Antonia și Alex Velea, momente spumoase la Săriți de pe fix: "Nu mai vorbi așa cu nevastă-mea!". De ce îl ia la rost artistul pe Alex Bogdan

 Oana Pantazi
.

Cum serile de joi au devenit pretext pentru distracție la PRO TV, azi este rândul carismaticilor Antonia și Alex Velea să provoace râsul la Săriți de pe fix, emisiunea prezentată de Cabral la PRO TV. Cei doi parteneri vor avea parte de momente surprinzătoare și vor avea replici neașteptate și, în egală măsură, incitante și amuzante. Iată cum a reacționat Alex Velea la comentariul lui Alex Bogdan!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Antonia și Alex Velea, momente spumoase la Săriți de pe fix. Ca de obicei de când a debutat emisiunea – în forță, am zice, cu Andreea Marin guest star – Anisia Gafton, Anca Dinicu, Emily Burghelea, Lucian Ghimiși, Mihai Rait, Cătălin Neamțu, Drăcea și Alex Bogdan sunt responsabili pentru voia bună a telespectatorilor. Azi, cei doi invitați speciali ai lui Cabral sunt Antonia și Alex Velea, care se vor potrivi perfect formatului emisiunii.

alex-velea-antonia-casatoriealex-velea-antonia-casatorie

Antonia și Alex Velea, momente spumoase la Săriți de pe fix

Unul dintre jocurile cele mai amuzante și, în egală măsură, provocatoare este „ABC… dar pe jos', o provocare în care concurenții trebuie să scrie nume cu propriile trupuri. Antonia nu îl va avea partener pe Alex Velea la acest joc, ci pe Alex Bogdan, cei doi trebuind să formeze litere și apoi un cuvânt folosindu-se de corpurile proprii.

Mai în glumă, mai în serios, Alex Velea se va arăta îngrijorat de apropierea periculoasă dintre Antonia și Alex Bogdan, căruia va ține să-i reamintească: „Mai ușor, că e măritată!'. Apoi, artistul îl va avertiza pe partenerul de joc al Antoniei: „Nu mai vorbi așa cu nevastă-mea!', în momentul în care Alex Bogdan îi va cere ajutorul Antoniei pentru a forma litera „B': „Fă-mi și mie prima buclă'.

Pentru ca lucrurile să se complice și mai mult, unul dintre comedianți va pune paie pe foc. „Eu vreau să deschid o serie de pariuri… 10 lei intrarea. La a câta literă îl bate Alex pe Alex Bogdan?', va spune Drăcea, amuzat. Diseară vom vedea cu toții care va fi deznodământul și cum se vor descurca cei doi invitați… în special în camera înclinată.

Când are loc nunta dintre Alex Velea și Antonia

După cum vor putea constata și telespectatorii, Alex Velea când vorbește despre Antonia la Săriți de pe fix, îi spune „nevastă-mea”. Totuși, chiar dacă au o familie superbă, cei doi nu sunt căsătoriți cu acte încă. Alex Velea și Antonia trăiesc o poveste de dragoste frumoasă care durează de 11 ani, iar rodul iubirii lor sunt Dominic și Akim. După o îndelungă așteptare din partea fanilor, recent, Alex Velea a dezvăluit că anul viitor vor face nuntă.

Să vă pregătiți banii de dat. Mai durează, la anul. Anul ăsta e foarte ocupat. Avem multe evenimente luate, trebuie să ne pregătim un pic. Da, acolo contează cel mai mult (nr. la biserică). Probabil primăvara ca să nu aibă mesenii cămășile așa fleașcă’, a spus Alex Velea la Antena Stars.

Cererea în căsătorie a avut loc în anul 2021. Artistul a regizat momentul pentru a o surprinde pe Antonia. Cererea în căsătorie s-a lăsat cu lacrimi de emoție, iar Alex a filmat totul. Artista credea că urmează să filmeze introducerea unui clip, iar Alex Velea a început să vorbească primul și-a exprimat sentimentele pe care le are pentru Antonia. „Mă bucur că sunteți cu atâtea camere de luat vederi ca să imortalizăm momentul ăsta. E un moment foarte important în viața mea. Te-am adus aici ca să-ți spun că, de fapt, nu e un podcast, e un pretext. Vreau să-ți spun că-ți mulțumesc pentru anii în care m-ai făcut fericit. Te iubesc. Mi-au transpirat mâinile. Antonia, vreau să te întreb dacă vrei să fii soția mea’, a spus Alex Velea profund emoționat.

Ei bine, artista a fost extrem de emoționată, iar răspunsul a fost „Da!’. La final cei doi s-au îmbrățișat, iar ea a mărturisit că este șocată. „De trei ori am vrut s-o cer, dar de fiecare dată am ratat momentul. Am vrut s-o fac atunci când am inaugurat casa. Am vrut s-o cer înainte să plec la Asia Expres. Când m-am întors a început pandemia. În pandemie eram tot timpul cu ea, ea e foarte atentă la tot și nu am reușit să-i fac surpriză. De data aceasta am reușit s-o surprind’a spus Alex Velea la Xtra Night Show.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton