Diana (40) ne-a primit bucuroasa in casa ei din centrul Bucurestiului. Am vorbit in exclusivitate cu ea despre fundatia pe care o conduce, despre activitatile caritabile in care se implica, dar si despre job-ul full time de mama a doa baieti: Andrei (4) si Dani (6).
Diana, in ultimii ani ai preferat sa stai departe de scena mondena, dar ai inceput alte activitati despre care lumea stie foarte putin. Povesteste-mi despre fundatia ta si despre actiunile tale.
Acum la noi in societate are loc dezvoltarea culturii filantropiei, multi oameni sunt dispusi sa ofere un ajutor concret, pro bono si o si fac. Povestea noastra a inceput in urma cu 6 ani, cand sotul meu m-a rugat sa-i fiu alaturi in initiativele lui sociale. Mi-a relatat ca, de foarte multe ori, solicitarile de ajutor care ii sunt trimise, atunci cand sunt investigate mai atent, se dovedesc fraude ordinare. Stiam ca isi dorea sa se implice, din punct de vedere material, mult mai consistent si ca-i trebuie un om de incredere care sa-i dea convingerea ca banii sunt folositi in totalitate pentru cauze reale. Atunci i-am promis ca ma voi ocup eu impreuna cu o echipa de oameni entuziasti de la el din firma, si vom face acest lucru pro bono. Si, din spectrul larg al nevoilor sociale, am ales o directie prioritara. Banii au venit in mare parte de la sotul meu, dar am avut surpriza sa primesc ajutor si de la multi alti oameni cu posibilitati materiale.
Foto: Marius Baragan
Cum te marcheaza suferinta oamenilor pe care ii ajuti?
Suferinta unui copil nevinovat, alaturata suferintei parintilor lui care nu au posibilitati de a-l ajuta sunt lucruri care te pot marca profund. Daca pentru doctori acest tablou al disperarii este cumva obisnuit, pentrur un neinitiat aceste imagini sunt dezarmante si recunosc ca ne-au speriat si pe noi. Am reusit insa, alaturi de oamenii sufletisti ai Fundatiei noastre, sa trecem peste deruta initiala, concentranduane pe rolul pozitiv al interventiei noastre.
Urmaresti cazurile si dupa ce ele sunt rezolvate? Tii legatura cu familiile acestor oameni?
In multe cazuri, da, primesc mesaje si scrisori de sarbatori. Actiunile noastre nu sunt motivate de recunostinta cuiva, ci doar de dorinta noastra de a ne implica.
Este prima data cand vorbesti despre actiunile caritabile pe care le-ai intreprins pana acum. De ce ai vrut sa pastrezi secreta toata aceasta munca a ta?
Am considerat ca, participand la fapte bune, nu este necesar sa-mi dezvalui identitatea. Nu am dorit sa-mi fac publicitate si sa-mi maresc popularitatea, ci sincer, tot ceea ce-am facut, am facut din inima. Atunci cand o persoana face un lucru bun pentru a fi aratat de mijloacele de informare in masa, aceasta nu este caritate, ci o actiune de PR.
Autor: Luana Danet
Citeste continuarea in numarul de iulie al revistei VIVA!