Antonia, apariție inedită în noul videoclip. Cântăreața poartă haine largi și mustață

.

Antonia apare într-un mod inedit în videoclipul pe care l-a lansat recent. Cântăreața poartă haine largi, dar și mustață. Caută de fiecare dată să se reinventeze, iar fanii reacționează cu zecii de mii de aprecieri și comentarii. 

Antonia lansează single-ul ‘Touch Me’, o piesă puternică, în limba engleză, cu un videoclip futurist.


Piesa a fost compusă de Minelli și produsă de Costin Bodea, iar videoclipul are la bază un concept de Alex Velea și NGM Creative. Videoclipul a fost filmat de Alexandru Mureșan și regizat de Bogdan Păun cu care artista a mai colaborat și pentru ‘Matame’ și ‘Sahara’, producție video Loops Production.

‘Simt că ‘Touch Me’ este cel mai bun videoclip al meu, îmi place foarte mult! Încă de când mi-a povestit Alex conceptul, am știut că va deveni videoclipul meu preferat, iar băieții de la NGM au pus în valoare cel mai bine tot ce mi-am dorit. Sunt extrem de încântată atât de video, dar și de piesă, are un vibe cool de vară. Și partea care mi-a plăcut foarte mult este că joc două roluri, alter ego-ul meu’, a declarat Antonia.


Antonia a scris o piesă dedicată fiicei sale Maya

Anul acesta, de ziua ei de naștere, Antonia a lansat o piesă înduioșătoare, sensibilă și inspirată din viața artistei: În oglindă’, compusă de Denis Roabeș (The Motans), Antonia și Marco & Seba și produsă de ei.

M-am deschis cel mai mult față de fani, de public prin piesa aceasta, am dat o bucățică din intimitatea mea. Mie nu prea îmi place să comentez despre acest subiect, pentru că sincer, nici nu este necesar, dragostea mamei pentru copilul său este evidentă și nu trebuie să mă explic. Nu am mai prea vorbit despre subiectul acesta în ultima vreme.

Piesa „În oglindă' arată tot ceea ce simt pentru ea și este cea mai frumoasă piesă scrisă pentru mine, pentru că este despre fiica mea.

Îl admir foarte mult pe Denis Roabeș, este foarte talentat, este foarte poetic. M-a ascultat la studio la sesiune, i-am vorbit despre Maya, fetița mea, și despre ceea ce simt și el a transformat totul într-un singur cântec. A reușit să transmită tot ceea ce simt eu prin muzică. Și îi mulțumesc din tot sufletul. Plâng de fiecare dată când o ascult.


Le mulțumesc lui Denis (The Motans) și Marco&Seba pentru această piesă’, a spus ANTONIA.

ANTONIA este cunoscută publicului din România pentru super piese care au devenit hituri precum Jameia’, Wild Horses’, Hurricane’, Iubirea mea’.

Cel mai recent single Matame’ are aproape 16 milioane de vizualizări pe YouTube și este în topurile radio și TV.