Adela Popescu - Talpa tarii, versiunea cu toc

Oi fi rau cu ea? Tocmai asta e ideea: nu vreau sa-mi recunosc slabiciunile. Nu vreau sa va spun ca Adela e mai desteapta ca mine si-n plus un partener minunat de cafea si vin frantuzesc (Bordeaux, sa ma ierte cei care trebuie sa treaca prin criza cu Feteasca neagra). Nu am chef sa recunosc ca n-am mai fost prins de mult in plasa, ca un crap gras si-un pic chelios, scos la suprafata si pus in juvelnicul in care Adela isi tine capturile de-o zi.

Pentru ca asta e fata noastra: o cuceritoare. Una calare pe calul alb al vorbelor, puse exact unde trebuie si cand trebuie intre tacerile scurte care le dau tot sensul. Un partener de conversatie care stie exact cum se construieste asta: ca o serie de schimburi de focuri intre doi soldati nehotarati inca daca sa incheie pacea.

Vedeti dumneavoastra, cei mai multi oamenii cu care vorbesc sunt foarte buni la monologuri. Principala lor preocupare intr-un interviu e sa-ti spuna cat mai multe lucruri bune despre ei, ca sa ai destula marfa pentru un comunicat de presa corporatist, in care sa lauzi produsul pana cand iti vine sa cazi pe jos de oboseala. Adela insa a trecut dincolo de capcana asta: n-are nici o presiune sa se vanda. Si a mai si inteles sensul acestui interviu: nu sa afli lucruri despre ea, ci sa afli cum te simti langa ea.

Ei bine, asta pot sa recunosc: te simti bine. Ca acasa, daca ai avea o casa pe Luna, unde gravitatia e la mica si te simti usor si la fiecare pas te ridici jumatate de metru in aer. Bizara experienta: Adela, fata care joaca in telenovele, vorbeste fara nici un stereotip din ele. Si credeti-ma, pot sa fac comparatii avizate, odata ce-am iesit in oras cu destule actrite celebre si premiate: sa vedeti acolo plictiseala, chiar daca decorata frumos cu talent! Pe langa ele, Adela e ca apa de izvor langa care pui o sticla cu apa imbuteliata si decorata cu o poza cu un izvor kitsch, cu munti in departare. E proaspata. O fi pentru ca e tanara? Sau poate pentru ca, in copilaria ei la tara exista o biblioteca, destule carti, parinti care le stiau manualul de utilizare si-un televizor care prindea doar TVR1 si 2?

Dupa interviu, am dat o cautare pe net sa vad daca si interviurile sunt la fel. Si nu, nu erau. Am gasit vreo zece link-uri in care vorbea de pantofi si despartirea de iubit si dragostea pentru urmatorul. Banalitati care se vand si dupa care alearga reporterii de monden. Si-atunci am inteles un lucru pretios: doar eu m-am intalnit cu Adela, cea adevarata. Ceilalti au intervievat-o doar, au facut pasta de mici din viata ei si-au pus-o pe gratarul fierbinte al paginii 1, aia cu poze colorate si titluri complet jefuite de idei.

Tocmai de aceea am un sfat pentru urmatorii reporteri: pe Adela merita s-o consumi cruda. Intre fetele procesate din industria mondena, servite pe platouri cu dantela, ea e o portie de sushi asezata zen pe o placa de bambus cultivat cu mari sacrificii, undeva in judetul Olt. E altcineva decat se asteapta publicul. Dar, hei, nu cumva trebuie sa-i dam, totusi, ce se asteapta?

Din dilema asta nu poti iesi in cateva randuri in pagina asta.

Si-aici am un sigur repros pentru Adela: asta e curata perfidie! Stiai ca, fata de tine, multi oraseni sunt de-a dreptul tarani. Si mai stiai ca lumea vrea povesti cu o fata de la tara ajunsa vedeta in marele oras. Ce naiba, nu puteai sa-mi lasi si mie macar una?

Fotograf Radu Chindris, Fotografiile au fost realizate la LA BONNE BOUCHE. Multumim pentru sprijin.