, Angela Gheorghiu a fost și mai generoasă în declarații de dragoste pentru iubitul ei.
„Mulțumesc, Mihai, pentru că mi-ai arătat ce înseamnă iubirea adevărată. Tu ești și vei fi mereu totul pentru mine!, scria Angela Gheorghiu, anul trecut, pe un cont de socializare.
Cum s-au cunoscut Angela Gheorghiu și iubitul cu 22 de ani mai tânăr
Angela Gheorghiu și Mihai Ciortea s-au întâlnit într-un moment în care ea avea îndoieli că mai există dragoste adevărată. Bifase, în trecut, o relație traumatizantă cu Roberto Alagna, iar Mihai a venit în viața ei ca un pansament pentru rănile cu care se lupta.
„Pe Mihai l-am cunoscut la Royal Opera House în momentul cel mai trist al vieţii mele private, după mari dezamăgiri. El era un admirator de-al meu de o viaţă, şi un mare iubitor al muzicii clasice şi al teatrului. De un an îl vedeam împreună cu fratele lui geamăn şi cu părinţii lor după diferite spectacole prin Europa şi America. Admiratori înfocaţi, de mare clasă! Desigur, nu a fost uşor să acceptăm că s-ar putea naşte o adevărată iubire între noi.
Am înţeles amândoi că doar o dragoste mare, onestă şi statornică ne poate face să trăim cu adevărat frumos. Şi asta este ceea ce simţim unul pentru celălalt. Mihai este un bărbat frumos sub toate aspectele, parcă nici n-ar fi real.
Un adevărat domn, cu un temperament, o cultură şi educaţie cum nu speram să mai găsesc vreodată. Este un tip de bărbat pe cale de dispariţie, cum îl tachinez uneori, e îngerul meu pe pământ. Familiile şi prietenii noştri ne adoră împreună şi suntem într-o armonie perfectă, un vis pe care îl trăiesc, în sfârşit, aievea, povestea soprana pentru revista Elle.
Angela Gheorghiu a avut o relație toxică cu Roberto Alagna
Înainte să îl întâlnească pe Mihai Ciortea, Angela Gheorghiu a fost căsătorită de două ori. Primul soţ al sopranei a fost Andrei Gheorghiu, fiul violonistului și profesorului Ștefan Gheorghiu. Apoi, cântăreaţa de operă s-a căsătorit cu Roberto Alagna, însă cei doi au divorțat în anul 2013.
Înainte de a forma un cuplu cu Mihai, soprana a avut a avut o relație și cu Cezar Ouatu.
Angela Gheorghiu s-a îndrăgostit nebunește de tenorul Roberto Alagna și, cum dragostea e oarbă, soprana a divorțat de primul soț pentru cel care credea că este bărbatul vieții ei… Din nefericire însă, Alagna s-a dovedit a fi un soț abuziv și violent, care își maltrata soția chiar și în fața familiei.
„Am fost foarte înţelegătoare cu Roberto în această chestiune, pentru că în Franţa, unde locuieşte el, acest lucru ar fi o mare problemă. În viaţă, accepţi anumite lucruri din partea bărbatului tău, dar eu nu am mai vrut să continui să trăiesc cu ideea că omul meu este violent, mărturisea soprana într-un interviu pentru cotidianul britanic The Independent.
„Era violent și în fața familiei mele, dar și în fața familiei sale. Am trecut prin asta. Am spus ani de zile că nu pot crede asta, că va fi bine. Dar este ca o boală. Chiar dacă ești cea mai furioasă persoană, să te ridici și să îți lovești soția, așa ceva nu se poate. Și să faci asta în fața în fața tatălui tău și a fratelui și ei să nu spună o vorbă? Asta e viața mea, adăuga Angela Gheorghiu.
Artista recunoștea că a știut ce temperament are Roberto încă de la începutul mariajului. „Când ești îndrăgostit, ești complet orb. Și nu știi, nu vrei să știi, mai spunea vedeta.