Mai nou am aflat ca high life-ul bucurestean nu se mai deplaseaza cu masinile spre mare, de exemplu, cu ci elicopterele. Desigur, noi toti am face asta, mai cu seama cand plecam vinerea dupa-amiaza si ne intoarcem duminica seara. Apelezi sau ai apela la un astfel de mijloc de transport?
Pai, ce sa va spun, daca am avea o autostrada pana la mare, toata lumea ar utiliza-o. Neavand, fiecare incearca sa scape de orele petrecute in trafic. Nu am fost la mare cu elicopterul la noi, dar am fost pe la Nisa si am salvat mult timp. Am mai fost si cu domnul Tiriac o data la Poiana Brasov si la Iasi si am scapat de ceva ore pe serpentine si pe drumurile binecunoscute de tara.
Ce-ai facut in vacanta? Unde ai fost? Si cum a fost?
Am fost cu fetele la Paris si cateva zile pe Coasta de Azur, locul nostru preferat de vacanta. Franta este, dupa mine, cea mai frumoasa si completa tara. Avem foarte multi prieteni aici, mai bine zis, Ilie are prieteni in Franta de foarte mult timp si de cate ori vrem sa mergem undeva, gasim pe cineva cu care sa ne vedem si cu care sa ne faca placere sa ne petrecem vacanta.
Unde si cum vezi brandurile de lux in viitor? Crezi ca vor fi din ce in ce mai multi cei care vor avea acces la ele sau din ce in ce mai putine branduri de lux pentru din ce in ce mai putina lume?
Am citit vara trecuta un articol intr-un ziar englezesc si spuneau ca in China, pana in 2015, vor aparea 250.000 de miliardari. Asta imi spune ca luxul va avea o piata de desfacere enorma si eu cred ca se va mai diversifica. Dar, in acelasi timp, cred ca preturile vor creste si mai mult din cauza crizei pe care o resimte acum si Europa si deci, cred ca vom vedea din ce in ce mai multi clienti non-europeni si non-americani.
Ce parere ai despre modul in care se imbraca acum lumea de pe strada, in Romania, cel putin… Cum difera de lumea din alte orase?
Nu poti cere romancelor sa aiba stilul frantuzoaicelor care se nasc cu Coco Chanel la capatai, dar, le poti cere, insa, sa nu se mai imbrace in penibilele tricouri peste buric. Acest stil nu mai exista nicaieri in afara de regiunea Bois de Boulogne de la Paris. Le mai poti cere sa nu se mai vopseasca in culoarea „pui de gaina sau „roscat de foc, pentru ca nu vor reusi niciodata sa aiba un strop de respect de la barbatii care trec pe langa ele pe strada. Daca ar intelege toate fetele ce pretuita e simplitatea si naturaletea de catre barbati, ar castiga un capital de imagine care ne lipseste acum daca ne uitam pe strada. Dar eu sper sa citeasca cat mai multe reviste de moda si sa inteleaga faptul ca toate am exagerat putin la un moment dat, dar orice greseala se poate corija.